Dacă tech și global sunt viitorul, de ce foarte puțini antreprenori români reușesc să facă dintr-o idee bună un business de succes, dincolo de granițele țării?
Foarte puține companii din România au reușit de-a lungul timpului să treacă bariera geografică și să iasă pe piețele străine – sau cel puțin să faca pasul de la o idee bună la un “company” solid, structurat, de succes pe…
Foarte puține companii din România au reușit de-a lungul timpului să treacă bariera geografică și să iasă pe piețele străine – sau cel puțin să faca pasul de la o idee bună la un “company” solid, structurat, de succes pe piața locală. Sunt atât de puține, încât pe cele de notorietate le știm cu toții, pentru că sunt subiect de știre de fiecare dată când anunță câte o extindere, achiziție sau, mai nou, listare la bursă.
Ca avocați, suntem întrebați de cele mai multe ori de antreprenori și manageri ce documente sau ce entități juridice trebuie înființate într-o țară străină, pentru ca afacerea acestora să se extindă în destinația respectivă – ca și cum aceasta ar fi singura barieră în calea extinderii unei companii pe alte piețe.
Le răspundem și eu și colegii mei de la ONV LAW de fiecare dată: înființarea de entități comerciale și speța juridică în general este cea mai mică dintre problemele voastre. Atunci când discutați cu un partener extern – un potențial investitor în business-ul vostru sau un potențial mare client internațional, care are birourile de sticlă pe străzile cu nume de lorzi din Londra sau în exoticele orase tech din America, credeți că îl interesează în primul rând dacă aveți o societate înregistrată în orașul lui?
În economii avansate, acelea cu mult capital și piețe largi de desfacere, înființarea de conturi bancare sau societăți este o normalitate și se întâmplă aproape în intregime digitalizat. În ziua de azi putem să înființăm societăți, să înregistrăm sedii sociale (cu grade diferite de dificultate în funcție de jurisdicție) sau să deschidem conturi de capital aproape de oriunde din lume.
Sunteti pregătiți să treceti la “structură”?
Sunteți pregătiți să predați ștafeta unui manager cu experiență? Să lăsați ideea voastră bună care nu v-a
dat pace multe nopți la rând și spritul de familie din birourile voastre pe mainile unui Chief Executive Officer
care să creeze o cultură organizațională solidă, politici de HR sau de marketing, dar care va și tranșa pragmatic business-ul din perspectiva performanței?
Știți să formulați un plan de business solid, vânzând nu doar ideea bună sau produsul vostru ci și contextul de piață și potențialul în timp? Știti să transmiteți credibilitate în ochii oamenilor de business experimentați, cu multe rânduri de mănuși albe? Și mai ales, știți cum să cereți astfel încât să nu cereți în pierdere?
O intrebare care multora li s-ar părea banală: știti să vorbiți limba engleză? Engleza aceea de business a fondurilor de investiții, care așteptă răspunsuri solide la întrebări despre ROI sau “what`s in it for me”..
Iar dacă nu, sunteți pregătiți să învățati toate cele de mai sus și multe altele în plus?
Sunteti pregătiți să vă uitați (mai) serios la bani, procese, oameni, operațiuni?
Discutam zilele trecute cu Marius Istrate – unul dintre cei mai respectați oameni de tehnologie din piață, cunoscut pentru contribuția sa la succesul primului decacorn românesc, recent listat la Bursa din New York (*Marius este în prezent Venture Partner la fondul de investiții 3VC, Growth Adviser în mai multe companii și investitor în platforme de inovație), iar din experiența sa cu business-urile românești concluzia este una singură: trebuie să vrei în primul rând să înveți și să ai încredere în profesioniști, în oameni specializați în “creșterea” de companii, pentru că drumul de la idee până la scalare trece prin “proces” – un proces riguros, pe care cei care l-au parcurs de multe ori îl cunosc foarte bine.
Avocații sunt o parte dintre cei care pot contribui din punct de vedere al structurii entităților juridice la credibilizarea și vandabilitatea ideii și afacerii voastre – dar când vorbim despre scalarea (internatională) a unui business sunt mult mai multe ingrediente care contribuie la succes (sau eșec) și pe care trebuie să le lăsați în seama profesioniștilor, a celor care știu bine cum să crească businessuri.
Unii dintre antreprenori lucrează cu un business “coach” și foarte bine fac, pentru că lucrul cu propriul mental este uneori cheia. Destul de mulți – dar dacă ne raportăm la toate companiile românești, per total foarte puțini au înțeles și alocă suficientă atenție unor componente precum structura financiară, operațiuni, procese organizaționale, marketing și business development, oameni și dezvoltare organizațională.
Toate cele de mai sus înseamna “schimbare” – de paradigmă de gândire în primul rand. De trecere dincolo de contextul nostru, de țară mică din Europa de Est către un context mai larg și de la o perspectivă emoțională (specific locală) asupra businessului la una pragmatică, aplicată, aproape lipsită de emoție.
Pentru toți cei care vreți să creșteți, întrebați-vă în primul rând: sunteți pregătiți de schimbare?