Home Actualitate De ce nu crede un proprietar de școală p...
Actualitate

De ce nu crede un proprietar de școală privată în școala online? ”Educația trebuie făcută față în față, educația înseamnă interacțiune umană”

Mona Mușat, fondatoarea școlii private Aletheea, afirmă că procesul de învățare online nu este la fel de eficient precum cel față în față. ”Toată lumea știe și toată lumea este de acord că învățarea online este mult mai puțin eficientă…

De ce nu crede un proprietar de școală privată în școala online? ”Educația trebuie făcută față în față, educația înseamnă interacțiune umană”
De ce nu crede un proprietar de școală privată în școala online? ”Educația trebuie făcută față în față, educația înseamnă interacțiune umană” · Foto: Business Magazin

Mona Mușat, fondatoarea școlii private Aletheea, afirmă că procesul de învățare online nu este la fel de eficient precum cel față în față.

”Toată lumea știe și toată lumea este de acord că învățarea online este mult mai puțin eficientă decât învățarea față în față, este un lucru dovedit prin studii, prin cercetări care au apărut în ultima vreme, inclusiv prin mărturii și declarații ale elevilor și chiar și ale profesorilor, cel puțin din sistemul de stat. (…) Eu nu cred că se poate face educația online, nu cred în învățarea și predarea online. Educația trebuie făcută față în față, înseamnă interacțiune umană, personală, înseamnă o relație foarte apropiată între elev și profesor”, a declarat Mona Mușat în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor.

În ceea ce privește provocările cursurilor online pe care școlile trebuie să le țină acum, Mona Mușat spune că provocarea cea mai mare este în cazul copiilor mici, cei de până în clasa a treia.

”După părerea mea, provocarea cea mai mare este la copiii de clasele mici și aici includem copiii din clasa pregătitoare, clasa întâi și chiar și clasa a doua. De la clasa a treia în sus este mai ușor pentru că copiii au deja o autonomie formată, anumite deprinderi formate, au și o ușurință în a manevra dispozitivele și platformele educaționale”, a adăugat Mona Mușat.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună