Dacă merge, nu-l repara

În urmă cu mai mulți ani am citit un reportaj realizat într-o țară săracă din Africa – sau poate din Asia, nu-mi mai amintesc și nici n-am reușit să regăsesc articolul. Pe scurt, ideea era că mai multe sate au primit niște PC-uri, dar nu aveau nici măcar o linie telefonică. Așa că guvernul (sau poate un ONG) a pus la punct un sistem ingenios prin care sătenii să poată comunica totuși prin poșta electronică: un poștaș călare pe motocicletă cutreiera satele cu o tolbă de dischete. Dis-tribuia dischetele de la centrul care primea de fapt corespondența și aduna dischetele cu mesajele trimise.

Mi-am amintit de acest reportaj încercând să verific dacă descrierea internetului de acum zece ani mai corespunde realității. {i am constatat că, în esența sa, internetul nu s-a schimbat. Internetul nu este nici astăzi un ansamblu de echipamente și medii de transport. Nu este un “lucru”, ci o înțelegere. Nici astăzi internetul nu este definit de computere, routere, fire, fibre sau unde radio, ci de ansamblul de protocoale ce definesc înțelegerea și fac posibilă comunicarea. Fiind doar o înțelegere, internetul nu aparține nimănui. Sau, altfel spus, aparține tuturor celor care convin să o respecte. Toată inteligența rețelei stă în “capetele” ei, adică în echipamentele care implementează protocoalele. Faptul că biții circulă prin fibre optice, prin unde radio sau în tolba poștașului motociclist este irelevant.

Această descriere, cu valoare de definiție informală, este importantă pentru a înțelege ce se petrece zilele acestea în Dubai, unde s-au întâlnit reprezentanți ai peste 190 de guverne din toată lumea pentru a regândi modul cum este guvernat internetul. Conferința, numită “World Conference on International Telecommunications” (WCIT), este organizată de o agenție a Națiunilor Unite care se cheamă International Telecommunications Union (ITU) și a avut un rol important în stabilirea unor convenții și tratate internaționale în domeniul telecomunicațiilor.

N-ar fi nimic rău într-o astfel de adunare – deși de fiecare dată când e vorba despre “guvernarea” internetului trebuie să ne așteptăm la ce e mai rău – dacă s-ar mulțumi cu o sesiune de comunicări savante și un dineu la încheiere. Problema este că ITU ar vrea să pună de un tratat internațional care să fie votat pe principiul “un vot pe țară”. Acum, dacă estimăm cam câte dintre aceste 190 de țări sunt democratice și garantează cetățenilor drepturile fundamentale (printre care și cele legate de informare și liberă exprimare), putem trage ușor concluzia că democrațiile vor fi în minoritate.

În paranteză fie spus, nici guvernele democrate nu s-ar da înapoi de la oleacă de control al internetului, dacă nu le-ar fi teamă de opinia publică din țările pe care le reprezintă. Poate din această cauză agenda a fost secretă și nici o organizație care să prezinte poziția utilizatorilor sau a companiilor nu a fost invitată. Desigur, până la urmă o mulțime de documente s-au scurs și multă lume a luat la cunoștință cu oroare cam ce-ar vrea guvernele să facă cu internetul: într-o formă sau alta, ideea este de a rezerva statelor puterea de a “guverna” (adică a controla) internetul la nivel național. Nu e vorba doar de Siria, China, Iran sau Arabia Saudită, ci și de unele țări cu pretenții democratice, cum ar fi Rusia, ale cărei propuneri au sunat “ca dracu'” în urechile occidentale.

Pe de altă parte, mai e vorba și de un viciu de fond. ITU nu s-a mai întrunit din 1988, când internetul abia apărea, iar Web-ul încă nu exista. Dezvoltarea explozivă a internetului și democratizarea accesului au făcut din ITU o instituție anacronică, ce se încăpățânează să considere internetul o simplă extensie a rețelelor de comunicații ale secolului trecut, ignorând caracterul fundamental descentralizat al acestuia și aplicând modele inspirate din telefonie. De exemplu, “cel care trimite, plătește”, o idee de un ridicol deplin. Internetul e doar o înțelegere între părți, nu o centrală telefonică.

Poziția UE m-a făcut să mă simt mândru că sunt european. De la bun început Europa anunță cu nu va accepta nimic care afectează libertățile fundamentale, principiile pieței libere și neutralitatea rețelei.