De-acum avem ce vorbi tot anul
Liderul PNL, Crin Antonescu, și-a găsit o ocazie de a reintra în atenția opiniei publice într-un mod consistent în perspectiva alegerilor prezidențiale: el va conduce comisia parlamentară care va coordona proiectul de modificare a Constituției. Proiectul ar urma să fie discutat "cu toate mediile publice interesate de acest lucru", după cum a spus Antonescu, și apoi supus referendumului popular în…
Atât Antonescu, cât și co-liderul USL, Victor Ponta, au dat asigurări în această săptămână că noua Constituție nu va răpi poporului dreptul de a-și alege președintele, așa cum sugerase Traian Băsescu anterior, nu va suprapune alegerile prezidențiale cu cele parlamentare și nici nu va reduce rolul șefului statului la cel al unei marionete controlate total de parlament.
Noua lege fundamentală doar va limita dreptul președintelui de a refuza numirea unui premier preferat de majoritatea parlamentară “numai fiindcă i se pare că ar fi vreun animal sau porc – măcar să trecem în Constituție că nu pot fi desemnați pisicii, porcii și alte animale” (gluma îi aparține lui Ponta și face aluzie la faimoasa zicere a lui Băsescu despre desemnarea lui ca premier).
Mai important însă în planul noii Constituții este planul de regionalizare, care în viziunea USL urmează să reîmpartă țara, până cel târziu în luna decembrie, în opt regiuni administrative concepute ca autorități de management capabile să devină parteneri direcți cu CE, în urma descentralizării competențelor la nivel ministerial către regiuni și județe, după modelul actualelor regiuni de dezvoltare.
Ideea a fost deja criticată aspru de UDMR, care cere în continuare 16 regiuni, dintre care una să includă neapărat toate județele din secuime, cu populație maghiară majoritară (Mureș, Harghita și Covasna). Cum e puțin probabil că UDMR va ajunge să aprobe un model de regionalizare pe care îl percepe drept inadecvat pentru interesele comunității maghiare, disputele privind regionalizarea, încă mai mult decât cele privind atribuțiile președintelui și ale parlamentului, au deci șanse să domine scena politică pe tot parcursul anului.