De ce alegerile de peste două zile ne vor defini viitorul

Spun că a fost ignorată pentru că a reprezentat unul dintre cele două mari hopuri pe care Uniunea le are de sărit în prima parte a lui 2017, al doilea fiind alegerile din Franța de la sfârșitul acestei luni. Dacă rezultele de acolo vor fi similare, sunt șanse mici ca „mișcările separatiste” din restul statelor să mai ridice vreo pretenție. La olandezi pierzătorul a fost Wilders, la francezi sperăm să fie Le Pen.

În condițiile în care englezii au luat-o cu viteză pe drumul lor, e important ca restul să aibă o viziune comună asupra Uniunii. Și asta mai ales că promisiunile pe ochi frumoși nu prea mai țin: Merkel a zis-o destul de bine atunci când a transmis că Marea Britanie trebuie să plătească nota de plată înainte să ceară o porție la pachet. Atât despre Brexit, pentru că subiectul mi se pare consumat – cel puțin pentru moment.

Am mai scris de multe ori despre britanici, mișcări anti-sistem și guvernări antieuropene, deci n-aș mai fi abordat subiectul dacă nu părea necesar să o fac. Dar ce se întâmplă zilele astea prin Ungaria sau Polonia ar trebui să fie un semnal de alarmă. În Polonia, șeful statului a compromis Tribunalul Constituțional numind în fruntea instituției un candidat susținut de partidul aflat la putere; adio checks and balances. Comisia Europeană a reacționat prompt, cerând implementarea mai multor măsuri care să asigure un grad acceptabil de democrație; răspunsul negativ a venit și mai prompt și nu prea a lăsat loc de interpretări. În cazul Ungariei, Viktor Orban a ieșit la rampă anunțând o „contrarevoluție culturală” în interiorul blocului comunitar. Sunt state care uită de valorile trecute în caietul de sarcini al membrilor UE și făcând asta riscă să strice munca tuturor.

Chiar dacă s-au înțeles asupra unei direcții generale de urmat, ca urmare a summitului aniversar de la Roma, liderii Uniunii sunt perfect conștienți de pericolele ce pot apărea dacă un singur partid extremist câștigă alegerile, indiferent de stat. Construcția europeană e mult mai șubredă decât ne-am dori să fie, și asta pentru că diferențele culturale sunt semnificative.

Sigur, e ușor să fii proeuropean în cea mai proeuropeană țară din Uniune; poate că suntem noi mai înceți și o să ne trezim, peste doi-trei ani, că ne vrem independența înapoi. Momentan, eu zic că beneficiile depășesc obligațiile. Călătorim fără vize, doar cu buletinul și nu ne mai oprește nimeni la vamă. Primim bani pentru proiecte care de multe ori nici nu mai devin realitate. Avem și noi dreptul să ne dăm cu părerea prin Parlamentul European și să ne facem poze cu mai-marii de prin vest. Pe 15 martie ne-a trecut glonțul pe la ureche. Ar fi bine să ne ocolească și pe 23 aprilie.