Cum vrea Hagag să cucerească Micul Paris
Încă de la prima vizită în România, omul de afaceri israelian Yitzhak Hagag nu doar că s-a îndrăgostit de arhitectura clădirilor care i-au adus, cândva, Bucureștiului titulatura de «Micul Paris», ci a și întrezărit oportunitatea unor investiții de succes. La…
Încă de la prima vizită în România, omul de afaceri israelian Yitzhak Hagag nu doar că s-a îndrăgostit de arhitectura clădirilor care i-au adus, cândva, Bucureștiului titulatura de «Micul Paris», ci a și întrezărit oportunitatea unor investiții de succes. La trei ani distanță, când a pornit businessul Hagag Development Europe pe piața locală, el și-a propus să își lase amprenta într-un mod diferit de proiectele imobiliare existente. Ce strategie a adoptat și spre ce proiecte își va canaliza investițiile în viitor?
„Vizitam România și am fost fascinat, probabil ca oricare alt turist, de arhitectura pe care am găsit-o în zonele centrale ale Bucureștiului. Poate puțin dezamăgit că multe dintre clădirile de patrimoniu sau cele vechi, cu valoare istorică, arătau mai degrabă ca o umbră a ceea ce a fost cândva orașul supranumit «Micul Paris». Încă de pe atunci am cochetat cu ideea că, împreună cu partenerii potriviți, putem dezvolta aici proiecte care să contribuie la revitalizarea orașului și să aducă un plus de valoare atât din punct de vedere estetic și arhitectural, cât și din punct de vedere social și economic”, își amintește Yitzhak Hagag, cofondator și acționar Hagag Development Europe, primul contact cu piața locală, în anul 2015. A decis astfel să investească în România, punând bazele Hagag Development Europe. Motivul, spune el, a fost faptul că a identificat aici un potențial investițional și de dezvoltare enorm, iar localizarea geografică a țării și poziționarea sa în cadrul blocului comunitar european, dar și partenerii cu care a pornit la drum și care au o experiență solidă pe piața imobiliară locală, l-au convins că aceasta este direcția de urmat. „De atunci și până la lansarea oficială a brandului și a primului nostru proiect, H Pipera Lake, la începutului anului 2018, ne-am concentrat foarte mult pe a construi un portofoliu puternic, pe zona de planificare și prospectare a pieței și, implicit, pe identificarea și achiziția de active care să se potrivească viziunii și planurilor noastre. Astăzi, la aproximativ cinci ani de la înființarea Hagag Development Europe, am convingerea fermă că Bucureștiul a fost și rămâne pentru noi cea mai potrivită alegere.”
Încă de la început, spune că a pornit la drum cu un plan de business complex și foarte ambițitios. A alocat suficient timp și resurse etapelor de prospectare și proceselor de due diligence și nu a făcut compromisuri atunci când a venit vorba despre achiziția de terenuri sau clădiri. „Mai exact, la momentul când ne-am anunțat prezența în România, investiserăm deja în portofoliul nostru local o sumă considerabilă, dețineam două terenuri cu suprafețe ample în Pipera și eram aproape de finalizarea tranzacțiilor pentru achiziția primelor două proprietăți de pe Calea Victoriei.” La scurt timp după, a perfectat tranzacțiile în discuție și a lansat pe piață și primele proiecte: H Pipera Lake, H Victoriei 109 și H Victoriei 139. „Am continuat cu achiziția terenului din Primăverii, unde dezvoltăm H Eliade 9 Residence, clădirea de birouri din zona Universitate, H Tudor Arghezi 21 și Palatul Știrbei de pe Calea Victoriei – viitorul H Știrbei Palace.” Valoarea de piață a portofoliul companiei este estimată, în prezent, la peste 200 de milioane de euro, investițiile din ultimii trei ani ridicându-se la aproximativ 50 de milioane de euro doar în operațiunile de dezvoltare.
Când istoria întâlnește luxul
Hagag Development Europe, spune investitorul cu mândrie, este singurul dezvoltator care a ales să investească în zonele centrale și ultracentrale ale Bucureștiului în ultimele decenii, cu precădere în reconversia clădirilor vechi. „De asemenea, avem în plan să ne extindem și să ne consolidăm poziția în piață prin dezvoltarea de noi proiecte, în zone adiacente bulevardului Calea Victoriei, iar atunci când am ales să ne concentrăm investițiile pe segmentul proiectelor de regenerare urbană prin reconversia clădirilor vechi și de patrimoniu, ne-am asumat, practic, rolul de patron onorific al clădirilor cu valoare istorică din capitală. În acest context, am ales pentru proiectele noastre clădiri cu personalitate proprie, cu povești și un șarm aparte și am avut grijă să le prezervăm identitatea și să armonizăm stilul arhitectural specific perioadei din care datează cu tendințele și nevoile moderne. Iar în sfera dezvoltărilor de tip greenfield am păstrat aceeași linie a dezvoltărilor premium și am optat pentru terenuri amplasate în zone exclusiviste – cum este cartierul Primăverii sau zone în continuă dezvoltare cum este Pipera.”
Tot la capitolul misiune, atenția companiei este concentrată spre a schimba percepția pieței cu privire la dezvoltările definite astăzi ca fiind luxury real estate, și asta pentru că nu toate proprietățile cu amplasament central sau ultracentral sunt de lux. „Desigur că proiectele premium vor avea întotdeauna o locație privilegiată, vecini și împrejurimi selecte, dar atunci când discutăm despre «lux» în imobiliare, trebuie să avem în vedere și personalitatea clădirii, designul și partiția spațiilor interioare, un lobby elegant, o zonă de atrium, lifturi moderne, materiale de construcții și finisaje prețioase care sunt musai de regăsit și în spațiile comune ale imobilului, facilități premium care să derive din amplasamentul privilegiat și, cel mai important, servicii personalizate pe care rezidenții să le aibă la dispoziție în permanență. Pentru că mai mult decât o locuință, noi ne-am propus să oferim o experiență completă pentru un trai modern, relaxat, sigur și cât mai lipsit de grijile ce țin de cotidian.”
Investiții de milioane, puse pe hold
În procesul de dezvoltare a businessului în plan local investitorul spune că s-au confruntat cu foarte multă birocrație, infrastructură precară și pe alocuri inexistentă, dar și cu inconsecvența și inpredictabilitatea deciziilor luate, în timp, de către autorități. „Mă refer aici la procedurile greoaie de emitere a documentației de construire sau chiar certificarea edificării, amânarea măsurii de extindere a cotei de TVA de 5% pentru proprietățile cu prețuri de până în 140.000 de euro, suspendarea PUZ-urilor de sector, și așa mai departe.” Sunt aspecte, adaugă el, care împiedică dezvoltarea – nu doar imobiliară, ci și economică, crearea de noi locuri de muncă și împiedică inclusiv generarea de venituri la bugetul local. „În această perioadă, de pildă, ne confruntăm și cu lipsa de comunicare și transparență a aparatului local și suntem în stand-by cu demararea, respectiv livrarea unor proiecte care presupun invesțitii de zeci de milioane de euro.” Asta, completează dezvoltatorul, în vreme ce majoritatea statelor est-europene privesc cu deschidere către investitorii străini, în special către cei care au în plan investiții în zona de centru a orașelor și cu precădere care se preocupă de restaurarea și refuncționalizarea clădirilor vechi cu valoare de patrimoniu. „Ne bucură să știm că proiectele și munca noastră sunt apreciate și am primit, de-a lungul timpului, feedback pozitiv de la extrem de multe persoane – clienți, colaboratori, simpatizanți ai brandului, chiar și mass-media, iar acest lucru ne încurajează să continuăm investițiile pe această nișă cu același entuziasm ca până acum. Cu toate acestea, am aprecia și susținerea autorităților, mai ales că discutăm despre proiecte care contribuie în mod vizibil la prezervarea patrimoniului istoric și cultural al orașului.”
Pandemia a adus la rândul său noi provocări, în special perioada de lockdown, dar Yitzhak Hagag spune că există și o parte bună, „pentru că spre deosebire de alte momente disruptive din istorie, astăzi trăim în era tehnologiei, iar acest lucru ne-a ajutat să ne repliem mult mai ușor”. Mai dificil de gestionat însă, spune el, au fost întreruperile din lanțul de aprovizionare care au cauzat întârzieri (minore) de lucru în cadrul șantierelor. „Am reușit să ne securizăm însă continuitatea operațiunilor de business, continuând lucrările în toate șantierele companiei, iar activitățile de ofertare, vânzare și relația cu clienții s-au mutat pentru o perioadă în mediul virtual. Deși atipic și dominat de incertitudini, 2020 a fost un an bun pentru noi și, cu toate că vedem anul 2021 ca o perioadă de tranziție către o lume mai contectată, mai digitală, primul pas către acest nou normal l-am făcut deja: am digitalizat procesele de vânzare pentru unitățile rezidențiale.”
Echipa Hagag Development Europe numără 30 de angajați, cărora li se adaugă furnizorii externi cu care compania colaborează îndeaproape pentru diverse servicii și proiecte. În perioada de lockdown, toți angajații au lucrat în regim de telemuncă, înclusiv departamentul de vânzări, al cărui personal a revenit însă prin rotație la birou imediat după încheierea stării de urgență. „La momentul actual, marea majoritate a echipelor noastre au revenit la programul nomal, la sediul nostru din H Victoriei 109 sau la birourile de vânzări deschise în perimetrul proiectelor pe care le dezvoltăm.”
Carte de vizită Yitzhak Hagag
Yitzhak Hagag este originar din Tel-Aviv. De profesie avocat, el este recunoscut în Israel drept unul dintre cei mai renumiți experți din domeniul imobiliar și are competențe extinse și dovedite în toate segmentele sectorului, inclusiv în zona de planificare, prospectarea pieței și selecția locației, ofertare, tranzacții și achiziții, impozitare, drept comercial sau litigii specifice pieței.
În 2003, alături de fratele său Eido, investitorul a pus bazele Hagag Group – companie specializată în dezvoltarea, gestionarea și comercializarea de proiecte imobiliare în Israel, grupul fiind selectat, în 2009, drept unul dintre cele mai influente patru grupuri imobiliare din Israel. Spre finalul anului 2010, compania a fost listată public la Bursa din Tel-Aviv.
Executivul deține o dublă specializare în domeniul juridic, mai exact în Drept și în Finanțe și Drept Comercial, dar și un master în Drept, toate cele trei etape academice fiind finalizate cu distincția «Summa cum laude».
Pregătirea academică și cei peste 18 ani de experiență în real estate și piețele de achiziții l-au ajutat să găsească oportunități de investiții în economiile emergente, iar spre finalul anului 2015, Yitzhak Hagag accesa pentru prima dată piața din România, punând bazele Hagag Development Europe.
În afara sferei profesionale, Yitzhak se dedică familiei. Este pasionat de călătorii și de arhitectura lumii și crede că fiecare loc vizitat îl ajută să descopere noi culturi și locuri care îl inspiră în parcursul profesional și în dezvoltarea de noi proiecte. Gastronomia și gătitul se regăsesc la rândul lor printre pasiunile sale.
Concepte noi, pregătite de lansare
În materie de active, portofoliul companiei este complex și înglobează în prezent șase proiecte, dintre care trei proiecte rezidențiale (H Pipera Lake, H Victoriei 139 și H Eliade 9 Residence), două clădiri de birouri (H Victoriei 109 și H Tudor Arghezi 21) și un proiect care va deservi segmentul comercial (H Știrbei Palace). În materie de servicii, compania le oferă clienților, respectiv rezidenților și chiriașilor, o serie de soluții personalizate, în funcție de fiecare proiect în parte. „Pentru toate cele trei proiecte rezidențiale oferim servicii de concierge virtual 24/7 și eventual urmează să asigurăm pentru proiectele în curs de dezvoltare, prin furnizori externi și serviciile de property management.” Pentru H Pipera Lake, de pildă, compania oferă și posibilitatea de achiziție în rate direct la dezvoltator și explorează ideea de a asigura și partea de reprezentare a proprietarului pentru clienții care aleg să cumpere un apartament pentru investiție. „Este un concept nou și complex, unic în piață, la care lucrăm de ceva vreme și cel mai probabil îl vom lansa oficial în lunile ce urmează. Mai mult, din dorința de a oferi clienților o interacțiune cât mai plăcută cu brandul și transparentă, am digitalizat parte din procesele care țin de ofertarea și vânzarea unităților rezidențiale prin implimentarea Realpad software, urmând ca până la finalul anului să adăugăm alte două extensii ale programului care vor permite coordonarea și înregistrarea online a procedurilor de recepție și hand-over. Evident că și pe segmentul office oferim, tot prin contractori, servicii de property management.”
Investitorul spune că viziunea companiei despre acest tip de dezvoltări, anume cele din sfera «urban renewal» este pe termen lung. „În acest sens, ne dorim să continuăm seria proiectelor care ne diferențiază de ceilalți jucători din piață și care aduc plus-valoare orașului și urmărim să accesăm un nou segment – cel comercial – prin dezvoltarea H Știrbei Palace. Palatul Știrbei de pe Calea Victoriei este o construcție clasată drept monument istoric de clasă A și reprezentativă pentru patrimoniul cultural și istoric al muncipiului București. Atunci când am preluat proprietatea, ne-am asumat să o readucem la eleganța și gloria de altă dată, așa că am decis să-i atribuim funcțiuni comerciale pentru a putea fi accesibilă publicului larg, dar și culturale – pentru a-i menține vie identitatea. În acest context, adițional reconsolidării și restaurării clădirii și a elementelor exterioare și interioare ale palatului, proiectul propus de noi prevede și reedificarea corpului anexă care adăpostea în trecut remiza de trăsuri și transformarea acestuia într-o galerie de artă.” Spațiul va fi pus la dispoziție tinerilor artiști la început de drum, cu titlu gratuit, iar expozițiile temporare vor putea fi admirate de către toți iubitorii de artă. „Am depus recent toate documentele necesare în vederea obținerii autorizației și suntem pregătiți să demarăm lucrările de consolidare și restaurare.”
Un proiect pentru fiecare tip de client
Potrivit investitorului, proiectele rezidențiale ale companiei se adresează persoanelor care își doresc mai mult decât o locuință; celor care sunt în căutarea unor imobile cu arhitectură deosebită, locații cu istorie care spun o poveste doar prin denumirea străzii sau a zonei; celor care pun preț pe calitate, pe finisaje, pe rafinamentul și detaliile spațiilor interioare, pe servicii și pe facilitățile disponibile în imediata vecinătare și care își doresc ca “acasă” să fie acel loc sigur, liniștit și modern, unde grijile dispar. „Tocmai de aceea am fost foarte atenți atunci când am selectat locațiile care să acomodeze proiectele noastre și ne-am dorit ca inclusiv proiectul nostru mass market, H Pipera Lake, să fie construit cu aceeași atenție la detalii, materiale de construcții și finisaje premium și să dispună de aceleași servicii (concierge, property management, zone supervizate și sigure), ca și H Victoriei 139 și H Eliade 9 Residence – care sunt dezvoltări premium și upper-premium.”
Bineînțeles că fiecare dintre aceste proiecte se pretează diferit pe nevoile clienților, adaugă el. H Pipera Lake, de pildă, se adrează cu precădere celor care lucrează în polul de birouri din zona Pipera sau familiilor tinere la început de drum, cu venituri medii sau peste medie, care își doresc o locuință de tip affordable luxury, amplasată într-o locație sigură, departe de agitația orașului, dar cu acces facil la zonele de interes. Yitzhak Hagag portretizează clientul H Victoriei 139 drept un personaj boem, pasionat de arhitectura Art Deco, de istorie, de povestea Căii Victoriei, se simte confortabil cu agitația din zona centrală, își dorește să locuiască într-o clădire cu personalitate proprie și este dispus să aloce un buget mai ridicat, în timp ce clientul H Eliade 9 Residence este adeptul unei vieți conectate, atunci când călătorește preferă hotelurile de 7 stele, îi place luxul și apreciază mai degrabă designul futurist în detrimentul celui clasic. „Pe segmentul de spații de birouri ne adresăm caselor de avocatură, firmelor de consultanță, arhitectură, etc., de dimensiuni mici sau medii, care urmăresc să se relocheze într-o clădire de clasă A ori doresc să se relocheze într-o zonă ultracentrală.”
