Home Turism Dacă vă doriți o plimbare de weekend cu...
Turism

Dacă vă doriți o plimbare de weekend cu trenul cu abur

După aproape douăzeci de ani pe un tronson din linia ferată care leagă Lechința, localitate din județul Bistrița-Năsăud, de Târgu-Mureș a circulat din nou trenul. Un tren cu abur a cărui locomotivă a fost fabricată în Polonia în 1949 și care urmează să transporte în curând turiști pe ruta Teaca - Râciu.

Dacă vă doriți o plimbare de weekend cu trenul cu abur
Dacă vă doriți o plimbare de weekend cu trenul cu abur · Foto: Business Magazin

Un om de afaceri din județul Mureș, Mihail Răspopa, este cel care a preluat anul trecut, în concesiune, linia ferată care face legătura între Târgu-Mureș și Lechința. Din luna mai a anului 2011 și până în prezent Răspopa a reușit să reabiliteze doar 35 de kilometri din această linie ferată, între localitățile Teaca (Bistrița-Năsăud) și Râciu (Mureș).

“A fost o investiție mare, de peste cinci milioane de euro, fiindcă linia era extrem de degradată, s-a furat foarte mult și a fost nevoie să refacem tot ce lipsea, dar de acum urmează greul. Sincer să fiu, nu știu ce m-a determinat să mă apuc de această afacere.
Nu-mi plăceau trenurile înainte. Au început să-mi placă pe parcurs, deja sunt obsedat de ele. Deocamdată facem călătorii de probă fiindcă vrem să testăm siguranța liniei. Mai avem nevoie de un an-doi ca să poată circula trenul în siguranță între Târgu-Mureș și Lechința”, spune Răspopa.

Munca este cu atât mai îngreunată cu cât, de fiecare dată când se înlocuiesc piese lipsă, acestea sunt furate din nou, motiv pentru care concesionarul liniei a decis să achiziționeze un aparat de zbor fără pilot, dar cu camere de supraveghere, care îl va ajuta să găsească hoții. “Aparatul costă 20.000 de euro. L-am cumpărat și sper să vină cât mai repede ca să nu mai avem probleme”, spune Răspopa.

Recent, din gara Teaca, închisă de CFR în 1996, trenul cu abur a pornit spre localitatea Milaș, însă nu înainte ca mecanicul locomotivei Iosif Șuteu (55 de ani) și fochistul Ioan Ivan să pună multe lemne pe foc și să umple rezervoarele cu apă. “Locomotiva este una fabricată în Polonia în 1949. A fost cumpărată de Căile Ferate Române și de atunci funcționează în România. Poate să ducă și vagoane de marfă, și de călători. E o locomotivă foarte bună. Cu întreținerea e mai greu, fiindcă nu se prea găsesc piese de schimb. Nu se mai prea fac. Viteza maximă pe care o poate atinge e de 35-40 de kilometri la oră. Pe dealurile acestea, între Teaca și Târgu-Mureș, viteza e mai mică”, spune mecanicul.

Șeful trenului e Alexandru Veconi (66 de ani), fost șef al gării din Teaca, acum pensionar. “Mă bucur din toată inima că văd iar un tren pe linie. Lucrez și eu la remedierea liniei, chiar dacă sunt șeful trenului. E mult de lucru pe linie fiindcă traversele sunt rele, s-a furat mult. Și la prima cursă am avut niște puncte slabe și ne-am dus înainte și le-am remediat. Se fură buloanele cu care se leagă șinele. Azi am înlocuit 20. Trenul are pentru moment un vagon, dar va mai avea unul deschis, fără geamuri. Toată lumea e foarte încântată și mulți se interesează și abia așteaptă să înceapă călătoriile”, a spus el.

În ce privește traseul, Veconi crede că acesta este minunat. “Traseul este extraordinar, minunat. În pădure e foarte frumos, se văd animale sălbatice, fazani, căprioare. Și mistreți am văzut din tren, de toate, e o splendoare. Este o curbă la un moment dat care seamănă cu o potcoavă și acolo e splendid. Trenul va merge cu 15-20 de kilometri/ oră maxim. Dacă turiștii vor vrea, vom opri ca să poată admira peisajul și apoi vom merge mai departe”, a declarat el.

“Trenul va circula în special la sfârșit de săptămână, cu două curse pe zi, dacă e nevoie. Ducem lipsă de vagoane și acum le recondiționăm. Cel de aici e un vagon recondiționat. Voi aduce și unul fără geamuri, albastru, și cu prelată și mai facem. Trei vagoane maxim vor fi aici”, a spus proprietarul trenului Mihail Răspopa.

El a declarat că are planuri mari cu linia îngustă. “Comunitățile prin care trece trenul sunt interesate. Oamenii vor să ne sprijine. Nu știu cât vom reuși anul acesta, dar anul viitor sigur vom face. Colaborez cu străinii care sunt îndrăgostiți de așa ceva și m-au făcut și pe mine să mă îndrăgostesc”, a spus el. Pentru început, pentru o călătorie între Teaca și Râciu, un bilet în trenul cu aburi va costa cel mult 65 de lei pentru adulți. Copiii vor beneficia de o reducere de 40 la sută, iar pensionarii, elevii și alte categorii speciale vor plăti și ei mai puțin.

Linia îngustă Târgu-Mureș – Lechința are 90 de kilometri lungime și traversează nouă localități – șapte din județul Mureș și două din Bistrița-Năsăud. Linia a fost dată în exploatare în anul 1914 pentru transport mixt, de persoane și de marfă.

Pe traseul trenului, turiștii pot admira podul de fier de peste râul Mureș denumit “podul celor trei poduri” pentru că este alcătuit din trei asemenea lucrări, lacurile Cenan, populate cu specii autohtone de crap și caras, amplasate în mijlocul unei naturi sălbatice cu floră și faună specifice bălților din Câmpia Transilvaniei, un veritabil “paradis al pescarilor”, dar și rezervația de pin negru de la Săușa.

Tot pe traseul trenului se află situl arheologic de la Morești, care adăpostește un castru roman construit prin 122 d.H., rezervația cinegetică de la Sântioana, bogată în vânat mic, livezile de cireș de la Păunet, terenul de vânătoare din Dealul Oroiului, Dealul Bandului și multe altele.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună