Cursă strânsă între trei membri ai aceleiași familii pentru a deveni publisher la The New York Times

“Succesiunea este o chestiune dificilă, nu doar în cazul afacerilor conduse în familie, ci și pentru familile care administrează acele afaceri”, spune Gabriel Sherman, autorul acestui articol publicat pe site-ul bisăptămânalului New York Magazine cu titlul “Moștenitorii – o competiție în familie, în trei, în cea mai mare parte civilizată, pentru a deveni următorul publisher de la The New York Times”.

Exemplul familiei Murdoch este relevant. Sau al familiei Bingham, clanul care a dominat presa din Kentucky, dar care s-a destrămat în anii 1980. Din punct de vedere istoric, tranzițiile din familia Sulzberger, care conduce The New York Times de peste 119 ani, nu s-au realizat întotdeauna cu ușurință. În perioada de început a ziarului, patriarhul Adolph Ochs a întâmpinat probleme foarte mari atunci când a trebuit să își aleagă moștenitorul care să preia afacerea: nepotul lui, Julius Ochs Adler, sau ginerele său, Arthur Hays Sulzberger (fiica sa, Iphigene, nu a fost niciodată luată în calcul). Competiția i-a afectat profund pe toți cei care erau implicați. În 1932, Sulzberger a suferit un infarct cauzat de stres, care i-a paralizat mâna stângă. Un an mai târziu, Adler a suferit o cădere nervoasă și a petrecut șase săptămâni într-o clinică specializată în tratarea tulburărilor mintale. Ochs a promovat la un moment dat ideea că, poate, ambii moștenitori ar fi putut să împartă coroana. “Nu poate exista decât un singur conducător al unei afaceri”, i-a răspuns Sulzberger. În cele din urmă, Ochs a evitat să ia o decizie. Atunci când a murit, în 1935, testamentul său stipula faptul că Arthur, Julius și Iphigene trebuiau să rezolve între ei această problemă. Iphigene, având votul decisiv, l-a susținut pe soțul ei, dar a generat astfel o prăpastie în familie, care nu a mai fost astupată niciodată. Membrii familiilor lui Adler și Sulzberger au încetat să își mai vorbească. În 1959, ultimul urmaș direct al lui Adler a fost obligat să părăsească ziarul.

În zilele noastre, după trei generații și 80 de ani de la decesul lui Ochs, urmașii lui se confruntă cu o dilemă similară: mai mulți membri, foarte bine pregătiți din punct de vedere profesional, provenind din ramuri diferite ale familiei, vor funcția supremă: publisher la The New York Times. “Clanul” Sulzberger este alcătuit din patru familii, provenind din fiica lui Ochs, iar fiecare dintre ele are propriile ambiții și doleanțe. Principala rivalitate se înregistrează între cele mai puternice două ramuri ale familiei: Golden și Sulzberger. Însă rezultatul final nu este o chestiune care ține doar de politica familiei. Următorul publisher de la The New York Times va fi responsabil cu menținerea independenței celui mai mare ziar din Statele Unite ale Americii, într-un domeniu de activitate, mass-media, care se confruntă cu provocări tot mai mari.

În ultimele luni, autorul acestui articol, Gabriel Sherman, a stat de vorbă cu peste 65 de manageri și jurnaliști, foști și actuali, de la The New York Times, dar și cu membri ai familiei Sulzberger, consilieri și prieteni ai acestora, pentru a afla felul în care această familie americană celebră a alcătuit lista scurtă de potențiali succesori la funcția supremă a ziarului. Au apărut astfel trei finaliști: Arthur Gregg “A. G.” Sulzberger – fiul în vârstă de 35 de ani al actualului CEO și publisher Arthur Ochs Sulzberger Jr. -, coordonatorul comitetului care a inițiat celebrul document “Innovation Report” ce a introdus ziarul american în era digitală; nepotul lui Sulzberger, David Perpich, în vârstă de 38 de ani, posesorul unui M.B.A la Universitatea Harvard, care a lansat cu succes programul de abonamente digitale ale ziarului; și Sam Dolnick, în vârstă de 34 de ani, fiul unei verișoare a lui Sulzberger, Lynn Golden Dolnick, o membră influentă din cea de-a patra generație a acestei familii.

A.G. și Sam au urcat în ierarhie prin intermediul redacțiilor de știri ale ziarului, în timp ce ascensiunea lui Perpich s-a făcut pe o altă filieră – departamentul de business al ziarului. A.G. a fost promovat în funcția de senior-editor la departamentul “Strategie” în iulie 2014. Două luni mai târziu, Dolnick a fost numit senior-editor la departamentul “Dispozitive mobile”. Apoi, pe 23 iulie 2015, Dolnick a devenit editor-asociat. După o săptămână, un comunicat de presă anunța că A.G. a primit aceeași funcție. Între timp, pentru a-și completa experiența în domeniul redacției de știri, Perpich, numit senior-vicepreședinte, în martie 2015, a început să participe la ședințele comitetului redacțional. “David, Arthur și Sam au fost puși în funcții care sunt considerate ca fiind esențiale pentru ziar, atunci când ei ar putea să ajungă să îl conducă”, a declarat un fost senior-editor al publicației americane.

Iar acest lucru ar putea să se întâmple într-un viitor care nu pare să fie foarte îndepărtat. Sulzberger a spus, în glumă: “Există o vârstă de pensionare obligatorie pentru toată lumea, cu excepția mea”. Însă acest lucru nu este adevărat. Potrivit regulamentului intern de funcționare, Sulzberger, care va împlini 64 de ani în septembrie, va putea să rămână în funcția de președinte al consiliului de administrație până la vârsta de 70 de ani. Totuși, el este deja cu trei ani mai în vârstă decât era tatăl lui, Arthur “Punch” Sulzberger, atunci când, în ianuarie 1987, l-a numit pe Sulzberger în funcția de publisher-asistent, desemnândul astfel “moștenitor” oficial. Atunci când “Punch” a împlinit 65 de ani, i-a cedat fiului său funcția de publisher cu puteri depline. Prin prisma acestui precedent, familia Sulzberger pare să fi rămas puțin în urma planului programat.

Ceea ce este diferit de această dată este faptul că toți cei trei candidați au pretenții legitime la funcția supremă de la The New York Times. “Trebuie să vă spun un lucru și trebuie să vi-l spun într-un fel care să nu pară o declarație de PR. Toți cei trei sunt cu adevărat foarte buni”, i-a spus editorul-executiv Dean Baquet autorului acestui articol din New York Magazine.

În foarte competitiva redacție de știri de la The New York Times, numirile în funcțiile de conducere sunt “disecate” cu mare atenție de jurnaliștii acestui ziar, care încearcă să determine gradul de competență instituțională al fiecărui manager nou. Așadar, nu e deloc surprinzător faptul că această cursă foarte strânsă între verișorii din familia Sulzberger reprezintă o formă foarte populară de petrecere a timpului liber în biroul redacției. “Perpich este un om condus de cifre. Dacă ar trebui să îl caracterizez printr-un singur cuvânt, acesta ar fi «M.B.A.»”, a spus un fost director executiv al publicației americane. Dolnick are un trecut marcat de câștigarea unor premii pentru scrierea unor articole interesante, dar îi lipsește experiența managerială. “Sam este un fel de junior și are, în principal, o experiență editorială”, a dezvăluit o sursă, care a lucrat pentru divizia de business a ziarului. Acest lucru înseamnă că A.G. – care beneficiază deja de experiență managerială și redacțională, alături de numele de familie, Sulzberger – este considerat, în general, drept marele favorit.

Cei trei verișori acceptă foarte rar, sau chiar deloc, orice sugestie despre existența vreunei rivalități între ei. “Ei urăsc ideea unei asemănări cu o cursă de cai”, a spus un angajat al ziarului. Și, de regulă, se abțin să își exprime orice pretenție sau ambiție. “E vorba de un fel de testament, care ține de stilul lor personal și de valorile lor, care îi determină să acționeze în așa fel încât să nu îți dai seama că fac parte din aceeași familie”, a spus Kinsey Wilson, noul director al diviziei digitale.

E greu însă de crezut că cei trei verișori nu își doresc titlul de publisher. Toți trei au crescut în spiritul legendar al “familiei” The New York Times, reunindu-se adeseori la Hillandale, în trecut reședința principală pe care familia Sulzberger o deține în Connecticut, unde copii ale ziarelor erau plasate pe toate băncile din grădinile care înconjoară proprietatea, cu scopul de a le insufla credința că familia lor reprezintă un fel de “gardian” al unei instituții publice. Această formă de îndoctrinare, spune autorul articolului, arată felul în care familia Sulzberger a știut să păstreze fiecare generație nouă atașată de instituția ziarului pe care îl deține. În prezent, șase din 27 de verișori din cea de-a cincea generație a familiei Sulzberger dețin funcții de conducere în structura organizatorică a ziarului.

Ultima dată când un transfer de putere a fost realizat la The New York Times, Punch Sulzberger a trebuit să le convingă doar pe cele trei surori ale sale în privința noului publisher. Acum, decizia va implica un ansamblu complex de interese care concurează între ele, inclusiv o familie în care există 40 de verișori, care vor trebui să se înțeleagă între ei fără ajutorul dividendelor profitabile din trecut, generate de acțiunile pe care le dețineau la acest ziar.

“Am creat un proces foarte bine gândit pentru ca eu, atunci când va veni momentul, să îl anunț pe succesorul meu”, i-a dezvăluit Sulzberger, în iunie, autorului acestui articol. “Sistemul include un consiliu de directori, pentru că, evident, ei au acțiuni în această afacere; membri ai famliei, pentru că, evident, ei au acțiuni în această afacere; și o echipă de manageri, pentru că, evident, ei au acțiuni în această afacere”.

Alegerea următorului publisher reprezintă, probabil, cea mai profundă provocare cu care se confruntă The New York Times. Arthur Sulzberger Jr. a introdus ziarul în era digitală și a protejat stilul jurnalistic al cotidianului, însă următorul publisher nu va putea să își permită luxul de a fi un simplu administrator competent. El (pentru ca e aproape sigur că va fi un “el”, nu o “ea”) va trebui să traverseze cu bine ceea ce Kinsey Wilson a denumit “una dintre cele mai turbulente, convulsive, perioade prin care trece mass-media de la Gutenberg încoace”.

În acest an, abonamentele digitale s-au plafonat la 1 milion, o cifră respectabilă, desigur, dar departe de ceea ce ziarul are nevoie pentru a-și finanța bugetul de 300 de milioane de dolari. Între timp, veniturile din publicitate continuă să înregistreze un declin ce pare inexorabil, fiind cu 13% mai mici doar în ultimul trimestru. În iarna trecută, ziarul a pierdut și o serie de angajați de valoare, în urma unui val de concedieri colective, inclusiv mai mulți editori și editorialiști de top. Și, potrivit unei păreri larg împărtășită, vor urma alte concedieri.