Cuvinte inventate pentru criza euro: Grexit, Geuro, Euroghedon sau Acropolipsa
Criza din Grecia a creat și o terminologie cu totul nouă pentru a descrie evenimentele legate de țară și zona euro, "Grexit", "Geuro", "Euroghedon", "Neuro" sau "Acropolipsa" devenind cuvinte folosite curent de bancheri și jurnaliști, scrie cotidianul american Wall Street Journal.
Pentru Grecia, începutul a fost “Grexit” (Greek euro exit – ieșirea Greciei din zona euro), termen introdus de Citigroup în februarie. Inițial întâmpinat cu respingere, cuvântul este folosit la scară largă în prezent de analiști și investitori. Cel mai nou “monstru” a fost creat luni de Deutsche Bank, care a venit cu ideea ca Grecia să folosească o monedă separată fără a părăsi complet zona euro. “Inevitabil, moneda se numește «Geuro»”, scrie ironic Wall Street Journal.