Home Actualitate Daniel Gabriel Husein, interlopul bănuit...
Actualitate

Daniel Gabriel Husein, interlopul bănuit că i-a înjunghiat pe cei doi baschetbaliști americani, REȚINUT

Principalul suspect în cazul înjunghierii celor doi baschetbaliști din Brăila, Joseph McClaim și Darrell Bowie, Daniel Gabriel Husein, cunoscut în lumea interlopă din oraș ca „Dasaev”, a fost reținut, luni, după mai bine de 4 ore de audieri.

Daniel Gabriel Husein, interlopul bănuit că i-a înjunghiat pe cei doi baschetbaliști americani, REȚINUT
Daniel Gabriel Husein, interlopul bănuit că i-a înjunghiat pe cei doi baschetbaliști americani, REȚINUT · Foto: Business Magazin

Anchetatorii au decis, după mai bine de patru ore de audieri, să îl rețină pe Daniel Gabriel Husein, după ce acesta s-a prezentat singur, luni dimineața, la sediul Parchetului, susținând că este nevinovat.

„Dasaev” este acuzat de tentativă de omor și tulburarea ordinii publice și potrivit unor surse apropiate anchetei, nu recunoaște decât al doilea cap de acuzare.

Pe parcursul dimineții de luni, înainte de a intra la audieri, Husein se declara nevinovat și susținea că a venit să vorbească cu anchetatorii tocmai pentru a clarifica lucrurile.

„Am sunat-o pe avocată și i-am zis că nu se poate așa ceva, ce se vorbește. Zic: hai să mergem să clarificăm lucrurile, dacă eu sunt vinovat, să mă aresteze. Dar dacă nu sunt vinovat, de ce să fiu eu….Au venit și săptămâna trecută, și în urmă cu două săptămânii (n.r. sportivii la bar), nimeni nu s-a luat de ei, că-s negri,” a declarat presei, Gabriel Husein, înainte de audierile de la Parchet.

Avocatul suspectului și-a apărat clientul și a spus presei că bărbatul nu poate fi judecat prin prisma reputației și cazierului.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună