De ce a ales un cuplu să se stabilească în Bran după un periplu de ani buni la mai multe hoteluri din jurul lumii. Vor să ducă mai departe povestea unui conac de aici
După un periplu de ani buni la mai multe hoteluri din jurul lumii, Mustafa Kemal și Raluca Bali au ales să se ancoreze în România, pentru a duce mai departe povestea unui conac ajuns acum pe mâinile celei de-a cincea…
După un periplu de ani buni la mai multe hoteluri din jurul lumii, Mustafa Kemal și Raluca Bali au ales să se ancoreze în România, pentru a duce mai departe povestea unui conac ajuns acum pe mâinile celei de-a cincea generații a familiei Baciu. Törzburg, pentru că acesta este numele proprietății, se află în comuna Bran din județul Brașov, mai ușor recunoscută după castelul pe care îl găzduiește, asociat contelui Dracula. De altfel, Törzburg este traducerea în germană pentru „Castelul Bran”.
„Locul ne-a ales pe noi. Suntem a cincea generație a familiei Baciu care locuiește în această casă. Predecesorii noștri au realizat lucruri remarcabile, care fac ca acest loc să fie special și unic”, povestește Raluca Bali. Unul dintre acești predecesori a fost Ioan Baciu, administrator al castelului și primul care a conceput un ghid turistic al Castelului Bran. Fiul său, Nicolae Baciu, avocat și scriitor, devenit cunoscut pentru lupta sa împotriva comunismului, a evadat din închisoare, a trecut Dunărea înot, a fost întemnițat în Iugoslavia, a evadat și de acolo, apoi și-a cucerit libertatea atât în gândire, cât și în profesie. O statuie a lui stă astăzi mândră chiar în fața conacului. El și familia lui, cea în care s-a născut Raluca, au dus mai departe povestea conacului transformat astăzi în proiect turistic.
„Ioan Baciu a cumpărat casa (actualul conac – n. red.) la începutul secolului trecut și acolo și-a întemeiat propria familie, activând ca administrator al Castelului Bran, la doar câțiva kilometri de casa părintească din Sohodol. Scriind primul ghid turistic al castelului, îl considerăm printre primii care au transmis generațiilor următoare dorința de cunoaștere a locului și atracția față de locurile în care oamenii călătoresc și practică ceea ce noi numim turism în ziua de azi.” După Ioan Baciu, în actualul conac Törzburg au mai locuit patru generații ale aceleiași familii, până când, în 2016, Raluca Bali și verișoara ei au hotărât să schimbe destinația proprietății în conac turistic. „Branul este, probabil, una dintre cele mai vizitate zone din România.
Necesitatea unor locații mai cochete în zonă a fost factorul decisiv în demararea acestui proiect, deoarece, din păcate, zonele de cazare de calitate în zonă sunt foarte puține”, spune Raluca Bali. Ea și soțul ei, Mustafa Kemal Bali, de asemenea implicat în dezvoltarea conacului, au amândoi la bază studii și experiență în domeniul turismului și al ospitalității. Raluca a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, apoi a obținut o diplomă în managementul ospitalității la Manchester Metropolitan University. Nu s-a oprit aici, ci a continuat să aprofundeze domeniul, așa că a absolvit și un master de profil, la Cesar Ritz University din Elveția. „Acolo, toți studenții respiram gândul Ritz – «People create memories, not things» («Oamenii creează amintiri, nu lucruri» – trad.), afirmație rămasă ca aparținând lui Simon Cooper, președinte al Ritz-Carlton Hotel Company.” Imediat după terminarea studiilor, Raluca și Mustafa Kemal Bali au început să trăiască pe viu profesia turismului. Împreună, au cumulat peste 40 de ani de experiență în hoteluri internaționale de cinci stele, dintre care cele mai multe în Turcia (Sheraton Ankara, Ramada by Wyndham Mersin, Tugcan Gaziantep, Knidos Resort Marmaris sau Dedeman Cappadocia), dar și Sheraton Dongguan China și Royal Caribbean Cruises International.

Capacitatea conacului este de opt camere – trei duble deluxe, două twin și trei suite, iar prețul unei camere pornește de la 130 de euro pe noapte
cu mic-dejun inclus.

Când periplul în jurul lumii s-a încheiat, familia Bali a ales să ducă mai departe povestea conacului Törzburg din Bran. „Eu am apreciat dintotdeauna dezvoltarea agroturistică a locului din anii ’90 încoace. Întorcându-mă periodic în țară și vizitându-mi familia, am văzut oportunitatea dezvoltării conacului și am venit cu un concept diferențiat și puțin sau deloc practicat până atunci, și anume cel de boutique hotel, cochet și cu capacitate mică sau medie și care păstrează și subliniază istoria locului și valorizează identitatea locului în moduri distincte.” Așa că toată energia și toate ideile adunate de-a lungul timpului s-au concretizat în ceea ce este astăzi un loc primitor pentru turiștii familiarizați sau nu cu poveștile care gravitează în jurul Branului. „În acest proiect s-a investit foarte multă muncă, pasiune și dorința de a face ceva diferit în Bran.
Proiectul a fost realizat de arhitectul Victor Țurcanu, extrem de talentat și implicat în ceea ce face. Investiția nu este finalizată încă și, probabil, nu va fi niciodată, deoarece constat că mereu se schimbă ceva, se fac investiții pentru a ține pasul cu trendul din ospitalitate. Până acum, peste 500.000 de euro au fost investiți pentru renovarea clădirii”, spune Raluca Bali. Încă de la început, conacul Törzburg a avut ca target piața turiștilor străini, iar în prezent 90% dintre cei care ajung să se cazeze în conacul aflat în imediata apropiere a castelului Bran sunt călători din alte țări și doar 10% sunt români. Așa se face că pe la Törzburg au trecut turiști din Noua Zeelandă, Coreea, Emiratele Arabe Unite, Canada, Statele Unite ale Americii, Peru sau Chile. Capacitatea conacului este de opt camere – trei duble deluxe, două twin și trei suite, iar prețul unei camere pornește de la 130 de euro pe noapte cu mic-dejun inclus. „Conacul are restaurant propriu, à la carte, iar atunci când vremea se încălzește, se poate sta și la terasa din grădină. Atracțiile sunt extrem de multe în zonă, de la trasee de hiking în Bucegi și Piatra Craiului, la rezervația de urși de la Zărnești, satul Peștera sau Cheile Grădiștei.” Nu mai rămâne decât dorința de a cunoaște Branul și dincolo de emblematica legendă care a adus atâtea sute de mii de turiști în zonă de-a lungul timpului.

Încă de la început, conacul Törzburg a avut ca target piața turiștilor străini, iar în prezent 90% dintre cei care ajung să se cazeze în conacul aflat în imediata apropiere a castelului Bran sunt călători din alte țări și doar 10% sunt români.
