De ce am angajat nepalezi și nu români
Companiile din România, antreprenorii și patronii români încep să angajeze din ce în ce mai mulți muncitori străini – vietnamezi, srilankezi, nepalezi etc.: în 2019 cota de muncitori străini aprobată de guvern a ajuns la 30.000 (a început anul cu 20.000 și a urcat cu încă 10.000), iar în 2020 cota este la același nivel (să vedem ce mai rămâne după criza coronavirusului!).
Întrebarea este de ce patronii români încep să prefere să angajeze muncitori străini decât români, în condițiile în care sunt 2 milioane de români în țară care pot să muncească, dar nu sunt pe nicăieri.
Un răspuns l-a dat David Alb, un antreprenor din Timișoara care deține brutăriile Senneville, la conferința Afaceri de la zero, organizată la începutul lunii martie la Timișoara de ZF împreună cu Banca Transilvania.
„Am adus nepalezi de nevoie, după ce am renunțat să mai căutăm români. Un nepalez vine cu un contract de doi ani stabilit la început și rămâne să muncească. Rata de retenție este foarte bună, chiar dacă o lună, două sau trei trebuie să-i instruiesc. El vine aici și câștigă 500 de euro, bani pe care îi trimite acasă, la familia lui. Cheltuielile lunare pentru mine ajung la 5.000 de lei, adică puțin peste 1.000 de euro. Ne-am gândit să mergem la Vaslui, să aducem muncitori de acolo, dar ce garanție aveam că a doua zi nu se urcau în tren și plecau înapoi acasă? Am vrut să aducem angajați din județele sărace de lângă Timișoara, din Caraș-Severin, dar nu vin să lucreze aici, chiar dacă pot să câștige mult mai mult decât la ei acasă.“
El a mai spus că această creștere salarială din ultimul timp, cerută de tot mai mulți, are o anumită limită, dictată până la urmă de prețul produsului pe care este dispus să-l plătească un client.
Toate companiile din România se confruntă cu o fluctuație mare de personal și un bazin mai redus de oameni cu care să poată să îi înlocuiască. Problema nu ar fi creșterea salarială dacă un angajat ar fi stabil, adică dacă nu ar pleca peste noapte.
Legislația din România nu este atât de flexibilă și nu permite încheierea unor contracte prin care firmele să condiționeze un anumit salariu de durata de timp în care rămâne un angajat.
La noi contractele sunt pe durată nedeterminată, iar un angajat poate să plece aproape când vrea el.
În cazul nepalezilor, ei pot să vină pe un anumit contract și mai degrabă preferă să-l onoreze decât să caute altceva.
Noile generații vor să experimenteze și intră într-un job cu gândul de a sta puțin, de a căpăta ceva experiență pe banii și timpul angajatorului, iar cu acest CV să se ducă mai departe. Pentru că tinerii nu sunt așa fideli, patronii români au început să caute angajați seniori.
Radu Savopol, proprietarul lanțului de cafenele 5 to Go, spune: „Căutăm angajați de peste 40 de ani pentru că sunt mai responsabili, mai stabili și nu au probleme cu trezitul de dimineață. În schimb tinerii sunt mult mai pretențioși când vine vorba de partea salarială”.
Angajații millennials vor mai mult timp pentru ei, caută câteodată un job care să le permită să lucreze de acasă, sunt motivați de ce înseamnă mentorat și de posibilitatea de dezvoltare, spune Sorina Donisa, de la firma de recrutare APT Resources and Services.
Dacă firmele românești, dacă patronii, proprietarii, antreprenorii români vor avea succes cu muncitorii străini, în primul rând mai fideli, s-ar putea ca români să-și găsească din ce în ce mai greu un job, sau vor fi nevoiți să-și reducă pretențiile. Este doar o chestiune de timp.