Cuvântul tabu în Europa: deflație

Președintele BCE, Mario Draghi, a justificat reducerea dobânzii prin inflația mult prea scăzută în zona euro (0,7% în octombrie – minimul ultimilor patru ani, față de 1,1% în septembrie și o țintă de 2% fixată de BCE), care reprezintă un corolar al activității economice modeste (creștere economică de 0,3% în T2) și al creditării slabe.

Italia și Franța au cerut în repetate rânduri BCE să combată aprecierea excesivă a euro, cu efect clar negativ asupra economiilor zonei, mai ales în contextul în care dolarul continuă să fie susținut de faptul că Rezerva Federală a SUA amână de la o lună la alta încetarea programului de susținere a economiei cu bani de la tiparniță.

Mario Draghi vrea să evite însă capcana în care a căzut Rezerva Federală, respectiv șantajul piețelor financiare, care duc piețele de acțiuni în jos de fiecare dată când raportările federale arată că un indicator economic s-a îmbunătățit și, deci, programul de stimulare monetară din partea băncii centrale nu-și mai are rostul. Mai exact, Draghi a sugerat că BCE are încă destule arme în tolbă și că este suficient ce face acum (e vorba de reducerea dobânzii și de prelungirea până la jumătatea lui 2015 programul de credite ieftine pentru bănci) spre a combate pericolul unei perioade prelungite de “inflație scăzută”, de fapt de deflație în Europa.

Au apărut însă voci, mai ales de partea cealaltă a Oceanului, care susțin că există riscul ca abordarea prudentă a lui Draghi să nu fie suficientă (ținând cont de distanța mare de la o inflație de 0,7% până la ținta de 2%) și că e posibil ca în cele din urmă și BCE să fie silită să recurgă la un program de relaxare monetară perpetuat sine die, după modelul Fed.