Danone importă și distribuie marca La Vache Qui Rit
Începând cu această toamnă, Danone România oferă servicii de distribuție și marketing pentru produsele companiei franceze, Bel Group, pe piața românească. Prin acest parteneriat, Danone re-lansează în țara noastră câteva branduri ale Grupului Bel: La Vache Qui Rit, Kiri, Mini BabyBel și Pick&Croq.
“Colaborarea cu Bel se înscrie în strategia noastră de a oferi consumatorilor produse sănătoase pentru întreaga familie”, declară Adrian Pascu, Danone România.
“Datorită forței sale de vânzări și rețelei de distribuție excelente, Danone este partenerul ideal pentru Bel în România”, declară Boyan Neytchev, Managing Director Bel Central Europe.
Conform reprezentanților celor două companii, piața locală de brânzeturi, pe segmentul brânză topită în special, are un potențial de creștere ridicat – consumul per capita fiind scăzut, în raport cu media europeană.
Grupul Bel este lider mondial pe segmentul brânzeturilor, cu o cifră de afaceri de 2,4 miliarde euro în 2010. Are aproape 11.300 angajați în aproximativ 30 de subsidiare din întreaga lume, 26 de facilități de producție, produsele fiind distribuite în peste 120 de țări.
Danone România este lider de piață în categoria produselor lactate proaspete, înregistrând în anul 2010 o cifră de afaceri de 476 milioane lei, în creștere față de anul precedent. Compania are în prezent 740 de angajați și un portofoliu cu 70 de referințe de produs, principalele mărci fiind: Activia, Danonino, Actimel, Nutriday, Cremosso, Danette, Casa Bună.