Home Actualitate Cursul mai face un pas spre pragul de 4,...
Actualitate

Cursul mai face un pas spre pragul de 4,3 lei/euro

Cursul a fluctuat ușor în intervalul 4,32-4,33 lei/euro în ședința interbancară de ieri după ce leul făcuse miercuri un salt de peste un punct procentual ca urmare a deciziei-surpriză a gigantului american JP Morgan de a include într-un indice propriu obligațiunile în lei emise de statul român.

Cursul a fluctuat ușor în intervalul 4,32-4,33 lei/euro în ședința interbancară de ieri după ce leul făcuse miercuri un salt de peste un punct procentual ca urmare a deciziei-surpriză a gigantului american JP Morgan de a include într-un indice propriu obligațiunile în lei emise de statul român.BNR a anunțat joi un curs oficial 4,3351 lei/euro, ușor sub nivelul din ședința precedentă, leul menținându-se astfel la maximul ultimului an. Leul, care se află într-o continuă tendință de apreciere de circa o lună și jumătate, a câștigat 4,5 procente în fața euro în acest interval. Analiștii și-au modificat radical prognozele de curs în numai câteva săptămâni, iar cele mai optimiste estimări indică un curs de 4,25 lei/euro în perioada imediat următoare. Aprecierea leului se datorează intrărilor semnificative de valută pe piață ca urmare a revenirii apetitului de risc al investitorilor străini.

Mai multe pe zf.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună