Danemarca va deveni importator net de petrol pentru prima dată din 1993
În 2018, Danemarca va deveni importator net de petrol datorită scăderii producției din sectorul său al Mării Nordului, precum și datorită creșterii consumului, a anunțat Agenția daneză de Energie.
Autoritățile daneze și-au schimbat astfel previziunile de anul trecut, care indicau o plafonare a producției și a consumului, precum și faptul că Danemarca va continua să fie exportator net.
Anul 2018 va fi primul din ultimii 25 de ani când Danemarca va deveni importator net, statut pe care l-ar putea păstra cel puțin până în anul 2035. O excepție ar urma să o facă doar anul 2024, atunci când se previzionează o creștere a producției ca urmare a accesării resurselor petroliere ale câmpului Tyra – de unde, deocamdată, se extrage doar gaz natural. Anul 2024 va fi, insă, ultimul an în care se va mai afla în poziția de exportator.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro