Home Actualitate Dan Barna, europarlamentar și vicepreșed...
Actualitate

Dan Barna, europarlamentar și vicepreședinte Renew Europe: „Ori ne apărăm și investim în industria de apărare, ori ne dăm bătuți și învățăm rusește”

În noul context de securitate la nivel european, UE și țările membre trebuie să-și asume un rol mai important privind securitatea și investițiile în apărare, spune Dan Barna, europarlamentar și vicepreședinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European. „O dată…

Dan Barna, europarlamentar și vicepreședinte Renew Europe: „Ori ne apărăm și investim în industria de apărare, ori ne dăm bătuți și învățăm rusește”
Dan Barna, europarlamentar și vicepreședinte Renew Europe: „Ori ne apărăm și investim în industria de apărare, ori ne dăm bătuți și învățăm rusește” · Foto: Business Magazin

În noul context de securitate la nivel european, UE și țările membre trebuie să-și asume un rol mai important privind securitatea și investițiile în apărare, spune Dan Barna, europarlamentar și vicepreședinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European.

„O dată ce americanii americanii și-au trădat parteneriatul cu Europa, România nu are nicio variantă în care să nu pice în sfera Rusiei, exceptând solidaritatea cu nucleul european, în jurul Franței și Marii Britanii. Ori ne apărăm și investim în industria de apărare, ori ne dăm bătuți și învățăm rusește”, a spus acesta într-un interviu acordat Ziarului Financiar.

Parcursul occidental al țării noastre depinde de acceptarea noului rol care ne revine în regiune, precum și de absorbția de fonduri europene sau atragerea de investiții.

„Dacă înțelegem că supraviețuirea noastră politică proeuropeană ține de acceptarea noului rol care ne revine, putem să fim acolo, dacă ne asumăm asta. Pentru absorbția de fonduri din planul ReArm Europe, dar și altele care ar putea urma, crucial este să existe voință politică, cum la PNRR nu a existat. Spre exemplu, pe zona de reconstrucție a Ucrainei, care este o temă de mare interes la nivel european în acest moment, prezența noastră este ultradiscretă. Nu putem continua pe logica în care alocăm banii doar pentru proiecte sociale și pentru creșterea nivelului de trai. Trebuie să înțelegem că trebuie să alocăm resurse către apărare pentru a evita reîntoarcerea lumii către sferele de influență. România poate beneficia de investițiile în infrastructură, fiind în zona estică”, a declarat fostul președinte USR.

În acest timp, Uniunea Europeană și NATO au reprezentat un colac de salvare pentru România din perspectiva dezvoltării economice și a securității.

„Statele care vor lua parte la acest proiect vor avea parte de viitorul european pe care l-am trăit până acum. Vedem situația statelor care nu au reușit să intre în Uniunea Europeană sau NATO și sunt în căutare disperată de garanții de securitate”.

Europarlamentarul mai arată că investițiile în zona de apărare au fost marcate de eșecuri din cauza lipsei unei strategii clare și a voinței politice.

„Multe investiții din apărare au întârziat nepermis sau au fost anulate din cauza unei lipse de strategii asumate la nivel înalt. Pentru a nu supăra pe nimeni, nu am luat deciziile strategice care trebuiau. În noua realitate, trebuie să învățăm să ne apărăm singuri grădina și livada”.

Viitorului președinte al României îi va reveni sarcina să negocieze cu americanii reintrarea țării noastre în programul Visa Waiver, situație generată de criza democratică, explică Dan Barna

„Situația vizelor către SUA a fost generată de criza democratică din țara noastră de după anularea alegerilor. Este rolul viitorului președinte să rezolve această problemă, dacă va avea o politică externă activă și responsabilă. Ideea nu este să ne luăm la bătaie cu americanii, ci să găsim o variantă de coabitare. Speranța că relațiile dintre UE și SUA vor reveni după finalul mandatului Trump este deșartă. Reconstrucția relațiilor va dura zeci de ani”, a conchis el.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună