De ce a ales un IT-ist să se facă apicultor după 20 de ani în corporații. Vrea ca afacerea lui să fie cunoscută în toată lumea
După circa 20 ani în corporații IT&C, Bogdan Iordache a transformat un hobby într-un nou business pe care vrea să îl facă cunoscut pe întreg mapamondul. Povestea începe în 2014, când s-a înscris la cursurile de apicultor.
Am urmat un curs de profil, am luat prima stupină și am început aventura. În 2015 am hotărât să fac o aplicație pentru managementul stupinei pentru că simțeam nevoia să adaug activitățile pe care le făceam în stupină. Doi ani mai târziu am hotărât ca acest proiect trebuie să evolueze și am început să caut finanțare, iar în 2018 am obținut primele finanțări de la două fonduri de investiții“, a povestit în cadrul emisiunii ZF IT Generation Bogdan Iordache, cofondator și CEO al Apiary Book.
Investiția inițială pentru dezvoltarea aplicației s-a situat la circa 120.000 – 150.000 euro, fonduri personale ale antreprenorului. Apoi, în 2018, Apiary Book a primit o investiție pre-seed de la fondul local GapMinder, care s-a alăturat și celei mai recente runde de finanțare cu 50.000 euro. Recent, start-up-ul a reușit să strângă 170.000 euro prin intermediul platformei de equity crowdfunding SeedBlink.com, peste ținta inițială propusă de 150.000 euro. Astfel, valoarea totală a celei mai recente finanțări primite s-a situat la 220.000 euro. Înainte de această rundă de finanțare, proiectul Apiary Book era evaluat la 1,25 mil. euro.
Tot în 2018, spre finalul anului, s-a alăturat echipei Apiary Book și Ionuț Țăranu, specialist cu peste două decenii de experiență în IT, care a intrat în business atât cu o investiție, cât și cu know-how.
„Inițial am vrut să fac doar o investiție de tip business angel, însă am hotărât să mă implic mai mult pentru că mi-a plăcut proiectul. O echipă din cadrul companiei mele de outsourcing a ajutat la dezvoltarea proiectului. Eu mai făcusem deja o investiție pe partea de apicultură – am pornit o afacere în procesarea și comercializarea mierii“, a precizat Ionuț Țăranu, cofondator și manager pentru dezvoltarea businessului în cadrul Apiary Book.
Ce face însă mai exact aplicația Apiary Book? „Încercăm să eficientizăm operațional activitățile dintr-o stupină. Un apicultor când ajunge la stupină poate să identifice stupul, să afle istoricul activităților și starea albinelor din stup, poate să noteze în urma inspecției progresul sau regresul familiei de albine. În urma introducerii acestor date, apicultorului i se oferă sfaturi. Datele sunt analizate și se primesc sfaturi legate de acțiunile ce trebuiesc întreprinse, se pot genera notificări“, a explicat Bogdan Iordache. „Spre exemplu, aplicația poate genera notificare atunci când familia de albine urmează să roiască“, a completat Ionuț Țăranu.

