Dar eu de ce nu am făcut bani? Eu de ce nu am ajuns director?

Cei care la Revoluție au avut 18-25 de ani și care acum au 50-57 de ani și care nu au ajuns patroni, oameni de afaceri, antreprenori, manageri, directori, lideri de partid sau nu au plecat în afară cu primul val sunt frustrați și măcinați de câteva întrebări: eu de ce nu am făcut bani, eu de ce nu am ajuns director, eu de ce nu am avut noroc și alții au avut? Ei pot să accepte că cei care aveau 35-45-50 de ani la Revoluție au făcut parte din partid, au fost securiști, au avut părinții securiști, au fost acolo când s-a împărțit prada au făcut bani, dar nu pot să accepte că cei din generația lor, cei cu care au fost ei colegi, cei cu care ei s-au jucat, cei pe care îi știu personal au reușit mai bine ca ei.

De ce ei au avut noroc și eu n-am avut?

Pentru ei, situația în care au ajuns și când se îndreaptă mai degrabă spre pensie decât spre un viitor mai bun este extrem de frustrantă și sunt din ce în ce mai nervoși pe tot ceea ce este în jurul lor: România este Românica, PNL și PSD sunt aceeași securiști, România este condusă de la Bruxelles sau de către americani, nu avem lideri cum au maghiarii, să intre toți la închisoare că toți au furat, să le dea jos blocurile pe care le-au construit pe spațiul verde etc. Foarte mulți și-au pus speranța în USR, de aceea au votat masiv cu acest nou partid răsărit de nicăieri, dar acum au ajuns să fie extrem de dezamăgiți. Nu pot accepta că Iohannis a adus PSD la guvernare, când „eu l-am votat pe Iohannis, care era împotriva PSD-ului”. Dacă la 50 de ani colegul meu a ajuns director, eu nu mai am nicio șansă să ajung și eu director pentru că nimeni nu se va da la o parte. Cel mult aș putea să ajung un șef de serviciu care face treabă și curăță după șefi. La 50-55 de ani sau chiar 45 de ani, posibilitățile de promovare sunt extrem de reduse. Dacă vreau să mă mut într-o altă companie, fetele de la HR, care sunt urâte de toată lumea, nici nu se uită la CV-ul meu, pentru că deja sunt catalogat ca fiind pensionar. La 50 de ani nu mai am ce să ofer, sunt blazat, sunt furios, toată lumea este de vină pentru tot ce mi se întâmplă. Eu de ce trebuie să merg în vacanță în Bulgaria cu 500 de euro iar colegul meu, pe care îl știu, pentru că am făcut aceeași facultate, se duce în Toscana cu 5.000 de euro. În străinătate nu mai pot să merg pentru că sunt deja bătrân iar posibilitățile de angajare sunt destul de reduse. Poate în construcții sau șofer pe tir. Multinaționalele, care au format după 2000 o întreagă generație, au ajuns acum să fie urâte pentru birocrația corporatistă pe care au implementat-o, pentru regulile pe care le-au adus, pentru organigramele care nu mai permit promovări decât dacă ești văzut bine de șefi. Faptul că am intrat în Uniunea Europeană ce ne-a adus, pentru că salarii mult mai mari nu am primit, în țară este tot murdar și chiar mai rău? Dacă înainte trebuia să dai șpagă în companiile de stat pentru a ocupa o poziție sau obține un contract, acest lucru a ajuns acum și în companiile private, unde cei care practică acest lucru sunt protejați de sus. În timp ce eu stau într-un apartament luat cu un credit în franci elvețieni sau în euro la mijlocul anilor 2000, sunt alții care stau în penthouse-uri și nu au fost mai deștepti ca mine, nu au învățat mai bine ca mine, de unde au avut norocul pe care l-au avut în viață. Foarte mulți se confruntă cu aceste frustrări care cresc tot timpul pe măsură ce văd că România nu se schimbă și ei se afundă în această mlaștină românească, din care nu au cum să iasă. În afaceri nu mai pot să intre că nu au bani și să acceadă într-o poziție superioară la job nu se poate.

Veți vedea că din ce în ce mai mulți români tineri, să zicem, devin tot mai nervoși și încep să se regăsescă în comportamentul celor de la AUR, unde George Simion se ia la bătaie cu cei de la PNL, PSD și USR. Dacă mâine s-ar face un referendum între capitalismul pe care ei l-au ratat și un comunism al timpurilor noastre, s-ar putea ca votul să fie o surpriză.

(cristian.hostiuc@zf.ro)