Home Actualitate De ce n-am vrut General Motors
Actualitate

De ce n-am vrut General Motors

Autoritatile au ales momentul semnarii de la Craiova a contractului de privatizare cu Ford a fabricii de automobile de acolo pentru a da o replica multelor critici din ultima vreme privind pretul mic (57 de milioane de euro) la care a fost vanduta fabrica.

Autoritatile au ales momentul semnarii de la Craiova a contractului de privatizare cu Ford a fabricii de automobile de acolo pentru a da o replica multelor critici din ultima vreme privind pretul mic (57 de milioane de euro) la care a fost vanduta fabrica.

Premierul Tariceanu a spus ca de fapt s-a negociat de doi ani si jumatate atat cu Ford, cat si cu General Motors (GM) vanzarea Automobile Craiova (deci dinainte de momentul rascumpararii, in august 2006, a actiunilor Daewoo Motor) si ca Ford a fost preferat pentru ca a fost singura companie care a oferit un plan de dezvoltare a uzinei. „Planul de afaceri propus de GM asigura simpla supravietuire a acesteia“, a spus Tariceanu. In recapitularea premierului, vanzarea catre Ford inseamna perspectiva de  dublare a numarului de angajati, de la aproape 4.000 in prezent, o productie anuala de 300.000 de automobile si 300.000 de motoare si o cifra de afaceri de 2,8 miliarde de euro pe an. Presedintele Ford Europe, John Fleming, a precizat ca investitiile la fabrica ale Ford vor ajunge la 675 de milioane de euro in termen de patru ani, la care se adauga achizitii de la furnizorii de pe piata interna estimate la circa un miliard de euro. In privinta modelului de automobil care ar urma sa fie produs in Romania, Fleming a spus doar ca va fi vorba de un vehicul care va fi fabricat numai la Craiova, lansat in 2008, destinat in special exportului. Participatiile actionarilor minoritari la Automobile Craiova (22% SIF Oltenia si peste 5% persoane fizice si juridice) vor fi preluate de AVAS, in schimbul unor actiuni la alte societati de stat, si apoi vandute  Ford la acelasi pret cu cel platit de grupul american pentru uzina. In privinta pieselor de schimb pentru masinile sub marca Daewoo facute la Craiova, Ford va trebui sa negocieze cu GM, care are licenta de productie a pieselor, pentru a respecta legea care prevede ca o companie ce cumpara o uzina auto asigura pe 10 ani piesele de schimb pentru masinile fabricate inainte de preluare.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună