De ce nu a reușit statul român să fie prevăzător în legătură cu nevoile sistemului de sănătate al țării, iar mai mulți șefi de companii au putut ?

Aud din ce în ce mai des de lipsa de echipamente în spitale – recent Președintele Iohannis a revenit cu promisiuni referitoare la echipamentele de protecție pentru medicii speriați că în loc să oprească boala, ar putea contribui la răspândirea ei.

Un ordin al Ministerului Sănătății precizează chiar că „măștile trebuie folosite rațional și corect” de către cadrele medicale (cred totuși că sunt și ei conștienți de acest lucru!).

Chiar dacă știu că problema echipamentelor medicale este mai gravă (nu este nevoie doar de măști de protecție, ci și de combinezoane medicale, izolete, ventilatoare etc.), nu pot să nu remarc discursul diferit al oamenilor din mediul privat, care se desfășoară în paralel cu cele ale politicienilor.

La o discuție (video – mai nou așa se desfășoară chiar și conferințele de presă) cu Lucian Băltaru, CEO-ul firmei de curierat Sameday Courier, aflu că ei au o rezervă de 250.000 de materiale unice de protecție (măști și mănuși) pentru curierii care livrează acum pe bandă rulantă, ca în perioada de Black Friday.

CEO-ul Sameday Courier mi-a spus că au urmărit evoluția evenimentelor din China, Coreea de Sud și Italia, iar la momentul în care criza coronavirusului a ajuns în România, erau deja pregătiți. „Încă de pe 10 martie am echipat  curierii cu măști sanitare și cu mănuși. Întâmplarea a făcut ca eu să fiu atent la ce s-a întâmplat acolo și să începem să ne facem stocuri –  avem stocuri pentru următoarele două săptămâni; avem 250.000 de produse unice și am făcut comenzi și pentru alte materiale noi”, a spus Lucian Băltaru.

Exemplul Sameday Courier nu este singular. Într-o altă conferință video organizată recent, Miroslav Majoros, CEO-ul Telekom România, a spus că pentru cei aproximativ 2000 de angajați ai companiei care nu pot lucra de acasă, fiind tehniceni și oameni din magazine, au reușit să obțină măști și mănuși. „Dacă vrei cu adevărat, poți să obții aceste materiale”, a spus el. Câteva sute de mii de astfel de echipamente stau la dispoziția angajaților și, mai mult decât atât, potrivit declarațiilor lui Miroslav Majoros, de cel puțin două ori echipamentele lor au fost redirecționate către spitale de autorități.

Dacă Sameday Courier a putut să prevadă ce se va întâmpla, iar Telekom are resursele necesare, cunoștințe în toată Europa și chiar și în China prin care să obțină astfel de materiale, autoritățile de ce nu au putut face acest lucru?

Și când vine vorba de fonduri mediul privat s-a mobilizat rapid pentru a dota spitalele, de la mic la mare – după primele zile de la începutul epidemiei de la noi am primit mesaje de la antreprenori care au anunțat donații, au urmat apoi multinaționalele, iar acum nu trece zi în care să nu primesc informații despre astfel de inițiative.

Apoi, îmi vine în minte o altă discuție, pe care am avut-o cu Lavinia Țânculescu, doctor în psihologie, axat pe psihologia muncii și organizațională. Ea spunea că la noi lipsește cu desăvârșire „profilaxia” – adică prevenția, de la nivelul pacientului – persoană fizică – până la organizațiile mai mari (în mod metaforic, nu în sensul prevenției bolii care se răspândește acum în toată lumea).

Cred că pentru noi, oamenii simpli, prevenția lipsea fiindcă eram prea ancorați în activitățile de zi cu zi, în planificarea momentelor de relaxare scurte, fiindcă muncim mult; voiam ca în timpul nostru liber să mergem la restaurant, la munte, în city break-uri sau să ne planificăm poate achiziția unei locuințe.

În ceea ce privește mediul de afaceri, cred că acolo profilaxia lipsea fiindcă economia mergea bine, clienții veneau, proiectele mergeau pe bandă rulantă, angajații erau puțini.  

Pare însă că prevenția lipsea și din mediul public, or cred că acolo există oameni care ar trebui să aibă în „fișa postului” „profilaxia țării” pentru situații de urgență. Noi toți, oameni obișnuiți, mici antreprenori sau multinaționale care au investit în România, trebuie să fim protejați la urma urmei printr-o strategie coerentă. Poate eu, persoană fizică sau eu, antreprenor – mă uitam cu scepticism la evenimentele ce păreau atât de departe de noi la începutul anului, când a izbucnit epidemia de COVID-19 din Wuhan – dar nu ar trebui ca în cadrul unor organizații ale statului să existe oameni care să analizeze aceste evenimente internaționale și să stabilească un set de măsuri coerente pentru a minimiza daunele?

Fiindcă nu a prea fost zăpadă, am uitat puțin de clasicul „autoritățile au fost luate pe nepregătite”. Acum autoritățile au fost luate pe nepregătite de ceva care chiar era greu de anticipat – și la „case mai mari”, în economii puternice. Acum, cred că suntem puși într-o altă ipostază clasică a românilor – „aceea de a ne descurca”. Autoritățile par a se fi mobilizat acum (când ați mai văzut ședințe de Guvern organizate noaptea – în scopul protejării cetățenilor, și nu invers?) și cred (sper) că vor reuși să ia măsurile necesare ca să ieșim cu bine din această criză.  

Totuși, mi-ar plăcea ca una dintre lecțiile acesteia să fie că e nevoie de oameni deștepți,  conectați la ce se întâmplă în lume, la fel ca în unele organizații private – și în organizațiile statului. Persoane capabile să stabilească relații internaționale cu cei care ne pot ajuta în astfel de situații – furnizori de echipamente și, mai ales, furnizori de cunoștințe, de acel know-how despre care vorbesc companiile.

Și mi-ar plăcea să și cunosc aceste personaje – să nu vorbesc generic despre „autorități” – să văd oameni capabili care ies în față și vorbesc despre ce se întâmplă la nivel internațional clar, ca un șef de companie. Și mi-ar plăcea să vorbească  pe înțelesul tuturor, fără să trebuiască să ne chinuim cu toții să descifrăm ordonanțele ore întregi  după publicarea lor, până apare încă una. Cred că dacă cer și puțină emoție în discurs, exagerez.

Dacă un CEO poate să citească despre ce se întâmplă în lume, să interpreteze potențialele pericole și să ia niște măsuri minime de prevenție – cu siguranță pot și autoritățile. Trebuie doar să vrea.