Home Actualitate Dați cu zarul ca să crească economia
Actualitate

Dați cu zarul ca să crească economia

Premierul japonez Shinzo Abe a găsit o nouă pârghie de relansare economică, al cărei efect ar urma să se simtă mai repede decât măsurile de reformă promise pe termen lung, de genul reducerii birocrației, al dereglementării pieței muncii și a energiei: legalizarea cazinourilor.

Dați cu zarul ca să crească economia
Dați cu zarul ca să crească economia · Foto: Business Magazin

Guvernul lui Abe urmează să treacă prin parlament o lege în acest sens înainte de sfârșitul anului, cu argumentul că legalizarea cazinourilor, care ar urma să funcționeze integrate în complexuri turistice, ar face parte din planul de relansare a turismului înainte de Olimpiada de la Tokyo din 2020.

După o vizită făcută la câteva cazinouri din Singapore, Shinzo Abe a declarat însă că legalizarea cazinourilor în Japonia ar trebui însoțită, la fel ca în Singapore, de politici de prevenire a criminalității asociate și de prevenire a dependenței de jocuri de noroc.

Japan Times scrie că firme ca MGM Resorts International și Las Vegas Sands Corp. au deja în vedere investiții de miliarde de dolari în ceea ce ar putea deveni a doua piață a jocurilor de noroc din Asia după Macau, cu o valoare anuală care ar putea ajunge la 40 mld. dolari în 2025.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună