De ce nu (prea) mai fac corporatiștii copii?

Presiunea de a avea rezultate, frica de a rata oportunități de carieră, burnoutul, cât și goana după work-life balance și dezvoltare personală sunt câțiva dintre factorii care contribuie la amânarea tot mai mult a deciziei de a face copii în rândul tinerilor din medii urbane  corporatiste. A devenit oare succesul un contraceptiv modern?

Două dintre cele mai citite articole pe site-ul BUSINESS Magazin se refereau la două motive, diametral opuse, pentru care tinerii din România fac din ce în ce mai puțini copii: pe de o parte, disponibilitatea vacanțelor, apariția low-costurilor, a distracțiilor din ce în ce mai accesibile care nu lasă timp pentru viața de familie și, pe de altă parte, creșterea costului vieții, dorința de a avea stabilitate financiară, o carieră, o locuință, a milenialilor care poate acordă mai mult timp de gândire deciziei de a face un copil. Ne-am întrebat dacă vreunul dintre motive este mai corect decât celălalt – nu neapărat la nivelul întregii societăți – evoluția demografică per total fiind influențată de mai mulți factori economici, sociali și culturali – , cât mai ales în rândul angajaților moderni, cei care ne înconjoară, cei care au acces la educație, resurse, bani și, în limbaj corporatist, „know-how”.

Faptul că natalitatea este în scădere nu mai e demult o noutate – amintim doar câteva date publice de la Institutul Național de Statistică și Eurostat: dacă în anul 1990, în România se nășteau 314.746 de copii – în prezent, valoarea este de două ori mai mică și în continuă scădere: în jur de 155.000 de copii s-au născut în anul 2023, iar cele mai recente valori pentru anul în curs arată un continuu declin – în luna mai 2024, numărul născuților vii a fost cu 2.219 de copii mai puțini față de aceeași lună a anului trecut (11.505), adică un minus de 16,2% comparativ cu aceeași lună din anul 2023. Alte date statistice arată că, dacă în anii ʼ80 vârsta medie a mamelor era de 25 de ani, iar în perioada 1990-1997 ajunsese să fie chiar și mai mică, oscilând la 24,3 – 24,5 ani, în 2002 începe o tendință de amânare a nașterilor și astfel creșterea vârstei medii ajunge, în 2023, la 27,5 (iar în mediul urban este chiar mai ridicată de atât, de 29,2 ani). Femeile tinere fac din ce în ce mai puțini copii, în timp ce opusul se întâmplă pentru grupurile de vârstă mai ridicate: potrivit Eurostat, în UE ponderea nașterilor la mame cu peste 40 de ani a crescut mai mult de două ori între 2001 și 2019 – această pondere a crescut în toate statele membre în această perioadă, inclusiv în România (în acest caz însă, țara noastră se află în partea fericită a clasamentului, cu cea mai mică pondere a mamelor peste 40 de ani – 3,2%). Totuși, rata fertilității (un indicator demografic care măsoară numărul mediu de copii născuți de o femeie pe parcursul vieții ei fertile, în general considerată între 15 și 49 de ani n.red.) se află în declin, în țara noastră înregistrându-se una dintre cele mai mari scăderi ale acestui indicator – de la 1,77 la 1,2 în intervalul 2019 – 2023.  În timp ce motivele ce țin de natalitate la nivelul unei societăți sunt complexe – vrem să ne concentrăm pe motivele pentru care un grup social – „angajații moderni”, pe care noi îi numim colocvial/generic, corporatiști – amână această decizie.

Succesul, un contraceptiv modern

„Cel mai performant contraceptiv  este reprezentat de creșterea veniturilor și, implicit, a calității vieții. În momentul în care un grup social, în acest caz particular «corporatiștii», ajunge să câștige suficient de mult încât să își permită lucruri și experiențe pe care generațiile anterioare nu și le-au permis, aceștia vor acorda, prin comparație cu generațiile anterioare sau cu alte grupuri, prioritate acumulării de bunuri și experiențe”, consideră sociologul Romulus Oprica, managing partner al firmei BrandBerry. Prin experiențe, ne putem referi atât la activități de explorare a lumii, experimentare a diverselor culturi și stiluri de viață, cât și la experimentarea succesului prin construirea unei cariere solide, explică el. „Toate aceste oportunități pe care alte grupuri sau generații nu le-au avut sunt motive suficient de puternice pentru a modifica semnificativ valorile după care ne ghidăm în viață și ordinea priorităților noastre, iar a te căsători la o vârstă mică (25-30 de ani) și a avea un copil nu mai se află azi în topul priorităților grupului profesional numit corporatiști.” Acesta este un aspect, citit mai degrabă într-o notă pozitivă de sociolog, prin care tinerii acumulează experiențe, evoluează profesional și, la momentul în care vor avea un copil, vor fi suficient de maturi profesional și cu multe acumulări spirituale pentru a lăsa copilului/copiilor lor o bogată zestre imaterială – „Pe care, de altfel, eu o consider mult mai valoroasă decât cea materială”. Într-o notă mai puțin pozitivă, Romulus Oprica vorbește și despre o altă față a realității, deloc boemă, după cum spune chiar el, determinată de aspectul economic: „Creșterea unui copil necesită resurse financiare consistente, iar mulți tineri angajați se confruntă cu provocări semnificative precum un cost de trai ridicat provocat de o inflație galopantă. În același timp, perspectivele nu sunt deloc certe nici din punct de vedere economic și nici social, fără a mai pune la socoteală instabilitatea mediului înconjurător. Și, pentru că discutăm de un grup bine pregătit, educat și poate mult prea rațional, este perfect normal ca tinerii corporatiști să-și pună întrebarea: <<În ce lume aduc eu un copil?>> – o întrebare legitimă la care răspunsul depinde mult de optimismul respondentului”.

Matei Stănculescu, cofondator și psihoterapeut în cadrul centrului EKA, dar și trainer corporate, consideră că există două categorii de angajați. Prima ar fi cei care își doresc foarte mult să evolueze și se mint constant cu ideea că „nu e acum momentul pentru un copil”: „Dacă mi-aș întemeia o familie sau dacă aș face un copil, m-aș deconcentra de la ceea ce am de făcut. Este foarte important să trec peste semestrul ăsta sau să trec peste anul ăsta sau să finalizez proiectul, și aici intervine acel sabotor despre care eu am tot vorbit. O combinație între un hyper-achiever, un perfecționist și un controller. Pentru a face lucrurile suficient de bine, trebuie să fiu eu acum cu frâiele în mână. Acești trei sabotori lucrează împreună și, din păcate, din experiența mea în cabinet, spun că pe la 35 de ani persoanele care au ales calea asta încep să o regrete și conștientizează că s-au tot autopăcălit cu gândurile astea. Dar niciodată n-a fost momentul potrivit, pentru că după fiecare semestru a venit un alt semestru, după fiecare proiect a venit un alt proiect ș.a.m.d.” Există însă și o a doua categorie de oameni, cei care își doresc să facă un copil, dar care nu pot să facă un copil: „Pentru că atunci când stresul este la niște cote foarte ridicate, atunci când nivelul de cortizol în organism este foarte sus, atunci când există multă frustrare, când există nemulțumire, când există supraîncărcare, când ne aflăm deja pe o autostradă către burnout, corpul nostru nu prea se poate concentra pe a face copii, și asta este o altă mare problemă, pentru că oamenii care trec prin așa ceva sunt puși într-o situație destul de delicată”. Stresul și oboseala cronică deseori fac ca, dincolo de dorința de a avea un copil și de prioritizarea acestui aspect al vieții, să existe o imposibilitate fizică în acest sens. „Expunerea prelungită la stres activează sistemul nervos simpatic, duce la creșterea nivelului de cortizol și se știe că nivelurile ridicate și constante de cortizol pot perturba funcțiile cognitive, reglarea emoțională, pot afecta echilibrul hormonal, inclusiv, evident, sistemul reproducător.” Totodată, subliniază psihoterapeutul, oboseala cronică și epuizarea pot afecta inclusiv capacitatea de luare a deciziilor și pot amplifica percepția că, dacă ai un copil, se adaugă o povară suplimentară, te va deconcentra de la ce ai tu de făcut, de la planurile tale de carieră ș.a.m.d. „Reiterez că, mai târziu, majoritatea oamenilor ajung să regrete modul ăsta de gândire.” Normele sociale și așteptările societății moderne au și acestea un cuvânt de spus în decizia angajaților de a nu avea copii: „Pe măsură ce normele tradiționale legate de familie și rolurile de gen se schimbă, și trăim niște vremuri în care ele se schimbă, decizia de a nu avea copii devine din ce în ce mai acceptată și chiar încurajată. Vorbim aici despre mediile urbane și de cele corporative și de faptul că e mult mai dezirabilă ideea de a te concentra pe dezvoltarea carierei și pe îmbunătățirea calității vieții personale decât pe ideea de a-ți întemeia o familie. Care, iată, cu acest termen de tradițional în coadă, poate să capete o conotație care să nu mai fie la fel de sexy pentru corporatistul de azi. Cumva trăim niște vremuri în care este cool să fii pe contrasens, niște vremuri în care ești în trend dacă ești atipic, special, dacă deciziile tale par să fie un pic din afara normelor sociale, automat devii mai interesant cam în orice cultură organizațională.”

Dr. Andreea Velișcu, medic primar și doctor în medicină, observă că, în general, cuplurile care ajung la clinica de fertilitate Embryos, al cărei cofondator este, fac parte din marea „familie” a celor care, din motive întemeiate, sociale și economice, ajung să își dorească un copil mai târziu comparativ cu istoria recentă a părinților noștri. „Este datoria noastră să-i ajutăm să-și împlinească familia așa cum vor. Societatea modernă a adus multe avantaje, mai ales pentru femei, dar, din păcate, biologia nu a ținut pasul cu vremurile.” Din discuțiile cu aceste cupluri, și medicul observă că siguranța locului de muncă, cariera care presupune din ce în ce mai multe ore petrecute în acest scop, dorința imprimată de societate de a avea cât mai multe lucruri materiale înainte de a procrea și banii, care sunt văzuți ca foarte importanți în educația și creșterea copiilor, se numără printre motivele care duc la întârzierea deciziei de a face copii. Cariera și ambițiile profesionale au ca principal impact amânarea deciziei de a avea copii, iar de aici vin toate problemele legate de vârstă (foarte important factor de fertilitate la femei) și de diverse boli care apar odată cu înaintarea în vârstă.

„Stresul este văzut de multe ori de medic și de pacienți ca un factor important care afectează fertilitatea. Dar nu putem să punem totul pe seama stresului. Viața pe care o ducem acum este plină de neprevăzut, cu multe ore de muncă și un nivel crescut al cortizolului. Este important să ne găsim propria balanță și să ne asumăm stilul de viață. Abia după aceea vom găsi și soluții”, adaugă ea. Medicul observă că decizia de a avea sau a nu avea un copil este una asumată și înțeleasă de cuplurile tinere care li se adresează – un argument în acest sens fiind femeile tinere care își congelează ovocitele pentru a nu avea surpriza neplăcută la vârste de peste 38-40 de ani că nu mai pot să aibă un copil. Ea adaugă că o schimbare în natalitate a venit și post-COVID. „Pandemia de COVID-19 a avut un efect mixt asupra fertilității. În timp ce unele cupluri au amânat planurile de a avea copii din cauza incertitudinii economice și de sănătate, altele au decis să profite de timpul petrecut acasă pentru a întemeia o familie.” Impactul pe termen lung al pandemiei asupra natalității va deveni mai clar în următorii ani, subliniază ea. „Formele de familie devin din ce în ce mai diverse, incluzând familii monoparentale, familii cu părinți de același sex și familii extinse care trăiesc împreună, ceea ce poate influența modul în care politicile de sprijin familial sunt concepute și implementate. Valorile și prioritățile sociale se schimbă, cu un accent tot mai mare pe echilibrul între viața profesională și cea personală. Generațiile tinere pot prioritiza mai mult calitatea vieții și flexibilitatea, ceea ce poate influența deciziile legate de întemeierea unei familii.”

Decizia de a amâna sau evita să aibă copii a unui cuplu modern este adesea influențată de mai mulți factori, iar din experiența Cristinei Milicescu, psiholog clinician și psihoterapeut în formare în psihoterapia sistemică pentru copii, cuplu și familie în cadrul clinicii de psihologie re:mind, atât dorința de a avea libertatea de a trăi fără responsabilitatea creșterii unui copil, cât și dorința de a performa la locul de muncă joacă roluri esențiale în această decizie. Mediul corporativ este adesea foarte competitiv, solicitând performanță constantă, adaptabilitate și disponibilitate. „Angajații simt adesea că trebuie să își investească majoritatea timpului și energiei pentru a-și atinge obiectivele profesionale și pentru a avansa în carieră. Această presiune constantă poate duce la percepția că responsabilitățile parentale ar putea afecta negativ performanța lor la locul de muncă sau chiar ar putea împiedica progresul profesional.” Pe de altă parte, dorința de libertate personală este un alt motiv major pentru care mulți decid să amâne sau să evite să aibă copii. „Oamenii își doresc să își mențină flexibilitatea de a se dedica activităților personale, cum ar fi călătoriile, hobby-urile și dezvoltarea personală. Într-o societate care pune accent pe independență și autorealizare, mulți angajați simt că a avea un copil ar putea limita aceste libertăți și ar aduce o serie de responsabilități și compromisuri pe care nu sunt pregătiți să le facă.” De asemenea, menționează ea, un factor în plus ține de influența social media și a culturii moderne, care promovează adesea un stil de viață idealizat, centrat pe realizări personale și profesionale: „Această presiune socială adaugă un strat suplimentar de stres, făcându-i pe mulți să creadă că trebuie să atingă anumite standarde de succes înainte de a considera oportună formarea unei familii”. Cristina Milicescu menționează și că a fost recent implicată în proiecte privind evaluarea riscurilor psihosociale la locul de muncă și unul dintre factorii des menționați de angajații din companii mici și mari este presiunea pe care o resimt. „Aceasta poate veni din două direcții: externă, când este legată de modul în care sunt trasate activitățile și cerute rezultatele de către organizații, și internă, când modul în care oamenii își gestionează resursele interne pentru a ajunge la rezultate este ineficient. Dar în ultimii ani, mai ales, remarcăm cu toții, cu ochiul liber, o creștere a triadei stres-anxietate-depresie, respectiv burnout, stări psihice din ce în ce mai des întâlnite în cabinetele noastre, care necesită tratament, timp și răbdare, având un impact negativ direct asupra sănătății, energiei, relațiilor și percepției asupra viitorului. Acești factori, cumulați cu presiunile mediului de lucru, contribuie la o reticență generală de a-și asuma responsabilitățile parentale.” Stresul constant și oboseala cronică epuizează resursele fizice și emoționale, iar acest nivel de epuizare face dificilă gestionarea responsabilităților suplimentare, cum ar fi creșterea unui copil, ceea ce îi determină pe mulți să amâne sau să evite complet această decizie. „Stresul prelungit poate duce la diverse probleme de sănătate, inclusiv tulburări de somn, anxietate, depresie și alte afecțiuni cronice. Aceste probleme de sănătate ne afectează capacitatea fizică și mentală de a ne angaja în paternitate/maternitate. În astfel de cazuri, ne concentrăm în mod natural pe găsirea unor modalități de a ne recupera energia și de a ne îmbunătăți starea de bine. Aceasta poate include activități de relaxare, hobby-uri sau terapii, care, din nou, necesită timp și dedicare. Astfel, ideea de a adăuga responsabilitatea de a crește un copil poate părea copleșitoare și incompatibilă cu necesitatea de a ne îngriji pe noi înșine.” Apoi, stresul și oboseala cronică afectează negativ relațiile de cuplu, generând conflicte și reducând timpul și calitatea interacțiunilor între parteneri. „Într-un astfel de context, cuplurile pot considera că nu au o bază suficient de solidă pentru a aduce un copil în viața lor, preferând să amâne această decizie până când relația lor devine mai stabilă și mai puțin afectată de stres. Starea permanentă de anxietate poate crea o viziune pesimistă asupra viitorului, în care oamenii se simt incapabili să facă față provocărilor suplimentare, precum decizia de a avea copii, deoarece viitorul pare deja suficient de dificil fără a adăuga noi responsabilități”, mai spune Milicescu. Și nu în ultimul rând, cultura organizațională din multe corporații pune accent pe performanță, competiție și disponibilitate constantă, ceea ce poate descuraja angajații să își ia timp pentru viața personală. Într-un astfel de mediu, decizia de a avea copii poate părea un obstacol în calea succesului profesional, determinând angajații să prioritizeze cariera în detrimentul vieții de familie.

Mai bine plătit, mai puțin familist?

„Deși mulți corporatiști câștigă salarii mai mari decât media, costurile asociate creșterii unui copil sunt considerabile (educație, sănătate, locuință etc.)”, observă sociologul Alexandru Dincovici, fondator al IziBiz Consulting. În contextul unui mediu economic fluctuant și al creșterii costului vieții, mulți amână decizia de a avea copii până când se simt mai siguri financiar. „Și pe măsură ce amâni, unii mai și renunță. Se spune că trăim în policriză, în orice caz, și în ultimii ani am avut tot mai multe exemple.” Pandemie, război, inflație galopantă, încălzire globală, toate contribuie la climatul acesta de insecuritate,  în opinia sociologului.

„Iar dacă la început de carieră nu îți permiți financiar un copil, asta dacă ai relație stabilă, că nici aici nu cred că stăm neapărat mai bine, pe măsură ce te dezvolți și câștigi mai bine e posibil să pierzi alt tip de disponibilitate.”

Nivelul de educație, venitul corporatiștilor și decizia de a nu avea copii pare că sunt corelate. „În general, persoanele cu venituri mai mari sunt și persoane care au un nivel mai ridicat de educație și asta face ca și aspirațiile lor să fie mai mari. Iată de ce astfel de persoane pot privi apariția unui copil ca pe ceva ce le perturbă un pic armonia, pentru că vine cu multe incertitudini. Copilul vine cu datul programului peste cap. Persoanele astea sunt destul de organizate, au un program destul de riguros și un copil ar putea să perturbe toate astea, pe de o parte. Pe de altă parte, și nivelul crescut al așteptărilor este suficient de mare încât își doresc să fie părinți mai buni decât părinții pe care i-au avut sau să se ridice cel puțin la nivelul acestora”, observă și Matei Stănculescu. Aceasta se traduce în școli care pot să fie scumpe, școli private, sporturi care pot să fie scumpe, experiențe, excursii ș.a.m.d.: „Și atunci, structura lor le spune că mai întâi trebuie să ajungă la o stabilitate financiară și la niște venituri foarte ridicate, ca mai apoi să fie momentul oportun să facă un copil bun. Persoanele care au un nivel de educație mai scăzut, care au niște așteptări mai mici de la viață, care se mulțumesc cu mai puțin nu vor avea problema asta și, dimpotrivă, vor merge pe concepte precum: «Așa cum bunica a putut să pună mămăligă pentru opt copii, așa o să pot și eu să cresc un copil sau doi. Nu e niciun fel de problemă. O să-i ofer copilului meu timpul meu. Dragostea mea n-are neapărat nevoie de cine știe ce excursii sau obiecte foarte costisitoare.» Deci, iată cum cele două categorii pot să difere în tiparul de gândire.” Faptul că nivelul de educație și veniturile corporatiștilor pot influența în mod semnificativ decizia de a nu avea copii este întărit de Cristina Milicescu, care observă că această corelație se manifestă printr-o combinație de priorități personale, percepții asupra stabilității financiare, acces la informații și impactul stresului profesional, toate acestea reflectând tendințele actuale din societatea românească, și nu numai, în care valorile și normele sociale se schimbă. „Astfel, există o tendință tot mai pronunțată de a valoriza independența personală, mobilitatea profesională și experiențele individuale, toate acestea putând duce la amânarea deciziei de a avea copii. Cuplurile tinere sunt mai dispuse să își prioritizeze aspirațiile și dorințele personale, înainte de a se angaja în responsabilitățile parentale.” Persoanele cu un nivel de educație ridicat și venituri mari tind să acorde o importanță deosebită dezvoltării profesionale și personale, investesc mult timp și resurse în carieră, aspirând la poziții de conducere sau roluri de specialitate care necesită efort constant și dedicare. „Nivelul de educație ridicat este asociat și cu un acces mai mare la informații legate de planificarea familială și sănătatea reproductivă. Aceste persoane sunt mai bine informate despre opțiunile de contracepție și își planifică viața familială în mod strategic, adesea alegând să aibă copii mai târziu în viață sau deloc.” În plus, cuplurile cu venituri mari și educație superioară sunt adesea mai conștiente de costurile asociate creșterii unui copil și își doresc să ofere cele mai bune condiții pentru acesta. Astfel, pot amâna decizia de a avea copii până când consideră că au atins un nivel optim de stabilitate financiară și resurse materiale. „Mentalitatea legată de pregătirea venirii unui copil se schimbă. Oamenii își doresc acum să aibă tot ce trebuie atunci când decid să aibă un copil, mai degrabă decât în trecut, când copilul venea indiferent dacă exista sau nu un cadru complet, cum ar fi casă, mașină, joburi stabile. Mulți adulți se uită acum mai atent la aceste aspecte, iar mentalitatea veche conform căreia «fiecare copil vine cu pâinea lui» pare depășită.”

Work life-balance-ul care duce la imbalance

Percepția asupra echilibrului între viața personală și profesională joacă și ea un rol important în decizia de a nu avea copii, mai observă psihoterapeutul Cristina Milicescu. „În cabinet, am observat că mulți dintre clienții care lucrează în mediul corporativ sunt profund preocupați de modul în care își pot gestiona eficient timpul și resursele între carieră și viața personală. Echilibrul între aceste două domenii devine o prioritate esențială pentru mulți, iar ideea de a adăuga responsabilitatea creșterii unui copil în această ecuație poate părea copleșitoare.” Mediul de lucru modern impune adesea cerințe ridicate, cu ore lungi și un nivel constant de performanță, iar în aceste condiții, mulți consideră că a avea un copil ar putea destabiliza și mai mult echilibrul fragil pe care încearcă să îl mențină. Timpul și energia necesare pentru a se dedica unui copil ar putea compromite nu doar performanța profesională, ci și capacitatea de a se îngriji pe ei înșiși și de a se bucura de viața personală. Dar la fel de bine Cristina Milicescu observă că există și  viitori părinți care se străduiesc să le îmbine pe amândouă și care își activează un sistem de suport alcătuit fie din bunici sau bone, fie din servicii de tip creșă, și revin mult mai repede la muncă. Sunt și cei care fac cu schimbul când vine vorba de concediul de creștere a copilului: „Cunosc și câțiva tați care au decis să fie ei cei care rămân acasă cu copilul, tocmai pentru că mama are o carieră mai solidă”. Un alt aspect important este influența valorilor culturale și sociale contemporane, care pun un accent puternic pe auto-realizare, autonomie, independență: „Oamenii își doresc să exploreze lumea, să fie spontani, să participe la diverse activități sociale și culturale și să își dezvolte hobby-urile și interesele personale. Aceste activități sunt percepute ca fiind incompatibile cu responsabilitățile parentale, care necesită timp, atenție și resurse semnificative”. De asemenea, în contextul actual al rețelelor sociale, există o presiune constantă de a prezenta o imagine a succesului și fericirii, care adesea exclude aspectele mai provocatoare și mai dificile ale vieții de familie: „Această idealizare a unei vieți fără copii, plină de libertate și posibilități nelimitate, contribuie la percepția că a deveni părinte poate fi un obstacol în calea realizării personale și profesionale”.

Cine amână mai mult decizia – el sau ea?

În timp ce dr. Andreea Velișcu observă că nu există o diferență notabilă între bărbați și femei în ceea ce privește motivele pentru care aleg să nu facă copii: „Sunt aceleași motivații: partenerul potrivit, momentul potrivit în carieră, situația financiară și presiunea socială”, ea subliniază totuși importanța factorilor biologici. „Din păcate, există o inegalitate biologică: bărbații pot procrea până la vârste mai înaintate, dar femeile nu. Această particularitate le obligă pe femei să fie mai informate și să ia decizii mai rapide.”

„Cumva, societatea așteaptă de la femeie ca să se întâmple treaba asta. Bărbații resimt mai puțin presiunea, deși mai nou lucrurile încep să se echilibreze, dar cu un plus totuși ca greutate în partea femeilor. Să nu uităm că trăim într-o țară care vine și cu niște superfacilități față de alte țări din Uniunea Europeană sau chiar din lume pentru mame – posibilitatea de a sta doi ani acasă pentru o femeie este ceva extraordinar”, observă psihoterapeutul Matei Stănculescu. Dar, totodată, pentru o femeie preocupată de carieră, ideea de a avea un copil poate să pară înspăimântătoare. „Doi ani în care cariera mea va sta pe loc? Doi ani în care o să fiu genul acela de femeie care face curat în casă și gătește și-și întâmpină soțul seara când o să vină de la serviciu? El o să aibă treabă, el o să fie important și eu cumva o să rămân în urmă și o să devin femeia aia care a fost poate mama, bunica, străbunica. E o presiune foarte mare și din punctul acesta de vedere, la care se adaugă răzvrătirea aceasta pe care generația nouă a atins-o. Femeia modernă se ambiționează și mai tare să fie contra.” Astfel, presiuni de tipul „Voi când o să faceți un copil? Ar fi bine să nu-l faceți prea târziu; timpul trece, după o să-ți pară rău”, nu fac decât să genereze efectul opus pentru femeia de astăzi, suficient de emancipată și care își dorește atât de mult libertatea, încât va avea impresia că, dacă va face un copil, se va conforma acestor presiuni. „Faptul că nu va face un copil o va face să se simtă mai puternică și mai liniștită. Altfel spus, sfatul meu pentru toți cei din familii care doresc să-și împingă fiicele să facă mai repede un copil este să se abțină de la comentarii pentru că, în definitiv, aceasta este o alegere personală și de cuplu. Sunt șanse mai mari ca așa să funcționeze. Dacă vă arătați îngrijorarea și dorința prea tare, s-ar putea să funcționeze fix invers, pentru că va crește presiunea suplimentară.” Presiuni există însă și în cazul bărbaților: „E cumva cool să vezi un parc plin de tați care își plimbă copiii. Este cumva cool să spui tu despre tine că ești în concediu parental și nu este mama. Sigur că încă nu cred că suntem la 50-50, dar bărbații cumva recuperează din diferența care exista odinioară între sexe la acest capitol, adică ei devin din ce în ce mai implicați.” Iar Cristina Milicescu observă că, deși bărbații pot avea și ei ambiții profesionale și dorințe de independență, adesea percep motivele lor pentru a nu avea copii într-un mod diferit. „Pentru mulți bărbați, decizia de a nu deveni părinți poate fi influențată de preocupări legate de stabilitatea financiară și de responsabilitatea financiară pe care o implică creșterea unui copil. Bărbații pot fi mai preocupați de aspectele economice și de impactul pe termen lung al creșterii unui copil asupra resurselor lor financiare. De asemenea, unii bărbați pot simți că nu sunt pregătiți emoțional sau că nu au sprijinul necesar pentru a face față provocărilor parentale.”

Propriii părinți – încă un factor care influențează decizia de a deveni părinți

Mergem mai departe, analizând în ce măsură experiențele din copilărie și relațiile cu propriii părinți pot influența decizia de a nu avea copii. Persoanele care sunt mai educate, care au investit foarte mulți bani în dezvoltarea personală, pe lângă faptul că au diplome, facultăți ș.a.m.d., sunt mai conștiente de propriile traume, de propriile defecte, de prejudecățile pe care le-au preluat de la părinți, de comportamentele pe care le-au testat în copilăria lor, dar pe care au ajuns să le repete astăzi ca adulți etc, observă Matei Stănculescu.„Pentru aceste persoane, apare acea voce interioară care șoptește următorul lucru: întâi trebuie să îți vindeci tu toate traumele, să depășești anumite blocaje din copilărie, să treci peste anumite lucruri greșite pe care le-ai învățat de la părinții tăi, ca mai apoi să poți să te ocupi de educația unui copil. Experiențele din copilărie, cu cât persoanele sunt mai educate, cu atât pot cântări mai mult.” Realitatea este însă că procesul de autodescoperire este unul care poate dura toată viața. În cadrul procesului terapeutic, se descoperă frecvent că modul în care o persoană a trăit în copilărie și dinamica familială pot avea un impact major asupra alegerilor și temerilor legate de parentalitate, adaugă și psihoterapeutul Cristina Milicescu. „În procesul terapeutic, descoperim frecvent că modul în care o persoană a trăit în copilărie și dinamica familială au un impact profund asupra alegerilor și temerilor legate de a fi părinte. Experiențele negative în copilărie, cum ar fi neglijarea emoțională sau abuzul, pot genera o teamă profundă de a repeta acele traume.” Pe de altă parte, relațiile pozitive și susținătoare cu părinții pot influența deciziile legate de parentalitate în moduri diferite. „Relațiile pozitive cu părinții pot motiva o persoană să devină părinte, dar pot apărea și presiuni interne dacă așteptările sunt prea ridicate”, explică specialista. „Persoana poate simți că nu este suficient de bine pregătită pentru a atinge standardele pe care le-a trăit în propria familie.” În plus, relațiile complexe cu propriii părinți, cum ar fi sentimentul de a fi fost copleșit sau constrâns de așteptările lor, pot influența dorința de a deveni părinte. Persoanele care au experimentat presiuni puternice din partea părinților sunt adesea conștiente de dificultățile și compromisurile pe care le implică rolul de părinte și pot decide să evite această responsabilitate pentru a-și păstra autonomia personală. „Experiențele din copilărie și relațiile cu propriii părinți pot influența atât temerile legate de repetarea traumei, cât și dorințele de a oferi un mediu pozitiv și stabil pentru copii. Înțelegerea acestor influențe este esențială pentru a explora și a lucra prin propriile motivații și temeri legate de a deveni părinte”, concluzionează ea.

Câteva consecințe, dincolo de presiunea sistemului de pensii

Din perspectivă sociologică, efectul pe termen lung al întârzierii sau renunțării la decizia de a face un copil se transpune în îmbătrânirea populației și scăderea populației atât în România cât și în UE. Acest lucru înseamnă o presiune uriașă pe sistemul de pensii deoarece vor fi mult mai puțini oameni activi; lipsa forței de muncă va însemna o scădere consistentă a productivității ceea ce, în spirală, poate genera o criză economică majoră. Schimbările sociale vor fi structurale, pentru o populație îmbătrânită va avea nevoie de mai mult îngrijire, ceea ce va pune, în continuare, presiune pe guverne și pe bugetele naționale. „Aș spune că nu sună chiar bine acest scenariu dar, mai apoi, ne aducem aminte că trăim zile în care evoluția tehnologiei este atât de rapidă încât mă gândesc că nu-i chiar imposibil să ajungem să fim niște moși și babe îngrijiți de câte un robot umanoid personal, cu care să dezbatem problemele politice ce vor urma și să ne lăsăm copiii să se bucure de tinerețe. Sau, poate, pe modelul diverșilor pionieri, vom beneficia de «schimbarea pieselor uzate» și vom trăi fericiți până la adânci tinereți”, spune mai în glumă, mai în serios sociologul Romulus Oprica. Din punct de vedere psihologic, decizia de a nu avea copii poate avea efecte deopotrivă pozitive și negative pentru un individ, mai reiese din discuția cu Matei Stănculescu: „Am mai multă flexibilitate, mai mult timp pentru călătorii, timp pe care îl investesc în mine, simt că am mai multă libertate, că pot să fac mai multe lucruri pentru mine – eu, personal, ca terapeut, nu văd nicio problemă. Cunosc oameni, lucrez cu oameni care au luat această decizie încă din tinerețe, s-au împăcat cu ea, sunt împăcați că au trecut deja de vârsta la care ar putea avea copii și nu au niciun regret. Dar cunosc și foarte mulți, chiar mai mulți, care au ajuns să regrete. Și aici consecințele psihologice sunt destul de grave, pentru că definiția depresiei este o minte blocată în trecut. Astfel, persoanele care iau această decizie, dar nu sunt împăcate 100% cu ea, ajung să dezvolte multe regrete și frustrări, aruncând vina pe parteneri. Acest lucru poate duce la despărțire.”  Pentru cei care regretă decizia de a nu face copii, se poate ajunge la depresie, la sentimentul că nu își găsesc locul în nicio situație, la oameni care schimbă multe locuri de muncă sau care caută să trăiască multe experiențe pentru a umple un gol, dar nu sunt neapărat conștienți de acest lucru; evident că golul respectiv nu poate fi umplut, deoarece acum gândesc diferit față de cum gândeau în tinerețe. „Dar este prea târziu. Și dacă nu se pot împăca cu această idee, clar vorbim despre depresie. Vorbim despre despărțire sau despre multe certuri, lipsa satisfacției, comportamente toxice și, de ce nu, cumpărături compulsive sau experiențe din ce în ce mai intense, care pot fi chiar periculoase la un moment dat, ne pot pune viața în pericol – sporturi extreme, de exemplu.” O altă consecință negativă potențială este lipsa sprijinului la bătrânețe – dincolo de o pensie mai mică – după cum observă Cristina Milicescu: „Persoanele care aleg să nu aibă copii pot experimenta o anumită izolare, deoarece nu au copii care să le ofere sprijin și companie pe termen lung. Acest lucru poate duce la sentimentul de singurătate și la lipsa unui sistem de sprijin. Anumite persoane pot experimenta regrete sau sentimentul de pierdere legate de decizia de a nu avea copii, mai ales atunci când observă legătura profundă dintre părinți și copii sau în contextul schimbărilor personale și sociale care pot interveni mai târziu în viață”.

Soluțiile pot veni și de la angajatori

Sociologul Alexandru Dincovici observă că scăderea natalității este o problemă mai ales regională deosebit de importantă, reprizentând doar o fațetă a deficitului de forță de muncă – de acum și din viitor. O consecință a ei este îmbătrânirea populației, ceea ce duce la o serie întreagă de alte probleme, printre care presiune mare asupra sistemelor de sănătate, mai ales în țări precum România, unde speranța de viață sănătoasă este extrem de redusă; presiune mare asupra sistemului de pensii, care devine nesustenabil; presiunea economică foarte mare, mai ales legată de joburile viitorului. „Dacă nu mai avem tineri, cine se va ocupa de industriile care se dezvoltă în acest moment? Și cine va mai lucra în alte industrii care nu mai prezintă atât de multă atractivitate?” Momentan, crede Dincovici, se rezolvă mare parte din lucrurile acestea prin import de forță de muncă, însă această soluție duce la rândul ei la alte serii de probleme. „Cresc clivajele în societate, și deja vedem cum migrația este folosită, de ani buni, pentru a diviza și mai mult oamenii, iar pe măsură ce crește numărul de străini vom avea din ce în ce mai multe conflicte culturale și probleme de coabitare, care vor necesita o gestionare deosebit de atentă, și au nevoie de soluții adecvate de guvernanță, ceea ce nu avem.” El subliniază însă că migranții în sine nu sunt problema, însă ei sunt deja folosiți ca material politic pentru a alimenta anumite tipuri de discursuri, iar pe măsură ce se vor constitui în comunități din ce în ce mai importante vor dori și ei o voce, și va fi normal să o primească. „Cum se vor înțelege însă multiplele voci între ele rămâne o problemă extrem  de sensibilă.”

Romulus Oprica consideră că un răspuns posibil pentru soluțiile ecuației natalității ar putea veni de la „sora mai mare” a României, Franța, care a implementat o serie de măsuri de succes în creșterea natalității, ajungând să fie țara din UE cu cel mai mare spor natural. „Sunt foarte multe potențiale măsuri de sprijin pentru familii, de la alocații, reduceri fiscale sau facilități pentru achiziționarea de locuințe, multe dintre măsuri putând fi luate chiar de către administrațiile locale (creșterea numărului de creșe, grădinițe, îmbunătățirea calității sistemului de educație ș.a.)”, exemplifică sociologul. Concediile de maternitate și paternitate pot fi foarte atractive dacă sunt compensate generos, dar, pe lângă toate aceste măsuri de natură economică, Oprica este de părere că cea mai bună măsură pe care statul ar putea să o ia ar fi să acorde respectul cuvenit cetățenilor și să lucreze pentru a „servi” cu adevărat plătitorii de taxe. „În momentul în care  un cetățean este tratat cu respect, în care statul, prin reprezentanții săi, lucrează pentru binele comunitar, nivelul de încredere în țară ar crește considerabil și în egală măsură ar crește și dorința de a-ți construi aici, în România, un viitor (care include și copii). Companiile private deja au făcut pași în susținerea natalității prin construirea de creșe, acordarea unui program de lucru flexibil, suport financiar pentru părinți și programe de dezvoltare personală și parentală. Aici, la companiile private, este mai simplu deoarece ele și-au înțeles mult mai repede interesul de a avea și păstra angajații buni.”

Alexandru Dincovici este, de asemenea, de părere că pentru a putea stimula natalitatea, cel mai important lucru care se poate face este în primul rând dezvoltarea unor politici și programe de sprijin. „Credit fiscal pentru creșe și grădinițe, de exemplu, astfel încât părinții să se poată întoarce mai repede la lucru și să aibă cum să îngrijească copilul într-un mediu structurat.” Pe de altă parte, adaugă el, trebuie neapărat umblat la cadrele în care își desfășoară programul instituțiile de învățământ și companiile. „Momentan, incompatibilitatea dintre ele este foarte mare. Copiii mici termină programul cu mult înaintea părinților, în instituțiile de stat, și afterschoolul este costisitor și nu este disponibil peste tot. Pe de altă parte, avem în continuare programe rigide de lucru. Cel mai util ar fi, teoretic, de schimbat sistemul educațional astfel încât să existe o compatibilitate mai mare și să preia o parte din povara părinților de după școală.”

 Din punctul de vedere al psihoterapeutului Matei Stănculescu, statul român acoperă aspectele care țin de concediul maternitate și paternitate. Pe de altă parte, crede că este loc de îmbunătățiri în zona flexibilității la locul de muncă, cum ar fi munca remote în mediile în care se poate face acest lucru, și în ceea ce privește schimbarea culturii organizaționale, astfel încât imaginea de mamă angajată sau tată angajat să fie mai dezirabilă. „Cumva, o femeie care își dorește să aibă un copil este privită în anumite medii ca fiind o persoană vulnerabilă. «Vrem să angajăm pe cineva, dar uite, tipa asta are 34 de ani și la interviu ne-a spus că își dorește să aibă un copil. E clar că asta ar trebui să se întâmple cât mai repede. Deci, dacă o angajăm în echipă, s-ar putea ca peste un an-doi să ne trezim că rămânem din nou fără om pe postul respectiv.» Acest lucru face ca multă lume să amâne decizia de a face un copil. Pe de altă parte, dacă vreau să angajez pe cineva în echipă și aflu că revine dintr-un concediu de doi ani, o să mă gândesc dacă este potrivită, dacă poate face față din punct de vedere mental și emoțional, dacă e bun momentul ș.a.m.d.” Psihoterapeutul consideră astfel că și în cultura organizațională ar trebui să existe o schimbare de mentalitate, astfel încât să includă programe de integrare a femeilor care revin după ce au născut, cu multă concentrare pe acceptare emoțională, adaptare și înțelegere. În cazul în care persoanele tinere își propun să facă un copil, ar putea să existe beneficii din partea companiei, pe lângă cele oferite de stat, pentru ca oamenii să se simtă încurajați să facă acest pas. „Cultura organizațională nu ne prea încurajează să facem un astfel de pas. Și asta deși, pe termen lung, dacă stăm să ne gândim, cei mai productivi oameni pe care îi putem avea într-o companie sunt cei care au deja copiii mari. Aceștia pot fi mai stabili și cu o concentrare pe muncă mult mai ridicată. Odată ce copiii pleacă de acasă, li se eliberează foarte mult din spațiul mintal și fizic. Așadar, dacă și-ar propune companiile să îi încurajeze pe tineri să facă copii de tineri, în așa fel încât la 40-45 de ani să aibă niște superseniori, superprofesioniști din punctul de vedere al activității profesionale, poate că ar fi mai bine decât cu această cultură care spune: „Ești tânăr, poți să tragi tare, mai bine tragi tare acum, înveți și avansezi profesional. Faci copilul mai târziu“. Atâta timp cât un junior de 23-24 de ani face un copil, impactul este unul mult mai mic pentru companie, față de un om care a devenit deja manager, are și un proiect de care se ocupă, are 32 de ani și, pac, mă lasă în momentul acela pentru că intră în concediu de paternitate sau maternitate.” Strategia adoptată de corporații ar putea astfel să îi încurajeze să facă copii atunci când sunt mai tineri și ar trebui să includă, desigur, susținerea întoarcerilor mai devreme în companie, cu bonusuri de reintegrare avantajoase, cu programe de reintegrare, cu un abonament care să le asigure celor care se întorc servicii de psihoterapie, consiliere parentală, coaching de cuplu ș.a.m.d.

Sprijinul este necesar și pentru cei care își doresc să facă copii, dar, din cauza întârzierii deciziei se confruntă cu dificultăți legate de fertilitate. „Procedurile de reproducere umană asistată vin cu multe costuri: materiale, emoționale, sociale și de cuplu. Pentru multe cupluri, problema banilor pare de netrecut și nu de puține ori renunță la ideea de a merge mai departe cu proiectul «copil». De aceea, este vital suportul statului în asigurarea dreptului la familie pentru fiecare. Ajutorul financiar face ca povara infertilității să fie dusă mai ușor până la apariția unui copil”, consideră dr. Andreea Velișcu. De asemenea, și ea observă că există diverse strategii pe care companiile le pot lua pentru a sprijini angajații care își doresc copii și întâmpină dificultăți în a-și echilibra cariera și viața personală: „Oferirea de programe flexibile de lucru, cum ar fi telemunca sau munca în regim hibrid, poate ajuta angajații să-și gestioneze mai bine timpul și să răspundă nevoilor familiei. Amenajarea de creșe și grădinițe la sediul companiei sau în proximitatea acestuia facilitează accesul rapid și comod la serviciile de îngrijire a copiilor”. De asemenea, companiile pot oferi sesiuni de consiliere pentru angajați, inclusiv terapie de familie și consiliere în carieră, pentru a-i ajuta să navigheze printre provocările personale și profesionale. Implementarea unor programe de sănătate și wellness, care să includă activități de reducere a stresului, cum ar fi yoga, meditație și alte forme de exerciții fizice, contribuie la bunăstarea angajaților. Încheierea de parteneriate cu furnizori de servicii de îngrijire a copiilor pentru a oferi reduceri sau servicii preferențiale angajaților este o altă strategie benefică, crede medicul. Companiile pot oferi și flexibilitate în ceea ce privește concediul, permițând acumularea și utilizarea zilelor de concediu într-un mod flexibil, inclusiv opțiuni de concediu neplătit pentru a răspunde unor nevoi familiale urgente. „Crearea unei culturi organizaționale de suport este esențială, promovând echilibrul între viața profesională și cea personală, unde liderii încurajează și sprijină activ angajații în acest sens. Aceste măsuri pot contribui semnificativ la crearea unui mediu de lucru care sprijină angajații în a-și îndeplini dorințele familiale fără a sacrifica progresul profesional.”