Dana Ciriperu, redactor-șef ajunct al ZF: "Andrisantul" nu răspunde! "Ori nu se află, ori e mort". România este țara lui nimeni nu știe, nimeni nu are. Nu căutați răspunsuri la noi

Din 5 aprilie am “o scrisoare” care s-a pierdut prin birourile de la Ministerul Educației.

Subiectul? Cum răspunde doamna ministru Ligia Deca la opinia formulată de Consiliul Național al Discriminării care spune că ora de 40 de minute și pauza de 5 minute constituie discriminare. Cum răspunde și ce măsuri ia? O “scrisoare” și alte trei remindere, apelul la legea liberului acces la informațiile de interes public (544/2001), termenul legal de 30 de zile. Nimic.

În Ministerul Educației sunt în organigramă 580 de posturi, inclusiv o direcție generală pentru implementarea proiecului România educată. Nimeni, nimic.

România este țara lui nimeni nu știe, nimeni nu are. Nu căutați răspunsuri la noi.

Unul dintre cele mai grele lucruri astăzi și pentru noi ca jurnaliști și pentru noi ca cetățeni este să aflăm cine cu ce se ocupă.

Ai o problemă în zona de educație? Păi stai să vezi: la școală e simplu, ai profesori, diriginți, director, te ajută. Dar clădirea școlii nu e a lor. E a primăriei. Dotarea școlii cu mobilă și tehnologie? Tot la Primărie. Înscrierea la școală? Nu pornește de la școală. Inspectoratul Școlar trimite lista cu “arondarea”. Bursa? Păi bursa vine prin lege de la Ministerul Educației, care întâi dă legea și apoi își dă seama că nu e bună. Programul “școală după școală”? Tot la minister.

ZF  a scris aici cum în București în jurul educației unui singur elev gravitează nouă instituții.

Din 13 mai am o altă “scrisoare” care s-a pierdut și ea prin birourile celor șase primării din București. Subiectul: câte avize de blocuri au dat primarii în cei patru ani de mandat și câte avize pentru construcția de școli au semnat în același interval. Două întrebări simple. Andrisantul nu răspunde. Același nimic.

ZF a scris recent cum în sistemul suedez există o estimare privind necesarul de locuințe noi: 640.000 de locuințe, dar care vin la pachet cu școli și grădinițe. Altfel nu vin.

În București sunt peste 50.000 de locuințe noi livrate în cinci ani (2018-2022) și alte mii de locuințe avizate de primarii în funcție. Câte școli noi? Niciuna.

Spre deosebire de cetățeanul turmentat care a găsit scrisoarea de dragoste pierdută din piesa lui Caragiale, eu nu pot spune nici că andrisantul “nu se află”, nici că “e mort”.

Îl văd zilnic în social media, postează, numără pe aceste rețele sociale panseluțe, metri de spațiu verde, salarii pentru profesori, construiește noi și noi planuri de dezvoltare. Toate desigur în folosul meu, al cetățeanului.

Comunicarea oficială s-a mutat pe rețele sociale. Primarii se filmează singuri, își ridică statui. Arată tot ceea ce au realizat, îl atacă pe cel care nu este de acord cu ei, oricum nu are cum să răspundă pentru că nu este de față. “Nu îl invităm în filmul nostru. Regia ne aparține”.

De ce să răspundem întrebărilor jurnaliștilor? Pe cine interesează că am avizat construirea a 5.000 – 10.000 de locuințe și nicio școală gimnazială nouă? În următorii patru ani fac sigur și școală și spital și chiar o autostradă suspendată.

Ligia Deca, ministrul educației în România, a organizat prima conferință de presă la zece luni după preluarea mandatului în Guvernul Ciolacu. Până atunci a transmis mesajele sale în conferințe online în care jurnaliștii erau invitați să asculte, nu să întrebe.

Președintele României folosește același model. Nu răspunde, nu intră în dialog. 

Dezbaterea nu mai există, pare că nu mai este de folos nimănui.

Întrebările nu-și au rostul. Ele invită la dezbatere, dar acest lucru nu este de folos.

Lipsa de reacție a autorităților statului, centrale și locale, la întrebările care vizează atribuțiile lor este astăzi la cel mai înalt nivel.

Și nimeni nu răspunde.

Avem în România o lege din 2001. Se numește legea liberului acces la informațiile de interes public și prevede: “accesul liber și neîngrădit al oricărei persoane din România la informațiile de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice. Prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației”.

Construcția de școli, de locuințe, accesul elevilor la educație în mod nediscriminatoriu sunt informații de interes public? În România pare că nu sunt.

În conferințele organizate de Ziarul Financiar, miniștri, secretari de stat, directori din ministere vin, transmit mesajele și pleacă. Nimeni nu rămâne să asculte, să noteze, să profite de informația care vine spre el direct de la sursă.

Candidații la Primăria Generală a Capitalei nu intră în dezbatere unii cu alții.

La primăriile de sector, în 6 unde locuiesc, este o situație și mai ciudată. Trei dintre candidați, toți trei cu “istoric” în primărie se laudă cu aceleași realizări: școli reabilitate, parcuri, grădini urbane, trotuare noi, locuri de parcare. Temele de campanie, realizările sunt aceleași, doar pliantele diferă. A cui o fi realizarea “mai mare”?

Aș întreba desigur și asta, dar pe cine?

Ieri, la o conferință despre reindustrializarea României, organizată de Ziarul Financiar am regăsit la majoritatea vorbitorilor aceiași temă, a dialogului, a întrebărilor care caută un răspuns, a unei dezbateri așezate între business și autorități din care generația care vine poate ieși câștigătoare.

Dar când dialogul nu există, când adresezi întrebări către autorități fie că ești cetățean, jurnalist, antreprenor sau  manager de fabrică și nu primești niciun răspuns, ceva e șubred tare.

“Andrisantul” nu e mort, dar nici “nu se află”. Joacă și el un rol precum personajele din piesa lui Caragiale, iar regia o face singur. De ceilalți nu îi pasă.