De ce locurile cu istorie bat restaurantele construite de la zero

Există o masă la Hanu’ lui Manuc la care s-a semnat, în 1812, Pacea de la București. Tratatul care a pus capăt războiului ruso-turc și a trasat, pentru câteva decenii, soarta sud-estului Europei. Oamenii care au semnat documentul acela au mâncat, probabil, stufat de miel și au băut vin din același ulcior de lut cu care hanul își servea în mod curent oaspeții. Nu știau că fac istorie.

Două secole mai târziu, pe aceeași Stradă Franceză, restaurantul servește miel caramelizat și musaca într-o curte cu arcade care a văzut negustori, căruțași, diplomați, ofițeri și simpli trecători. Locul s-a schimbat foarte puțin. Lumea din jur, enorm. Și totuși oamenii continuă să aleagă locuri ca acesta. Motivul e mai simplu și mai greu de fabricat decât orice concept: nostalgia.

Conform GWI (Global Web Index), generația Z este astăzi cea mai nostalgică generație din ultimele decenii: 15% preferă să se gândească la trecut mai degrabă decât la viitor, iar 37% se declară nostalgici față de anii ‘90, o decadă în care mulți dintre ei nici nu se născuseră. Cercetătorii explică fenomenul simplu: oamenii trăiesc emoțional epoci pe care nu le-au trăit direct, prin muzică, estetică și povești moștenite din generații anterioare. Raportul Edelman Trust and Authenticity Barometer din 2026, care a chestionat 31.000 de consumatori din 17 țări, arată că 76% asociază brandurile cu rădăcini istorice cu un nivel mai ridicat de încredere, iar cele cu peste 20 de ani de tradiție care își invocă activ propria istorie sunt percepute semnificativ mai credibile decât cele care nu o fac.

Ieșirile în oraș țin de un comportament asociat clar cu tinerețea, în timp ce vacanța la un resort se leagă mai degrabă de maturitate. „Pentru fast food, pub-uri, cluburi, evenimente, segmentul tinerilor are o importanță disproporționată. Numeric, tinerii sunt tot mai puțini în România. Ca putere de cumpărare, stau și mai prost pentru ca natalitatea este foarte scăzută în familiile cu o situație financiară bună. Adică majoritatea tinerilor din GenZ au venit pe lume în familii cu dificultăți materiale și știm cu toții care este nivelul real de efort al societății pentru a-i ridica pe acești copii”, declară , fondator, Destinația Anului, cea mai importantă competiție din turismul românesc, considerată simbolic drept „Oscarurile” turismului din România. Astfel, explică el, horeca este o piață în scădere, dependentă de copiii din familii cu venituri peste medie. „Ca business pentru a avea succes intr-o astfel de piață, trebuie să fii excepțional. Există și astfel de exemple.”

Cazinoul din Constanța e  un monument Art Nouveau pe malul Mării Negre, care a stat în paragină mai bine de zece ani și s-a redeschis în mai 2025 după o restaurare de peste 40 de milioane de euro. City Grill Group a deschis în el, în 2026, o cafenea-bistro cu vedere la mare.

Nostalgia generației Z nu se leagă de sentimentalism, ci e mai curând un răspuns la suprasolicitare. După ani de criză, pandemie, inflație și flux continuu de informații, oamenii caută nu neapărat trecutul, ci sentimentul de stabilitate pe care îl asociază cu el. Locurile cu istorie oferă exact asta: continuitate. Senzația că ceva a supraviețuit și va mai supraviețui.

Dar nostalgia în contextul gastronomiei românești e ceva mai profundă decât cea pentru un deceniu sau o modă trecută. E nostalgia față de locuri care au văzut mai mult decât noi, față de mese la care s-au luat decizii importante pentru viitorul unei țări, față de bucătării care au gătit prin războaie și schimbări de regim. O nostalgie față de o Românie care, undeva, a știut să fie elegantă.

În România, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc a construit o strategie în jurul exact acestei observații. City Grill Group, fondat în 2004, operează astăzi unele dintre cele mai încărcate istoric locații din țară: Hanu’ lui Manuc, Caru’ cu Bere, Hanu’ Berarilor, Pescăruș, City Grill Cazino din Cazinoul din Constanța și, în curând, Cerbul Carpatin, Monte Carlo. Ramona Popescu, Head of Marketing & Customer Experience al City Grill Group, răspunde fără ezitare când e întrebată de ce supraviețuiesc unele locuri și altele nu. Nu pentru că sunt vechi. Ci pentru că nu și-au trădat rostul. „Un loc supraviețuiește nu pentru că e vechi, ci pentru că răspunde unei nevoi care nu se demodează: nevoia oamenilor de a se aduna. Regimurile au trecut, generațiile s-au schimbat, orașul s-a transformat, dar nevoia aceasta a rămas constantă. Locurile care au înțeles asta și nu și-au trădat rostul, au rezistat. Majoritatea celor care au încercat să fie altceva decât erau au dispărut.”

Pe malul lacului Herăstrău, Pescăruș are o poveste aparte: parcul a fost construit în jurul lui, nu invers. Ridicat în 1938 de Horia Creangă, nepotul scriitorului Ion Creangă și unul dintre cei mai importanți arhitecți interbelici ai Bucureștiului, a fost naționalizat după doar doi ani de libertate și a devenit restaurantul protipendadei comuniste.

Cele mai bune lecții de istorie se servesc la masă. Nostalgia ca strategie de business

Oamenii caută în primul rând experiențe autentice, iar nostalgia poate fi explicată ca o nevoie de autenticitate într-o lume în care este din ce în ce mai greu să distingi falsul de adevăr, observă Mihai Bârsan. „Autenticitatea nu are nevoie neapărat să își găsească ancore în trecut pentru a fi atrăgătoare pentru tineri, dar are nevoie de o poveste interesantă și verificabilă. Pescăruș, Capșa, Mița Biciclista promit un spirit al locului. KFC, Curtea Berarilor Timișoreana sau Beach Please promit o poveste a unui brand autentic, al cărui autenticitate e garantată de o poveste reală”.

Pe Calea Victoriei, cafeneaua Capșa, unde și-au dat întâlnire, timp de un secol, ziariști, politicieni și scriitori, unde Arghezi, Rebreanu și Marin Preda au ocupat mese de colț, continuă să servească prânzul. Pe strada Bisericii Amzei, casa Mariei Mihăescu, zisă Mița Biciclista, figura boemă a Bucureștiului interbelic, a stat închisă optzeci de ani. S-a redeschis în 2022 ca braserie cu bucătărie franceză și salon istoric la etaj. Până la recentul scandal al croasaintului versus covrig, spațiul era plin de tineri de douăzeci și ceva de ani care nici nu știu cine a fost Mița Biciclista, dar simțeau că locul are ceva ce nu poate fi neapărat pus în cuvinte.

„Pentru fast food, pub-uri, cluburi, evenimente, segmentul tinerilor are o importanță disproporționată. Numeric, tinerii sunt tot mai puțini în România. Ca putere de cumpărare, stau și mai prost pentru ca natalitatea este foarte scăzută în familiile cu o situație financiară bună.”

Mihai Bârsan, fondator, Destinația Anului

Pe malul lacului Herăstrău, Pescăruș are o poveste aparte: parcul a fost construit în jurul lui, nu invers. Ridicat în 1938 de Horia Creangă, nepotul scriitorului Ion Creangă și unul dintre cei mai importanți arhitecți interbelici ai Bucureștiului, a fost naționalizat după doar doi ani de libertate și a devenit restaurantul protipendadei comuniste. Gheorghiu-Dej mergea acolo aproape zilnic. Azi e din nou locul de ieșit al bucureșteanului de rând.

Asta e nostalgia care funcționează în HoReCa. Nu cea pentru un deceniu anume, nu cea construită din referințe culturale, ci cea față de locuri care au existat înaintea ta și vor exista după tine. Față de ziduri care au văzut mai mult decât orice meniu sau concept. Journal of Consumer Research arată că oamenii sunt dispuși să plătească mai mult pentru experiențe care evocă autenticitatea. Cifrele locale o confirmă: în portofoliul City Grill Group, locațiile cu identitate istorică generează constant cel mai ridicat bon mediu: 290 de lei în 2025. Oamenii plătesc mai mult când simt că locul merită.

Generația Z este astăzi cea mai nostalgică generație din ultimele decenii: 15% preferă să se gândească la trecut mai degrabă decât la viitor, iar 37% se declară nostalgici față de anii ‘90, o decadă în care mulți dintre ei nici nu se născuseră, potrivit Global Web Index

Desigur, nu e un fenomen izolat în gastronomie, și nici în România. The Villa, o vilă istorică din București reconvertită în spațiu de evenimente, a ajuns în primul an de funcționare să găzduiască unele dintre cele mai importante evenimente corporate din oraș. Istoria clădirii lucrează în favoarea evenimentului, nu invers.

La Viena, Café Central, deschis în 1876, unde Freud, Trotsky și Hitler au stat la mese diferite în același deceniu are astăzi cozi de turiști și localnici care vin nu neapărat pentru cafea, ci pentru sentimentul că ocupă același spațiu cu cineva care a gândit sau schimbat lumea. Mecanismul e același peste tot: autenticitatea se moștenește.

Clădirea care găzduiește Caru’ cu Bere este ridicată în 1879 și arată ca o catedrală gotică în care se bea bere, cu vitralii, coloane și stucatură aurită. Un oraș care voia să fie Paris și era încă târg balcanic și-a pus toată această contradicție într-o singură clădire.

Mihai Bârsan are o perspectivă care completează această imagine. Dincolo de gastronomie, spațiile atrag prin atmosferă și istoric. Iar componenta istoriei poate fi integrată în campanii de marketing. El spune că „istorie” este sinonim cu „poveste”. Cu mici excepții, oamenii nu sunt atrași de date seci cum ar fi „produsă din 1718” sau „din inima Ardealului”. „O poveste cu un erou care confruntă un adversar pentru un scop mai mare decât el/ea, adică o poveste cu însemnătate pentru prezent și viitor. Dacă se bazează pe date istorice reale, e și mai bine, sunt elemente de autenticitate. Dar și o poveste fictivă poate fi la fel de autentică dacă e spusă din inimă și executată cu convingere. Vezi 100% din filmele Pixar.”

Caru’ cu Bere e ambiția unui oraș tânăr: clădirea ridicată în 1879 arată ca o catedrală gotică în care se bea bere, cu vitralii, coloane și stucatură aurită. Un oraș care voia să fie Paris și era încă târg balcanic și-a pus toată această contradicție într-o singură clădire. A traversat comunismul, naționalizarea, tranziția. De la București spre mare, Cazinoul din Constanța e visul interbelic al unei țări tinere: un monument Art Nouveau pe malul Mării Negre, care a stat închis mai bine de zece ani și s-a redeschis în mai 2025 după o restaurare de peste 40 de milioane de euro. City Grill Group a deschis în el, în 2026, o cafenea-bistro cu vedere la mare. Conceptul exclude gătirea termică, condiție asumată încă din etapa licitației, pentru a proteja clădirea, iar meniul de patiserie, băuturi și preparate reci e gândit ca o pauză în vizitarea unui monument, nu ca destinație gastronomică în sine. În Piața Sfatului din Brașov, Cerbul Carpatin poartă stratificarea unui oraș care a aparținut pe rând mai multor lumi, săsească, maghiară, românească. Fiecare loc poartă în el o altă față a României, iar sarcina operatorului e să nu o șteargă.

Cel mai vechi dintre toate rămâne Hanu’ lui Manuc. Ridicat între 1806 și 1808 de negustorul și diplomatul armean Emanuel Mârzaian (Manuc Bei), singurul han de epocă din sud-estul Europei aflat în funcțiune neîntreruptă, împlinește în 2026, 220 de ani de atestare documentară. Pentru aniversare, Grupul City Grill și familia Cantacuzino, proprietarii monumentului, au ales să spună o poveste: campania „220 de ani de tradiție culinară la Manuc” portretizează șase bucătari imaginați pe baza cercetării istorice a hanului, fiecare reprezentând o epocă și o rețetă care a definit bucătăria locului.

De la stufatul de miel din 1806 până la ciolanul de miel caramelizat al lui Iustin Manea, bucătarul prezentului, firul nu s-a întrerupt. Blazonul familiei Cantacuzino, adoptat ca element de identitate vizuală al restaurantului, leagă proprietatea istorică de comunicarea prezentă. „Când ai 220 de ani de istorie în spate, nu îți lipsesc poveștile. Hanu’ lui Manuc a hrănit diplomați, negustori, boieri și simpli trecători, a gătit în timp de război și în timp de pace, a supraviețuit unor epoci pe care nimeni nu le-a planificat. Sarcina noastră a fost să alegem cum spunem toate astea în mod relevant pentru clientul din 2026”, spune Ramona Popescu.

„Un loc supraviețuiește nu pentru că e vechi, ci pentru că răspunde unei nevoi care nu se demodează: nevoia oamenilor de a se aduna. Regimurile au trecut, generațiile s-au schimbat, orașul s-a transformat, dar nevoia aceasta a rămas constantă. Locurile care au înțeles asta și nu și-au trădat rostul, au rezistat. Majoritatea celor care au încercat să fie altceva decât erau au dispărut.”

Ramona Popescu, Head of Marketing & Customer Experience, City Grill Group

Într-un monument, se întâmplă ceva pe care arhitectura singură nu îl poate face: te plimbi, privești, citești o placă, înțelegi cu mintea unde te afli. Dar abia când te așezi la o masă, clădirea încetează să mai fie un simplu loc de vizitat și devine un loc trăit. Gustul fixează amintirea altfel decât o face arhitectura, la un nivel mai intim, mai personal. Ingredientul comun al tuturor acestor locuri nu e vechimea, e autenticitatea.

76% dintre consumatorii din 17 țări, arată că 76% asociază brandurile cu rădăcini istorice cu un nivel mai ridicat de încredere, potrivit raportul Edelman Trust and Authenticity Barometer din 2026, care a chestionat 31.000 de respodenți

Interesul pentru spațiile din Horeca se reflectă inclusiv prin lupa turismului, nu doar a consumatorilor aflați în proximitatea spațiilor. Mihai Bârsan, fondator al competiției Destinația Anului, spune că în ultimii doi ani cam 15% din vacanțele românilor au inclus „gastronomie și vin” între principalele activități. Cifra pentru UE este dublă, ceea ce înseamnă că potențialul de creștere este acolo. Sunt orașe sau regiuni care se mândresc cu titlul de „Destinație Gastronomică Europeană”, așa cum sunt și sejururi turistice gastronomice. „Important este ca în fiecare regiune să existe localuri care să îmbrățișeze o anumită parte a culturii gastronomice locale și să-i spună povestea. Atunci pot deveni branduri puternice, chiar destinații în sine. Îmi vin în minte popularele «Șura Dacilor» și «Coliba Haiducilor» din Poiana Brașov, două locații care au clar acest statut de destinație turistică.”

Dar o locație HORECA, adaugă Mihai Bârsan, nu are de obicei bugete pentru a aduce lumea la Cuca Măcăii, cel puțin nu suficient de multă încât să o facă profitabil. „Vadul este extrem de important. Alegerea localizării primează, dar nici asta nu e suficient. Deci este o ecuație în care Locația și Locul se potențează reciproc. Contează valoarea adusă locului de către restaurant, în special prin servicii și mâncare legendare.”

Ridicat între 1806 și 1808 de negustorul și diplomatul armean Emanuel Mârzaian (Manuc Bei), Hanu’ lui Manuc este singurul han de epocă din sud-estul Europei aflat în funcțiune neîntreruptă. Hanul împlinește în 2026, 220 de ani de atestare documentară.

Nostalgie… vie

Și totuși, nostalgia funcționează cel mai bine când nu e statică. Festivalul Nostalgia ajuns la mai multe ediții la București, aduce mii de oameni care vin să trăiască muzica anilor ‘90, mulți dintre ei prea tineri să o fi trăit prima dată. Muzica e coloană sonoră pentru memorie.

Același impuls stă la baza programului artistic „Mixtură de Lăutărie”, lansat de City Grill Group în 2025, care aduce muzică tradițională românească mixată live de un DJ în restaurantele Hanu’ lui Manuc, Hanu’ Berarilor și Pescăruș. Rădăcini balcanice, acustică urbană, tradiție pentru generația digitală. Serile de lăutărie din curtea Hanu’ lui Manuc, șase evenimente între mai și octombrie 2026, cu tarafuri de renume, merg în aceeași direcție. Caru’ cu Bere găzduiește săptămânal concerte cu melodii vechi românești și muzică clasică la prânz.

Există un cuvânt pe care Ramona Popescu îl folosește în dialog și care spune mai mult decât orice cifră de investiție: custozi. Nu proprietari, nu administratori. „Rolul nostru nu e să fim proprietari, ci custozi. Am moștenit, în primul rând, o responsabilitate. Cei care au ținut aceste locuri înainte, unii cu nume cunoscute, mulți rămași anonimi, ne-au lăsat clădirile în picioare după decenii sau secole de războaie, cutremure, naționalizări. Noi am preluat ștafeta asta.”

Undeva, în arhivele hanului de pe Strada Franceză, există probabil o rețetă de stufat de miel scrisă cu litere chirilice. Nimeni nu o mai gătește exact așa. Dar gustul ei trăiește, reinterpretat, în farfuriile de astăzi. Un loc cu istorie nu trăiește din amintiri. Trăiește prin oamenii care continuă să vină. Așa se păstrează memoria unei țări: prin mese la care oamenii se așază în continuare. „Mi-aș dori să lăsăm dovada că se poate: că un business poate fi profitabil și, în același timp, poate avea grijă de patrimoniu, fără să-l transforme în decor. Dacă peste cincizeci de ani cineva va sta la o masă la Hanu’ lui Manuc sau la Caru’ cu Bere și va simți același lucru pe care îl simțim noi astăzi, că face parte dintr-o poveste mai mare decât el, atunci ne-am făcut treaba”, conchide Ramona Popescu.   

Hanu’ Berarilor – Casa Oprea Soare se află într-o clădire ridicată la începutul secolului al XX-lea, pe terenul negustorului Dumitru Oprea Soare și proiectată de arhitectul Petre Antonescu, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai stilului neoromânesc. Gândită inițial ca reședință urbană cu birouri, casa a traversat mai multe etape de utilizare publică de-a lungul timpului.