„La sfârșitul următorului an dorim să deschidem o nouă rundă de investiții. Conform estimărilor financiare pe care le-am făcut pentru anul viitor, evaluarea companiei va fi de aproximativ 4-5 milioane și vrem să obținem o sumă considerabilă care să ne permită să abordăm și alte piețe precum Brazilia, China, India – deocamdată nu știm foarte multe lucruri despre aceste piețe, dar sunt piețe cu un potențial foarte mare.”
Bogdan Iordache, cofondator și CEO al Apiary Book
În prezent, aplicația Apiary Book este folosită de către apicultori din întreaga lume, aceasta fiind tradusă în 18 limbi. „Sunt aproximativ 22.000 de apicultori care folosesc zilnic aplicația. În total, a fost descărcată de peste 160.000 de oameni“, a precizat Ionuț Țăranu. Din totalul utilizatorilor, circa 60% provin din Europa și America de Nord. Apiary Book se bazează în prezent pe un model de business de tip freemium, care le permite utilizatorilor să folosească aplicația gratuit pentru anumite acțiuni, însă pentru funcționalități mai avansate trebuie să plătească o subscripție lunară sau anuală. „Am lansat subscripția la jumătatea acestui an, am vrut să experimentăm și să aflăm care este cea mai bună metodă de monetizare. Abonamentul este de 80 de euro pe an, adică 6,67 euro pe lună pentru subscripția pro“, a spus Bogdan Iordache. El a adăugat că prin subscripție, utilizatorii au funcționalități premium – comunicare, program de mentorat și liste cu bune practici strânse la nivel internațional. „În pachet este inclusă și sincronizarea prin cloud, astfel că un apicultor poate înregistra activitățile la stupină și le poate sincroniza în cloud.“
Pentru anul viitor, cofondatorii Apiary Book au ca țintă să ajungă la venituri de 200.000 euro și la peste 50.000 de utilizatori ai aplicației.
„Deși suntem deja cea mai populară aplicație pentru apicultorii din întreaga lume vrem să accelerem acest proces și vrem să ajungem la cât mai mulți apicultori – direct prin intensificarea eforturilor noastre de vânzări și marketing, dar vrem să ajungem la ei și prin intermediul asociațiilor apicole sau prin alte organizații“, a punctat Bogdan Iordache.
Start-up-ul vizează o piață de aproximativ 6-7 milioane de apicultori în întreaga lume, care au peste 92 de milioane de stupi.
„Acestea sunt date din 2018. Referindu-ne strict la Europa, sunt aprox. 600.000 de apicultori. Considerăm că am reușit organic să ajungem doar la 5% dintre aceștia deci mai avem foarte multă muncă.“
Start-up-ul are în plan ca anul viitor să ajungă la o evaluare de 4-5 milioane de euro și să obțină o nouă investiție, de circa 700.000 – 800.000 euro. „La sfârșitul următorului an dorim să deschidem o nouă rundă de investiții. Conform estimărilor financiare pe care le-am făcut pentru anul viitor, evaluarea companiei va fi de aproximativ 4-5 milioane și vrem să obținem o sumă considerabilă care să ne permită să abordăm și alte piețe precum Brazilia, China, India – deocamdată nu știm foarte multe lucruri despre aceste piețe, dar sunt piețe cu un potențial foarte mare“, a precizat Bogdan Iordache.
Apiary Book
Proiect: Apiary Book
Ce face? Aplicație mobilă pentru management apicol
Investiție inițială: 150.000 euro
Finanțări totale atrase: peste 200.000 euro
Evaluare actuală proiect:
Țintă venituri 2020: 500.000 euro
Necesar de finanțare 2021: 700.000 – 800.000 euro
Țintă evaluare proiect 2021: 4-5 milioane euro
Invitați: Bogdan Iordache și Ionuț Țăranu, cofondatori Apiary Book
ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania și casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca țintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generații de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitați și antreprenori sau investitori care își povestesc experiența în business și dau sfaturi start-up-urilor.

Proiect: Cassa
Ce face? Soft de contabilitate cu elemente de inteligență artificială și machine learning care rezolvă și problema comunicării „dezorganizate“ cu antreprenorii
Necesar de finanțare: 400.000 euro
Țintă venituri 2021: 500.000 euro
Invitat: Daniel Teodoroiu, CTO Cassa

Proiect: Meanyng.ai
Ce face? Platformă AI pentru înțelegerea rapidă a textelor și datelor
Țintă de cifră de afaceri pentru primul an de funcționare: 100.000 euro
Invitat: Alexandru Dincovici, cofondator Meanyng.ai

OGOR
Proiect: OGOR
Ce face? Aplicație de monitorizare a terenurilor agricole ce folosește imagini satelitare
Țintă venituri 2021: 100.000 euro
Invitați: Dafina Jeacă și Cornel Nițu, cofondatori OGOR

Salya
Proiect: Salya
Ce face? Platformă ce le permite brandurilor să afișeze clipuri video de promovare personalizate pentru fiecare utilizator de internet în parte
Țintă venituri 2022: 1 milion dolari
Invitat: Adrian Grăjdeanu, cofondator Salya
ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania și casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca țintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generații de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitați și antreprenori sau investitori care își povestesc experiența în business și dau sfaturi start-up-urilor.
Urmărește de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro și pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation