De ce europenii din nord au mai mulți copii decât cei din sud

Coronavirusul îi descurajează pe viitorii părinți să aibă copii în cea mai mare parte a Europei, dar mai ales în țările din sud ‒ din Italia și până în Grecia ‒ unde plasele de siguranță socială sunt cele mai slabe, iar rata natalității era într-un declin puternic și înainte de criză.

„Este timpul să devii mamă”, este o notificarea pe care sute de femei portugheze au primit-o pe telefoanele mobile în noiembrie anul trecut.

Textul, trimis de un spital privat din Lisabona care încerca să atragă clienți pentru unitatea sa de maternitate, a provocat indignare pe rețelele de socializare, unde unele femei au spus că în mijlocul unei pandemii și în plină recesiune este cel mai prost moment posibil pentru a avea copii, scrie Reuters. În anul 2000, în Portugalia au fost înregistrate 120.000 de nașteri. În 2019 au fost 86.600, o scădere de 39%. Declinul a fost cel mai accentuat în timpul recesiunilor profunde, cum este cea de acum, declanșată de pandemia de COVID-19. În țările care au în față ani de chin pentru a-și reveni, pentru cuplurile care doresc copii, pe lângă provocările emoționale pe termen lung vor exista și provocări economice. Mai puține nașteri înseamnă mai puțini salariați și o pondere mai mare a vârstnicilor în populație. Acest lucru va acționa în cele din urmă ca o frână pentru producția economică și ca o greutate în plus pe sistemele publice de pensii, cu consecințe asupra bunăstării generale. Astfel, se lărgește decalajul dintre nordul mai bogat al Europei și sudul mai sărac. „Vedeți povești în mass-media și în alte părți despre oameni care profită la maximum de lockdown pentru a face copii, dar acesta este opusul comportamentului rațional”, spune Vanessa Cunha, specialist în probleme de fertilitate, gen și familie la Universitatea din Lisabona. Irene Pontarelli, un terapeut   de reabilitare psihiatrică în vârstă de 35 de ani, plănuise să aibă primul copil în acest an, după șapte ani de căsnicie. După doi ani de muncă în orașul Ferrara din nordul Italiei, la aproximativ 550 km de soțul ei Tony, ea și-a găsit în sfârșit un loc de muncă în orașul natal Isernia, în sud, și i s-a părut un moment perfect pentru a întemeia o familie. Dar între timp a venit coronavirusul. Irene nu a putut să-l vadă deloc pe Tony între martie și iulie din cauza carantinei și spune că acum este prea stresată pentru a avea un copil.

„Spitalele noastre sunt aproape de colaps, în special în sud. Mă văd într-o sală de nașteri, singură, într-un sistem de sănătate care nu funcționează. Nu simt că este momentul potrivit pentru a aduce un copil pe lume“, a spus ea. Maria Vicario, președinta Ordinului Național al Moașelor din Italia, se așteaptă ca actuala criză să aibă un „impact clar” asupra nașterilor anul viitor. „Femeile din Italia au copii atunci când se simt în siguranță din punct de vedere economic, al locului de muncă și al sănătății. Adică tot ce a fost perturbat de pandemie ”, a spus ea. Regiunea Lazio din jurul Romei a văzut numărul născuților morți triplat anul trecut deoarece femeile însărcinate se tem să meargă la spital pentru controale, a adăugat ea.

În anul 2000, în Portugalia au fost înregistrate 120.000 de nașteri. În 2019 au fost 86.600, o scădere de 39%. Declinul a fost cel mai accentuat în timpul recesiunilor profunde, cum ESTE cea de acum, declanșată de pandemia de COVID-19.

La celălalt capăt al continentului, în Suedia, Eva Nordlund, președinta Asociației Suedeze a Moașelor, spună că acolo se întâmplă contrariul. „Există centre de îngrijire a femeilor însărcinate care sunt copleșite de numărul înregistrărilor din cauza numărului atât de mare de sarcini noi.” În Germania, cea mai mare economie din Europa, rata fertilității înainte de pandemie era în jurul mediei UE de 1,5 nașteri pentru o singură femeie. Franța, Suedia și Danemarca sunt campioanele blocului, cu rate de peste 1,7. Campioana absolută este Franța, cu un scor de 1,84 copii. La celălalt capăt al clasamentului, Italia și Spania sunt sub 1,3. Gilles Pison, editorul șef al revistei lunare Population & Societies, s-a concentrat într-un studiu publicat anul trecut pe cauzele acestui decalaj. Diviziunea nord-sud era deja vizibilă în urmă cu 30 de ani, scrie el, ceea ce sugerează acțiunea mai degrabă a unor mecanisme adânc înrădăcinate decât a unor factori economici ciclici. Unul dintre primele mecanisme este politica privind familia, pe care o au toate țările europene. Aceste politici urmăresc să ajute familiile cu copii și să permită părinților (în special mamelor) să lucreze, fie prin alocații, fie prin concediu parental după naștere și servicii de îngrijire pentru copii mici. Cu toate acestea, investițiile în servicii și finanțare variază de la o țară la alta, reprezentând aproximativ 1,5% din PIB în 2015 în țările din sudul Europei și de peste două ori mai mult în cele din nord, adică în jur de 3,5% din PIB. Cheltuielile asociate concediului pentru creșterea copilului sunt mult mai mari în țările din nord – nu atât din cauza duratei concediului pentru creșterea copilului, care poate fi lung în țările din sud, cât din cauza cuantumului plății, care este semnificativ mai mic în sud decât în nord. Pachetele cu oferte pentru îngrijirea copiilor sunt, de asemenea, mult mai dezvoltate în nord, iar proporția copiilor mici îngrijiți de serviciile formale specializate, adică altele decât familie sau rude, este mult mai mare.  Prin urmare, sprijinul acordat familiilor în țările nordice este semnificativ mai mare, dar să însemne acest lucru că familiile nordice sunt mai predispuse la a avea copii? Politica familială în cazul lor nu este menită să mărească numărul nașterilor, ci mai degrabă să permită părinților să echilibreze munca și viața de familie. Aceste țări caută în special să promoveze munca femeilor. Ratele de participare la forța de muncă ale femeilor pot fi cele mai mari din Europa, dacă nu chiar din lume, dar sunt încă mai mici decât ale bărbaților. Iar politica de stat urmărește reducerea acestor diferențe și, în cele din urmă, realizarea egalității de gen pe piața muncii. În urmă cu câteva decenii o idee larg răspândită era că pentru a încuraja nașterile, femeile trebuiau să rămână acasă. De fapt, în țările în care femeile muncesc cel mai mult acestea au cei mai mulți copii. Ratele de angajare a femeilor sunt cele mai ridicate în Europa de Nord și cele mai scăzute în Europa de Sud, iar în nord femeile au cei mai mulți copii și nu invers. Mai general, ceea ce pare să conteze este statutul femeilor în raport cu bărbații. Este mai nefavorabil în sud: inegalitățile dintre bărbați și femei sunt mai accentuate atât la locul de muncă, cât și în sfera privată. De exemplu, împărțirea treburilor în cadrul cuplului este mai redusă.

În Germania, cea mai mare economie din Europa, rata fertilității înainte de pandemie era în jurul mediei UE de 1,5 nașteri pentru o singură femeie. Franța, Suedia și Danemarca sunt campioanele blocului, cu rate de peste 1,7. Campioana absolută este Franța, cu un scor de 1,84 copii. La celălalt capăt al clasamentului, Italia și Spania sunt sub 1,3.

Fără servicii de îngrijire a copiilor pe tot parcursul zilei, este adesea o provocare pentru ambii părinți să dețină un loc de muncă, iar unul dintre părinți ar putea fi nevoit să renunțe la servici. Bărbații nu intenționează să aibă grijă de nou-născutul lor mai mult de câteva zile, iar femeile nu își doresc o viață de mamă casnică cum au avut mamele și bunicile lor; în plus, cuplurile trebuie să păstreze două venituri pentru a-și menține nivelul de trai. Acest lucru este valabil atât în Europa, cât și în multe țări din alte părți. Prin urmare, cuplurile întârzie sosirea unui copil dacă nu pot să reconcilieze munca și familia. Amânând nașterea, unele cupluri renunță în cele din urmă la aceasta.

Politicile familiale din țările din Europa de Nord nu au ca scop creșterea ratei de fertilitate. Mai degrabă, fertilitatea lor relativ ridicată este una dintre consecințele indirecte, nu neapărat intenționate, ale politicilor care vizează promovarea egalității între femei și bărbați. Fertilitatea a rămas relativ ridicată în țările din Europa de Nord în ultimele trei decenii, dar rata fertilității a fluctuat. A fost în creștere la începutul anilor 2000, apoi tendința s-a inversat și indicatorul a scăzut brusc după 2008. Această inversare este legată de criza financiară din 2007-2008. Recesiunea economică și creșterea șomajului rezultate din criză au făcut într-adevăr ca viitorul să fie mai incert. Unele cupluri și-au amânat planurile de a avea copii în speranța că vor veni zile mai bune.

Scăderea ratei totale a fertilității (RTF) în ultimii ani a variat în funcție de țară. În Statele Unite, între începutul crizei din 2007 și 2018, RTF a scăzut cu 23%, de la 2,12 copii pe femeie la doar 1,73. În Marea Britanie, indicatorul a scăzut de la 1,96 în 2008 la 1,68 în 2018, o reducere de 17%. Franța nu face excepție, dar scăderea a fost mai mică – mai puțin de 8% între 2008 și 2018 – și a început mai târziu, deoarece efectele recesiunii economice au lovit țara mai lent. Șocul crizei și cel al șomajului au fost probabil diminuate de politicile sociale și pentru familie generoase din Franța. Criza de sănătate provocată de COVID-19 va fi o ocazie pentru a verifica din nou rolul de amortizor al politicii pentru familie. Pandemia și criza economică pot duce într-adevăr la o scădere a nașterilor și a RTF. Dacă se va întâmpla asta, declinul va fi uniform în Europa sau mai pronunțat în țările cu fertilitate deja redusă? Răspunsul va veni peste câteva luni, când se vor naște copiii concepuți în timpul pandemiei.