Home Actualitate Dați un leu pentru creditorii Greciei
Actualitate

Dați un leu pentru creditorii Greciei

O știre importantă a săptămânii care se încheie este despre Europa, dar nu vine de la europeni: e vorba despre propunerea lui Timothy Geithner, secretarul american al trezoreriei, ca Fondul European pentru Stabilitate Financiară (EFSF) să-și modifice destinația, din resursă pusă direct la dispoziția statelor din zona euro aflate în dificultate, ca până acum, în resursă indirectă de stimulare a cr…

Dați un leu pentru creditorii Greciei
Dați un leu pentru creditorii Greciei · Foto: Business Magazin

În realitate, ar fi vorba de fapt de stimularea investitorilor care ar finanța statele, așa cum a fost programul american TALF (Term Asset-Backed Securities Loan Facility), în valoare de 100 de miliarde dolari (bani folosiți efectiv până în 2010, dintr-un total disponibil de 1.000 de miliarde), prin care Rezerva Federală a oferit finanțare ieftină băncilor și fondurilor de investiții, permițând astfel instituțiilor de credit să continue, la costuri rezonabile, creditarea consumatorilor și a micilor afaceri.

CNBC a relatat că un oficial (nenumit) al G7 ar fi declarat că europenii iau în considerare o astfel de variantă de TALF, doar că ea ar viza piața obligațiunilor guvernamentale, cu scopul de a-i stimula pe investitori să continue, la costuri rezonabile, creditarea statelor cu probleme.

Capacitatea financiară a EFSF este actualmente de 440 de miliarde de euro.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună