Home Actualitate Datoria externă totală a României contin...
Actualitate

Datoria externă totală a României continuă să urce în 2025 și ajunge la 208 miliarde euro după primele două luni, de la 204,8 miliarde euro la final de 2024

Datoria externă totală a României (publică și privată) a crescut în primele două luni din 2025 cu 3,4 miliarde euro, la un total de 208 miliarde euro, față de 204 miliarde euro la finele anului trecut, arată datele publicate vineri de…

Datoria externă totală a României continuă să urce în 2025 și ajunge la 208 miliarde euro după primele două luni, de la 204,8 miliarde euro la final de 2024
Datoria externă totală a României continuă să urce în 2025 și ajunge la 208 miliarde euro după primele două luni, de la 204,8 miliarde euro la final de 2024 · Foto: Business Magazin

Datoria externă totală a României (publică și privată) a crescut în primele două luni din 2025 cu 3,4 miliarde euro, la un total de 208 miliarde euro, față de 204 miliarde euro la finele anului trecut, arată datele publicate vineri de BNR.

Din suma totală, datoria externă a administrației publice a fost de 111 miliarde euro, în creștere cu 4 miliarde euro.

Soldul deținut de societățile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13,2  miliarde euro, față de 12,8 miliarde euro în decembrie 2024. 

Din volumul total, datoria externă este de 157,6  miliarde euro, în  creștere cu 3,4 miliare euro, iar creditele intra-grup reprezintă 50,6  miliarde euro, similar cu nivelul din 31 decembrie 2024. 

La 31 ianuarie, datoria externă pe termen lung a însumat 158,5  mld. euro (76% din totalul datoriei externe), în creștere cu 2,3%,  în timp ce datoria externă pe termen scurt a fost de 49,7  mld. euro (24% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,2% față de 31 decembrie 2024. 

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 10,6% în perioada ianuarie – februarie 2025, comparativ cu 19,6%  în anul 2024. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 28 februarie 2025 a fost de 5,9 luni, în comparație cu 5,7 luni la 31 decembrie 2024.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 28 februarie 2025 a fost de 99,5%, comparativ cu 99,1% la 31 decembrie 2024.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună