Daniel Tudose, Ericsson: „Prefer să iau decizii și să merg înainte, chiar asumându-mi riscuri, decât să fiu pasiv de teama de a greși”
Daniel Tudose, Country Manager România, Key Account Manager România & Moldova Ericsson 37 de ani (la momentul publicării profilului său în catalog) După 16 ani în cadrul aceleiași companii și o experiență internațională care l-a purtat prin Marea Britanie, Egipt și Suedia,…
Daniel Tudose, Country Manager România, Key Account Manager România & Moldova Ericsson
37 de ani (la momentul publicării profilului său în catalog)
După 16 ani în cadrul aceleiași companii și o experiență internațională care l-a purtat prin Marea Britanie, Egipt și Suedia, Daniel Tudose a revenit în România într-un rol-cheie pentru Ericsson. Numit Country Manager pentru România și Key Account Manager pentru România și Moldova de aproximativ un an, el vorbește deschis despre greșeli ca sursă de învățare, leadership format în criză și curajul deciziilor asumate. Pentru Tudose, evoluția profesională este mai degrabă un proces de creștere continuă decât o succesiune de funcții.
Daniel Tudose a fost numit Country Manager al Ericsson România și Key Account Manager pentru România și Moldova începând cu 1 noiembrie 2024. Lucrează în cadrul Ericsson de 16 ani, companie în care și-a început cariera ca inginer junior și care a rămas, până astăzi, prima și singura organizație în care a activat profesional. De-a lungul timpului, a ocupat diverse roluri de conducere atât în România, cât și în afara țării, acumulând experiență internațională în Marea Britanie, Egipt, Suedia și în piețele nordice, iar în ultimii ani a coordonat operațiunile de Networks și Managed Services pentru această regiune.
Revenit în România după perioada petrecută în Suedia, vorbește despre momentele de criză și provocările complexe ca despre experiențele care l-au format ca lider și i-au întărit convingerea că atitudinea potrivită, inteligența emoțională și dorința de a ieși din zona de confort fac diferența într-o carieră. Astăzi este responsabil de businessul Ericsson în România și Moldova, o geografie strategică pentru companie în regiune, și își propune să dezvolte, în egală măsură, parteneriatele cu clienții, echipa locală și propriul parcurs profesional, tratând greșelile ca lecții și eșecurile ca puncte de plecare pentru a deveni mai puternic.
În 2022, Daniel Tudose a fost și consilier pentru Echipa Executivă Globală a Ericsson, pe subiecte legate de tehnologii emergente și modele noi de business, transformare culturală și diversitate & incluziune. El deține un Master Executiv în Administrarea Afacerilor de la WU Executive Academy București, alături de o diplomă de Master și una de Licență de la Facultatea de Cibernetică Economică, Statistică și Informatică Economică, parte a Academiei de Studii Economice din București. În rolul actual, Daniel Tudose își gestionează activitatea din Marea Britanie și gestionează angajamentele de vânzări ale întregului portofoliu de produse și servicii al Ericsson pentru Vodafone la nivel
global în Europa, Orientul Mijlociu și Africa.
START CU IMPACT
Ai dat-o în bară? Perfect. Povestește-ne. Care a fost cea mai mare greșeală din carieră și lecția pe care n-o vei uita niciodată?
La începutul carierei au existat situații în care lucrurile nu au ieșit așa cum mi-aș fi dorit, în special din cauza faptului că nu am avut suficientă încredere în instinctele proprii și m-am lăsat influențat de părerile celor din jur. A fost o greșeală din care am învățat lecții importante, care m-au ajutat ulterior.
Greșeală vs. eșec: unde tragi linia? Ce înseamnă, de fapt, eșecul pentru tine?
Linia dintre greșeală și eșec nu este întotdeauna clară. Prefer să iau decizii și să merg înainte, chiar asumându-mi riscuri, decât să fiu pasiv de teama de a greși. Greșelile le tratez ca oportunități de învățare. Am trecut și prin eșecuri, situații în care rezultatul nu a fost cel dorit, dar am învățat că rolul lor este să ne facă mai puternici.
TRASEU & AMBIȚIE
Ce responsabilități duci azi în spate – și unde vrei să ajungi mâine? Povestește-ne despre traseul tău profesional.
Lucrez în cadrul Ericsson de 16 ani. Am început ca inginer junior și am avut oportunitatea de a accesa primul rol de management la 25 de ani. De atunci, am ocupat diferite funcții de conducere în cadrul companiei, atât în România, cât și la nivel internațional. În prezent, sunt responsabil de businessul Ericsson în România și Moldova. Obiectivul pentru perioada următoare este axat pe dezvoltare: a parteneriatelor cu clienții, a echipei și a mea personală.
CEO sau antreprenor? Care e visul tău pe termen lung?
Cariera mea a evoluat natural în zona corporate, unde spiritul antreprenorial este esențial pentru succes. Pe termen scurt și mediu, îmi doresc să continui să mă dezvolt în această zonă, fără a exclude însă, pe termen lung, posibilitatea de a testa și antreprenoriatul.
MOMENTE CARE CONTEAZĂ
Care e reușita de care ești cel mai mândru? Un proiect, o decizie, o echipă?
Sunt cel mai mândru atunci când echipele și proiectele noastre generează un impact pozitiv în societate. Atunci când contribuim la accelerarea digitalizării României, prin oferirea unei experiențe superioare de conectivitate mobilă, acest lucru se traduce inclusiv în creștere economică — iar faptul că avem un rol important în acest proces este motiv de mândrie.
Trei superputeri profesionale. Ce abilități sunt esențiale pentru succesul în carieră?
Atitudinea potrivită, inteligența emoțională și dorința continuă de dezvoltare și ieșire din zona de confort. Modul în care interacționăm cu cei din jur, capacitatea de colaborare și curiozitatea de a învăța lucruri noi sunt esențiale.
STIL & INFLUENȚĂ
Cum arată stilul tău de leadership? Ce oameni sau momente te-au format ca lider?
M-aș caracteriza printr-un stil aflat la intersecția dintre leadershipul democratic și cel inspirațional. Îmi place să creez un mediu bazat pe spirit de echipă, unde există deschidere pentru idei și puncte de vedere diverse. Momentele de criză m-au format cel mai mult ca lider, alături de experiențele din contexte complexe și de învățarea constantă de la lideri talentați din companie și din rândul clienților.
Ce curs sau experiență ți-a schimbat perspectiva profesională?
Experiențele din afara zonei de confort m-au ajutat cel mai mult. În mod special, ultima experiență internațională din Suedia mi-a oferit perspective noi și a avut un impact pozitiv atât profesional, cât și personal.
ECHILIBRU & INSPIRAȚIE
Job + viață personală = echilibru? Cum reușești să le păstrezi în armonie?
Consider că echilibrul este important și, în mare măsură, reușesc să mențin o proporție sănătoasă între timpul de lucru și timpul liber. Managementul timpului, prioritizarea și apartenența la o echipă performantă ajută mult. Rămâne însă un aspect la care mai am de lucrat: deconectarea mentală.
Ce faci când nu lucrezi? Un hobby, o pasiune, o recomandare de carte?
Prioritatea este timpul petrecut cu cei dragi. Sportul ocupă un loc important — fac mișcare de cel puțin 3–4 ori pe săptămână. Recomand cartea „Blink – The Power of Thinking Without Thinking”, care vorbește despre valoarea deciziilor spontane.
„M-aș caracteriza printr-un stil aflat la intersecția dintre leadershipul democratic și cel inspirațional. Îmi place să creez un mediu bazat pe spirit de echipă, unde există deschidere pentru idei și puncte de vedere diverse. Momentele de criză m-au format cel mai mult ca lider, alături de experiențele din contexte complexe și de învățarea constantă de la lideri talentați din companie și din rândul clienților.”
Country Manager al Ericsson România și Key Account Manager pentru România și Moldova
BUSINESS Magazin a lansat și în 2025 catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Sub umbrela „Liderii schimbării: decizii curajoase, impact măsurabil”, ediția 2025 a surprins nu doar cifre și funcții, ci și parcursul, lecțiile învățate și modul în care liderii noii generații navighează schimbarea. Daniel Tudose, Country Manager România și Key Account Manager România & Moldova, Ericsson, se numără printre cei 100 de tineri manageri incluși în ediția din anul care a trecut.