De ce a decis un bancher să renunțe la oportunitățile mediului financiar pentru a fi consilierul unui antreprenor local activ în industria de fashion
Laurențiu Ciocîrlan, unul dintre cei mai cunoscuți bancheri de investiții din România, aflat în managementul unora dintre cele mai importante listări la Bursa de Valori București și fost Managing Partner al EquiLiant Capital, creat de frații Pavăl, a devenit consilierul…
Laurențiu Ciocîrlan, unul dintre cei mai cunoscuți bancheri de investiții din România, aflat în managementul unora dintre cele mai importante listări la Bursa de Valori București și fost Managing Partner al EquiLiant Capital, creat de frații Pavăl, a devenit consilierul personal al lui Darian Vicol, fondatorul retailerului românesc de fashion Made By Society. „Rolul meu este să îl sprijin atât pe el, cât și echipa managerială în definirea strategiei de extindere în străinatate și în atragerea unui investitor care să facă posibilă accelerarea acestei expansiuni. Planul meu este să susțin acest efort de dezvoltare prin asigurarea capitalului și prin urmărirea disciplinată a principalelor direcții strategice”, susține Laurențiu Ciocîrlan într-un comunicat de presă prin care anunță noua traiectorie profesională.
Ciocîrlan își motivează decizia prin faptul că antreprenorul din spatele brandului a reușit să crească de la o cifră de afaceri de 100.000 de euro în 2016 la venituri de circa 16 milioane de euro, estimări pentru anul în curs. „Dincolo de aceasta creștere mă atrage faptul că lanțul este deja în pregătiri avansate pentru a intra în piața din Polonia. Există puține firme românești care să se poată lăuda cu un concept care se extinde la nivel internațional. Profesional, voi fi și mai încântat să pun umărul la succesul internațional al unei firme românești și, în acest fel, să bătătorim drumul și pentru alte succese similare. Sunt convins că, după ce drumul e trasat, vor fi și alți antreprenori români care vor prinde curaj să iasă din România cu conceptul lor de business”, adaugă Laurențiu Ciocîrlan.
Lanțul de concept-store-uri deschise sub brandul Made By Society funcționează în prezent în România, Anglia (Londra) și Bulgaria (Sofia). Din 2018, compania a deschis 20 de magazine din cele trei piețe. Echipa numără în acest moment 450 de angajați, businessul desfășurându-și activitatea în zona de retail fizic și online, cât și în cea de producție, cu o fabrică de confecții proprie în județul Botoșani.