Home Actualitate Dan Armeanu, Vicepreședinte ASF: Sistemu...
Actualitate

Dan Armeanu, Vicepreședinte ASF: Sistemul de pensii private a avut cel mai important rol în listarea Hidroelectrica

Oferta publică de vânzare de acțiuni derulată de către Fondul Proprietatea cu acțiunile Hidroelectrica, principalul producător de energie electrică din România, s-a încheiat cu un real succes pentru piața de capital din țara noastră. Listarea Hidroelectrica S.A. a fost cea…

Dan Armeanu, Vicepreședinte ASF: Sistemul de pensii private a avut cel mai important rol în listarea Hidroelectrica
Dan Armeanu, Vicepreședinte ASF: Sistemul de pensii private a avut cel mai important rol în listarea Hidroelectrica · Foto: Business Magazin

Oferta publică de vânzare de acțiuni derulată de către Fondul Proprietatea cu acțiunile Hidroelectrica, principalul producător de energie electrică din România, s-a încheiat cu un real succes pentru piața de capital din țara noastră. Listarea Hidroelectrica S.A. a fost cea mai mare listare din U.E. și a treia cea mai mare din lume și reprezintă poate cel mai important pas în vederea îndeplinirii criteriilor setate de MSCI (Morgan Stanley Capital International) pentru promovarea pieței locale de capital la statutul de piață emergentă.

Acest succes nu ar fi fost posibil fără implicarea sistemului de pensii private care deține cea mai mare acumulare de capital românesc, de aproximativ 24 de miliarde de euro, și cei mai mari investitori instituționali din România.

Un rol determinant în cadrul acestei operațiuni l-au avut fondurile de pensii private atât prin participarea activă în cadrul emitentului Fondul Proprietatea, cât și prin achiziționarea unui pachet semnificativ de acțiuni în cadrul ofertei. Astfel, prin exercitarea drepturilor de vot în cadrul adunărilor generale ale Fondului Proprietatea, fondurile de pensii private au determinat listarea integrală a acțiunilor Hidroelectrica S.A. numai în România, la Bursa de Valori București.

Premergător ofertei de listare, în vederea facilitării accesului fondurilor de pensii private la companii în care statul român deține mai mult de 50% din capitalul social, au fost introduse modificări legislative precum stabilirea limitei de expunere la 10% din activele unui fond de pensii în cazul acestor emitenți. De asemenea, au fost introduse și prevederi referitoare la perioada de reîncadrare în limitele gradului de risc în cazul în care, ca urmare a efectuării investiției, ar fi fost depășit gradul de risc asumat prin prospectul schemei de pensii.

În contextul noilor tendințe europene privind energia verde, al pactului verde european, al politicilor de mediu, fondurile de pensii au început să-și îndrepte investițiile și către instrumente financiare „verzi” pe măsura ce administratorii și-au integrat factorii ESG în strategiile de investiții. Hidroelectrica este un emitent care îndeplinește standardele ESG (Environmental, Social, Governance), criterii importante în analiza companiilor în care sunt investite activele fondurilor de pensii. Astfel, fondurile de pensii private au achiziționat acțiuni în valoare totală de 4,37 mld. lei (PII+PIII), valoare ce reprezintă 3,82% din totalul activelor fondurilor de pensii, procent calculat la data de 14.07.2023.

Total sistem  

Procent oferta  IPO

Procent emitent

Procent total active sistem

IPO

46,85%

9,34%

3,82%

4-Aug-23

9,71%

4,06%

Din totalul acțiunilor oferite în cadrul ofertei de vânzare de către Fondul Proprietatea, fondurile de pensii private au achiziționat 46,85%, reprezentând un total de 9,34% din totalul acțiunilor emise de Hidroelectrica S.A.  La data de 04.08.2023, ponderea deținerilor fondurilor de pensii din totalul acțiunilor Hidroelectrica S.A. este de 9,71% în valoare totală de 4,75 mld. lei.

Mai mult, din evolutia cursului acțiunilor se observă o stabilizare a acestuia la un nivel superior prețului din IPO ceea ce înseamnă beneficii suplimentare pentru participanți.

Fondurile de pensii private reprezintă cel mai mare investitor instituțional prezent pe bursa românească și care a asigurat succesul tuturor listărilor companiilor de stat din România. De asemenea, la finalul lunii iulie 2023, valoarea totală a deținerilor fondurilor de pensii private în companii românești listate la BVB a fost de 5,67 mld. EUR, reprezentând 1,76% din PIB. Portofoliul fondurilor de pensii private este investit în proporție de 25,1% din total active în acțiuni, dintre acestea 96% reprezintă acțiuni ale companiilor românești listate la BVB.

Sistemul pensiilor private este o piață stabilă, strict reglementată și atent supravegheată din perspectiva respectării prevederilor legale și a riscurilor potențiale care asigură dezvoltarea pieței de capital din România. Este un sistem robust de acumulare pentru o pensie, ce creează bunăstare economică prin efectele de multiplicare pe care le generează în economia românească. Astfel, fondurile acumulate și investite prudent, contribuie la asigurarea unei alternative de finanțare a societăților viabile, care generează plusvaloare economică.


 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună