De ce a eșuat listarea Adeplast
„Nu a avut lipici la investitori", astfel ar putea fi descris eșecul ofertei publice inițiale derulate de producătorul de adezivi Adeplast, prima încercare din partea unei companii private de a se lista la bursă după o pauză de cinci ani. Prețul prea mare la care s-au pus în vânzare acțiunile și datoriile la bănci sunt cauzele invocate de analiști pentru eșecul ofertei, în timp ce proprietarul fi…
MIERCURI, 16 OCTOMBRIE, BROKERII DE LA INTERCAPITAL INVEST ȘI BCR AU ANUNȚAT PRINTR-UN COMUNICAT DE PATRU RÂNDURI PUBLICAT PE WEBSITE-UL BURSEI CĂ OFERTA ADEPLAST nu s-a încheiat cu succes pentru că subscrierile înregistrate au fost sub pragul minim de 70% din acțiuni scoase la vânzare și că investitorii care au cumpărat acțiuni își vor primi banii înapoi. Intercapital și BCR au fost brokerii care au intermediat oferta. Marcel Bărbuț, proprietarul și directorul executiv al AdePlast, a fost însă mai darnic cu opinia publică și, printr-un comunicat de presă de o pagină, a declarat că planurile de dezvoltare ale companiei continuă și fără bursă.
El a explicat astfel eșecul ofertei: „Noi am fost pregătiți pentru bursă, însă Bursa se pare că nu a fost pregătită pentru AdePlast. Din păcate, cred că nu suntem încă în stadiul în care bursa să fie o alternativă viabilă pentru finanțarea companiilor private din România„.Să fie oare bursa de vină pentru eșecul primului IPO privat din 2008 încoace?
O privire la rezultatele ofertei ar putea oferi câteva indicii. AdePlast a scos la vânzare 16,5 milioane de acțiuni, reprezentând 33% din capitalul social, la un preț cuprins între 3,52 lei și 4,06 lei, propunân-du-și să atragă între 58 și 67 de milioane de lei (13-15 mililoane de euro). După cele două săptămâni ale ofertei (2-15 octombrie), subscrierile nu au atins pragul de 70% din numărul total de acțiuni necesar pentru închiderea tranzacției.
CHIAR DACĂ TRANȘA INVESTITORILOR MICI (RETAIL), care a reprezentat 15% din ofertă, a fost subscrisă în proporție de 104%, strângându-se în total 10,5 milioane de lei (2,35 milioane de euro), pe tranșa investitorilor mari, instituționali, interesul a fost redus: subscrierile au fost mai mici de 7 milioane de euro, minimul necesar pentru închiderea cu succes a ofertei. De subscrierile investitorilor instituționali, așa cum sunt fondurile de investiții și fondurile de pensii, a depins succesul ofertei.
INVESTITORII INSTITUȚIONALI SUNT MAI SOFISTICAȚI, mai pretențioși și au la dispoziție resurse mai mari pentru a analiza oportunitatea unei investiții decât investitorii de retail. Acest lucru se întâmplă și pentru că nu investesc banii proprii, ci ai câtorva sute de investitori, dacă e vorba de fondurile de acțiuni, sau chiar ai câtorva sute de mii de persoane, dacă e vorba de fondurile de pensii private.
„Cauzele care au stat la baza eșecului ofertei sunt legate de faptul că investitorii au fost rezervați că prognozele de creștere pe care compania le-a făcut pentru următorii ani, atât pentru businessul propriu, cât și pentru evoluția pieței de construcții în ansamblu, se vor adeveri. Prognozele prezentate de AdePlast au fost prea optimiste pentru actualul context economic, dar și pentru situația în care se află sectorul construcțiilor, încă nerecuperat după criză. Era prea frumos ca să fie adevărat„, a explicat Florin Dolea, directorul general al societății de administrare a investițiilor Pioneer Asset Management, cu active în gestiune de 98 mil. lei (22 mil. euro).
Supraestimarea evoluției din următorii ani a făcut ca prețul la care s-au vândut acțiunile să fie „prea mare„, în opinia analiștilor. Un preț prea mare în ofertă nu ar fi permis creșteri după listarea ofertei și astfel investitorii care au cumpărat în ofertă ar fi marcat pierderi.
O ALTĂ CAUZĂ A FOST GRADUL RIDICAT DE ÎNDATORARE: la finalul primului semestru, compania avea datorii totale de 217 milioane de lei, dintre care 160 milioane de lei erau datoriile la bănci. Capitalurile proprii ale AdePlast erau de 86 milioane de lei, de aproape două ori mai mici decât datoriile la bănci. În plus, unii investitori s-au temut că banii din ofertă nu vor merge pentru a finanța deschiderea unei fabrici de vată bazaltică, ci vor fi folosiți pentru a rambursa creditele la bănci. Ce i-a pus pe gânduri a fost faptul că listarea la bursă a fost una din cele două condiții pentru intrarea în vigoare a nouă acte adiționale la contracte de împrumut încheiate de companie cu UniCredit Țiriac Bank, valoarea creditelor totalizând 37,5 milioane de euro. De asemenea, compania putea distribui întreg profitul sub formă de dividende doar dacă îndeplinea cerințele impuse prin contractul de credit cu modificările ulterioare, inclusiv indicatorii financiari prevăzuți în contractele de împrumut încheiate cu UniCredit Țiriac Bank. „Cu un scenariu mai realist privind evoluția afacerilor și profiturilor în anii următori, cu un nivel mai redus al datoriilor și poate cu o regândire a strategiei, cred că AdePlast ar putea reveni pe bursă pentru atragerea de bani prin IPO„, mai spune Dolea.
Brokerii cred că AdePlast nu este pierdută pentru bursă. O reașezare pe fundamente mai realiste a ofertei ar putea aduce un succes, pentru că. până la urmă, „totul este de vânzare la prețul corect„.