De ce a decis un grup de artiști să arunce în aer o mașină plină de bani
Când ai talent și te deranjează ceva, poți găsi mai ușor o cale de a atrage atenția asupra a ceea ce te nemulțumește, așa cum au procedat doi artiști londonezi, Hillary Powell și Dan Edelstyn.
Cei doi au dorit să atragă atenția asupra datoriilor toxice și să elibereze cât de mulți oameni puteau de ele, inspirați de inițiative similare din alte țări, conform The Guardian. Aceștia au reușit să cumpere ieftin datorii de un milion de lire sterline și să le șteargă, prezentând acest lucru sub forma unui film intitulat „Bank Job” în care aruncă în aer o dubiță plină cu bani. Banii nu sunt reali, ci confecționați din hârtia reciclată de la bancnote vechi retrase din circulație și au fost aruncați în aer pentru a sublinia efectele devastatoare provocate de datorii.