Home Comerț De aproape două decenii, Ana-Maria Doxan...
Comerț

De aproape două decenii, Ana-Maria Doxan își bea cafeaua în aceeași companie. Care este povestea liderului Nespresso România?

De aproape două decenii, Ana-Maria Doxan își bea cafeaua în aceeași companie. A luat primul contact cu echipa Nestlé în Elveția, într-un internship din anii de master, iar când a primit propunerea de a deveni angajat cu normă întreagă la…

De aproape două decenii, Ana-Maria Doxan își bea cafeaua în aceeași companie. Care este povestea liderului Nespresso România?
De aproape două decenii, Ana-Maria Doxan își bea cafeaua în aceeași companie. Care este povestea liderului Nespresso România? · Foto: Business Magazin

De aproape două decenii, Ana-Maria Doxan își bea cafeaua în aceeași companie. A luat primul contact cu echipa Nestlé în Elveția, într-un internship din anii de master, iar când a primit propunerea de a deveni angajat cu normă întreagă la finalul studiilor nu a stat pe gânduri. Primul rol în compannie a adus-o înapoi acasă, unde a schimbat mai multe  funcții, iar de circa doi ani și jumătate conduce operațiunile locale ale diviziei Nespresso din cadrul Nestlé România. În jurul cărui nucleu și-a construit filosofia de leadership în toți acești ani?

„Am urmat un master în management internațional în Laussane, pe durata căruia am participat la un proiect de internship pe care l-am urmat la sediul companiei Nestlé din Elveția. Și lucrurile s-au legat foarte frumos. De acolo am fost recomandată companiei din România. M-am întors în țară după acest master și am început să lucrez în marketing și trade marketing ca junior. Mi-am petrecut primii șapte ani lucrând pentru categoria de cafea și, la început de drum, pe brandul Nescafé. M-am ocupat de lansarea primului sistem de cafea porționată în România, Nescafé Dolce Gusto. Apoi am avut două mandate de director de comunicare și a fost o experiență foarte utilă pentru mine, căci am lucrat cu toate categoriile din Nestlé și sub perspective foarte diferite de business. Am avut și ocazia să îmi iau o pauză pentru concediul de maternitate. Am două fetițe, Maria are 11 ani și Alexandra are 7, iar cu cea mică chiar am ales să stau aproape doi ani, să mă ocup un pic de amândouă. După care m-am întors plină de energie și de doi ani și jumătate mă ocup de divizia Nespresso”, își descrie Ana-Maria Doxan într-o frază parcursul profesional de până acum în cadrul companiei Nestlé, prezentă pe plan local cu 11 branduri și cu venituri de peste 1,22 mld. lei în 2022, având un număr mediu de circa 550 de angajați.

Potrivit ei, s-au schimbat foarte mult lucrurile în cei douăzeci de ani, dar una dintre lecțiile cu care a rămas este că e important să ne oprim și în business, ca și în viață, și să ne bucurăm de mici reușite. „Ritmul este foarte dinamic, România se dezvoltă foarte rapid ca și piață și tot timpul ne gândim la proiectul următor, tot timpul suntem focusați pe ceea ce va urma. Cred că este important și pentru fiecare dintre noi, dar și pentru echipă, să ne oprim de fiecare dată când ne iese ceva și să sărbătorim, iar dacă nu ne iese ceva nu e problemă. Ne oprim, învățăm ceva din asta, mergem mai departe. Asta ar fi una dintre lecții. Pe de altă parte, ce mi-au adus acești ani, dincolo de anumite proiecte dragi și reușite, sunt niște relații foarte bune cu colegii mei. Mulți sunt încă aici, lucrăm împreună în continuare, alți sunt la centrul din Elveția, unii la headquarter, alții în alte companii.”

De asemenea, notează că pe partea de business este important să inovăm tot timpul. „Cred că în fiecare an sunt provocări. Ultimii ani au fost toți excepționali și am învățat tot timpul că se poate să mergem mai departe oricât de complicat ar fi mediul. Găsim idei, găsim soluții dacă avem încredere unii între ceilalți și dacă păstrăm această siguranță psihologică atunci cred că se depășesc toate piedicile și se găsesc soluții.”

Oamenii, nucleul unei companii. Postpandemie, spune că lucrurile sunt mult mai fluide, programul este mai flexibil. „În realitatea de astăzi, noi lucrăm și de acasă și de la birou. Sunt perioade în care, cu siguranță, trebuie să mă ocup mult de business, dar sunt și perioade după aceea în care pot să mă ocup de fete, dacă trec printr-o perioadă importantă sau dacă trebuie să fiu alături de ele. Găsesc această flexibilitate și înțelegere, ceea ce cred că ajută foarte mult.” De altfel, înțelegerea pe care a găsit-o în companie și faptul că oamenii nu sunt priviți doar ca niște persoane ce pot fi înlocuite oricând spune că reprezintă și unul dintre secretele longevității sale în cadrul organizației. „Sunt momente dificile pentru fiecare la un moment dat al carierei și dacă nu ar fi un mediu în care să te simți confortabil și în care să simți că oamenii sunt valorificați și sunt tratați așa cum trebuie, este mai probabil să fii tentat să faci schimbări.”

Și în agenda sa zilnică spune că oamenii din echipă ocupă un rol central. „De aceea, alocăm foarte mult timpul procesului de coaching, întâlnirilor cu diferitele activități de mentoring. Apoi, există cu siguranță partea de business, de ședințe, dar nu ocupă, poate așa cum se așteaptă lumea, mai multe jumătate de zi sau foarte multe ore. Nu sunt foarte multe deplasări, nu este greu de gestionat. Nu au fost deplasări deloc în anii cu pandemia și imediat după aceea. Anul acesta s-au reluat, dar sunt gestionabile. Am fost plecată anul acesta cred că de trei ori, și pentru perioade scurte, de două-trei zile, nu mai mult.” În programul său își găsesc loc și diferite evenimente și diferite întâlniri cu partenerii companiei. „Noi avem și zona professional, de business to business, și atunci este plăcut să mergi pe teren, să vezi soluțiile, aparatele, cafeaua servită în locațiile partenere. Avem rețeaua noastră de magazine și încerc, pe cât posibil, nu atât de mult cât mi-aș dori, să ajung și în punctele noastre de vânzare. Ne-am extins, am deschis primul punct din Iași, avem deja magazine și în Cluj, în Brașov, am deschis un boutique și în Timișoara” rețeaua locală numărând în acest moment nouă unități, iar a zecea, cea din Constanța, urmează să fie inaugurată până la final de an.

Ana-Maria Doxan nu lasă însă nici zona personală pe locul doi, ci încearcă să aloce atenție și timp ambelor planuri. „Este foarte importantă familia pentru mine și timpul pe care îl petrec cu fetele și cu soțul meu. Noi avem norocul să beneficiem de ajutorul familiei extinse, bunicii ne ajută, dar și bona fetițelor, care este parte din familia noastră de peste 9 ani.” În timpul liber preferă așadar să petreacă timpul cu familia, să iasă mult în natură. „Ne plac plimbările, avem un golden  retriever și mergem mult la pădure. Ne place să călătorim împreună, să gătim. În pandemie am învățat să facem și cozonaci și rețete de care nu avem curaj înainte să ne atingem. Ne place, de asemenea, să ieșim mult cu prietenii, avem un grup de prieteni apropiați și ne place să să ne întâlnim și să petrecem timp împreună, să jucăm boargames sau să ne uităm la filme. Cumva, atunci când ai copii mici, universul se construiește și în jurul lor, în jurul familiilor apropiate și activitățile sunt mai mult din sfera aceasta.”

Încrederea trebuie oferită necondiționat. Ea se caracterizează drept un lider colaborativ și este de părere că e foarte important, ca lider, nu neapărat să știi în detaliu fiecare aspect tehnic, dar să ai un bagaj de experiență și de cunoștințe ca să poți să inspiri echipei încrederea că se vor găsi împreună soluții. „Deci trebuie să ai o zonă de empatie, de vulnerabilitate care să le ofere oamenilor această încredere de a se exprima, de a fi creativi și de a inova.”

În ceea ce privește calitățile pe care le caută la oamenii pe care îi cooptează în echipă, pe lângă o bază de abilități tehnice, „de la sine înțeles necesară într-un business atât de specializat”, ea pune accent și pe spiritul de echipă, care crede că vine din această dorință de a crește împreună, din curiozitate, din acceptarea celorlalți, din a nu căuta greșeli și scuze și motive în jur și dintr-o comunicare cât mai deschisă. „Eu încerc să asigur un mediu de încredere în care toată lumea să simtă că se poate exprima și că nu este nici o problemă, nu este nici o greșeală, nimeni nu vânează o greșeală. Deci partea asta de spirit de echipă mi se pare foarte importantă.” La rândul său spune că a avut norocul să lucreze cu foarte multe persoane cu experiență și a avut deopotrivă șefi și colegi de la care a învățat întotdeauna diferite lucruri. Dar cea mai de preț a fost lecția legată de încredere. „Am pornit la drum cu un line manager de la care am avut prilejul de a învăța că încredere nu e neapărat ceva ce se câștigă. Ci este ok să o oferim din start, pentru că așa mi s-a întâmplat și mie și cred că am fost chiar norocoasă și a fost de bun augur acest început. În acest fel se construiește altfel relația cu angajații noi, cu colegii de echipă, decât dacă pornești de la o oarece distanță, cu suspiciune, și încredere este construită în timp. Eu am încercat în continuare să aplic aceeași metodă și per total cred că funcționează, cred că aduce energie pozitivă și lumea se focusează atunci când pornești de la încredere din start vizavi de ceea ce are de livrat, de ceea ce are de făcut.”

Cafeaua, punte de legătură între echipe. Despre tendințele remarcate în piața cafelei, spune că în ultimul timp sunt foarte îndrăgite băuturile cu lapte, tot ce înseamnă cappuccino, latte și nu numai, dar există și un interes crescut pentru cafeaua de origine și pentru edițiile limitate, cum sunt cele de sezon din portofoliul Nespresso – în sezonul estival cu cocos sau pepene, iar în sezonul rece, cu dovleac și cuișoare. „Sigur, avem consumatorii care de ani de zile întregesc aceleași espresso simplu, fără zahăr, fără lapte. Deci este foarte variat profilul de gust.” Clientela vine însă din toate categoriile profesionale și de vârstă, în zona B2C, iar în zona B2B, pe lângă partenerii din HoReCa, menționează și companiile din banking, finance și nu numai, care pun la dispoziția angajațiilor aparate și cafea Nespresso, cafeaua fiind, de altfel, un beneficiu apreciat de echipe. „Întotdeauna cafeaua a avut acest rol de facilitator de conversație, dar având în vedere că foarte multe companii au introdus și lucrul de acasă și că se dorește într-o oarecare măsură să lucrăm și de la birou, și de acasă, cred că este și mai importantă și încercăm să-i ajutăm pe partenerii noștri să creeze anumite momente în jurul cafelei pentru că aceasta are cumva alt rol. Acum, dacă oamenii se întâlnesc mai rar poate este și mai important să stea împreună să socializeze.”

Ea însăși e băutoare de cafea și consumă cam trei cafele pe zi. „Beau cappuccino dimineața, îmi place foarte mult Nicaragua, un sortiment cu note dulci, nu pun zahăr în cafea dar o beau cu lapte. Mai beau apoi pe parcursul zilei espresso macchiato, iar vara îmi plac și cafelele reci.” Când am întrebat-o cu ce executiv/om de business din întreaga lume ar vrea să bea o cafea, nu a menționat un nume, însă ne-a spus că ar alege „pe cineva care este foarte implicat mai degrabă în viziunea aceasta despre cum trebuie să tratăm noi cu toții planeta în așa fel încât să ne asigurăm că ea va fi aici și pentru copii și pentru nepoții noștri”.

În încheiere, Ana-Maria Doxan le transmite tinerilor aflați la începutul carirei că este important să ai un job pentru care te trezești cu plăcere dimineață și care nu devine niciodată o povară, ci poate fi integrat într-un mod armonios în viață, „să nu fie separat, pentru că atunci cred că e o problemă, e o tensiune. Trebuie să-ți facă plăcere și efectiv să te trezești cu bucurie, nu cu apăsare, că te întâlnești cu un grup de oameni cu care-ți cultivi un mediu plăcut și o energie pozitivă, să știi că faci ceva care este în acord cu valorile tale, că la sfârșitul zilei ești împăcat cel puțin, dacă nu mândru, de cum trec zilele”.   

Carte de vizită

Ana Maria Doxan, Business Executive Offier, Nestlé Nespresso România

1. Este absolventă a Academiei de Studii Economice din București și a unui master în management internațional, urmat la Facultatea de Business și Economie din cadrul Universității din Lausanne;

2. A avut primul contact cu Nestlé în cadrul unui internship urmat la sediul din Elveția al companiei, în anii de master;

3. Are aproape două decenii de experiență în cadrul echipei, timp în care a preluat mai multe roluri, inclusiv cel de cel de director de comunicare pe plan local;

4. În funcția actuală a fost numită în urmă cu circa doi ani și jumătate;

5. Printre pasiunile sale se numără călătoriile, plimbările în natură alături de familie și board game-urile.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună