De ce au scăzut acțiunile OMV Petrom cu 3% în ultimele minute ale ședinței de joi?
Acțiunile OMV Petrom (simbol bursier SNP), unicul producător local de petrol și gaze naturale, s-au depreciat joi, 31 august cu 3,1%, pe fondul unor tranzacții în valoare de circa opt milioane de lei, în contextul în care, cu doar câteva…
Acțiunile OMV Petrom (simbol bursier SNP), unicul producător local de petrol și gaze naturale, s-au depreciat joi, 31 august cu 3,1%, pe fondul unor tranzacții în valoare de circa opt milioane de lei, în contextul în care, cu doar câteva minute înainte de închiderea ședinței, scăderea era de doar 0,35%, conform datelor BVB.
Prin contrast, indicele de referință BET a coborât astăzi cu 0,01%, în timp ce BET-NG, unde sunt incluse companiile de pe Piața Principală a BVB care au obiectul de activitate energia și utilitățile aferente, s-a depreciat cu 0,68%.
„Închiderea de astăzi a fost marcată de finalul de lună, moment în care se mai efectuează schimburi de pachete si rebalansări. Însă astăzi a fost diferit faptul că închiderea a adus mai multe tranzacții si dinamici decât de obicei, fiind vorba și de modificări/includeri ale companiilor in indicii MSCI. Petrom însă nu a avut modificări pe indici”, spune Radu Cojoc, broker al Goldring.
Totuși, poate fi vorba despre un fond de pensii Pilon II care și-ar fi marcat din profituri sau care a realizat o nouă rebalansare în portofoliu, adaugă reprezentantul societății de intermediere.
Acțiunile SNP au plus 26,7% anul acesta, față de un avans de 13,7% pe BET și o creștere de 16,5% în cazul BET-NG.
În T2/2023, OMV Petrom a raportat o reducere semnificativă a veniturilor din vânzări consolidate, cu 39% față de aceeași perioadă a anului anterior. Influența negativă a fost cauzată de prețurile mai scăzute la mărfuri și de volumele mai reduse în vânzările de produse petroliere și energie electrică, care au fost parțial compensate doar de volumul mai mare de gaze naturale vândute.
Compania a raportat o pierdere de 537 de milioane de lei în T2/2023, de la un profit de 2,9 miliarde de lei în perioada similară de anul trecut, în special pe fondul taxelor de solidaritate solicitate de coaliția PSD-PNL marilor companii din energie. Vânzările au însumat 8,4 miliarde de lei, de la 13,7 miliarde în S1/2022.
La nivel semestrial, Petrom a anunțat un profit net de 944 milioane de lei, în scădere cu 80% de la cel de 4,6 miliarde de lei din prima jumătate a lui 2022. Vânzările au fost de 17,8 miliarde de lei, minus 30%.