Legat de tendințele remarcate în rândul clienților români care vor să cumpere o locuință, investitorului spune că, dacă înainte de pandemie prețul era elementul care înclina cel mai mult balanța în decizia finală, începând cu finalul lunii martie a anului trecut au început să se remarce o serie de schimbări în preferințele și obiceiurile de cumpărare ale clienților. „Vedem acum o mai mare preocupare și un interes crescut pentru locație și facilitățile zonei (supermaket, magazine, instituții de învățământ, culturale, etc.), respectiv facilitățile disponibile în cadrul complexului – dacă vorbim despre ansambluri rezidențiale cum este H Pipera Lake, disponibilitatea de a aloca un buget mai generos pentru un apartament mai spațios care să dispună fie de grădină, fie de terasă proprie, dar și o curiozitate mai mare pentru zona de servicii. Indiferent că discutăm despre clienții care cumpără un apartament pentru confortul propriu sau despre cei care doresc să investească în segmentul rezidențial, cerințele se îndreaptă în aceeași direcție.”
Câți dezvoltatori, atâtea stiluri de proiectare
Vorbind despre piața locală, dezvoltatorul este de părere că orice investitor care are capacitatea financiară și know-how-ul necesar poate clădi aici un business-case de succes. „Noi, spre exemplu, am decis explorăm un segment de nișă și să ne concentrăm foarte mult pe a face lucrurile diferit, pe a livra proiecte unice, pe interacțiunea clienților cu brandul și, implicit pe satisfacția clienților, iar acest lucru ne diferențiază de ceilalți investitori din domeniu.”
Din punct de vedere al arhitecturii și materialelor de construcții folosite, piața din România este destul de generoasă, notează Hagag. „Remarcăm mai degrabă un amalgam de stiluri care diferă în funcție de dezvoltator și de viziunea sa proprie, de segmentele reprezentate și de amplasament. Există multe construcții noi care se doresc a fi mai degrabă futuriste, cu fațade din sticlă, sau fațade ventilate cu placaj de piatră, există construcții mixte cu sticlă și beton, dar vedem și imobile care nu ies din tiparul «blocurilor gri» de altă dată și care sunt mai sunt ușor de trecut vederea. Regăsim apoi și proprietățile cu arhitectură prețioasă și valoare istorică care au fost consolidate și restaurate cum sunt și cele două proiecte ale noastre de pe Calea Victoriei. Bucureștiul afișează din ce în ce mai multe proiecte noi cu un regim de înălțime de peste 15 etaje cu număr mai mare de apartamente per imobil și suprafețe mai mici, dar și foarte multe proiecte de tip boutique, fie PĂ3R, fie PĂ7/8R cu un număr mai redus de unități și spații interioare mai ample și mai cochete.” Și în ceea ce privește materialele de construcții și finisajele interioare stilurile diferă foarte mult, adaugă el. „În funcție de proiect – și mă refer aici în general la proiecte premium – vorbim despre sisteme de încălzire în pardoseală, ceramică, marmură, lemn masiv, uși filomuro, ferestre vitrate și altele. În ansamblu, faptul că din ce în ce mai mulți dezoltatori pun preț pe calitatea construcției și a materialelor, pe generozitatea încăperilor sau pe facilități și depun eforturi pentru a armoniza designul proiectului cu arhitectura zonală este un semn bun că piața începe să se maturizeze din ce în ce mai mult.” Este evident, spune investitorul, că anumite zone s-au dezvoltat într-un ritm mai accelerat și vor continua acest trend – cum este zona Aviației-Pipera –, adăugând că i-ar plăcea să vadă același interes și pentru segmentul de reabilitări și prezervarea clădirilor vechi cu arhitectură deosebită. „În ce ne privește, noi am știut exact că astfel de proiecte au un potențial extraordinar, ba chiar am remarcat anumite similitudini între Calea Victoriei și bulevardul Rothschild din Tel-Aviv, ambele străzi simbol și zone protejate, și am încredere că, pe viitor, vom vedea din ce în ce mai multe investiții în acest segment.”
Despre evoluția trendului «smart home» în piața locală, dezvoltatorul spune că așa – numita casă inteligentă începe să depășească, ușor-ușor, statutul de trend emergent, „și am certitudinea că în următorii ani va deveni ceea ce obișnuim să numim «mainstream». Tehnologiile menite să eficientizeze consumul de resurse și să sporească siguranța și confortul locuinței există de mai bine de 20 de ani – IBM a conceput tehnologia smart home încă din anii ’90, iar primele aplicații dedicate există pe piață de la începutul anilor 2000. Dar dacă ne gândim că trăim deja, de ceva vreme, în era IoT și că mare parte dintre consumatorii moderni suntem conectați la internetul lucrurilor și din ce în ce în mai obișnuiți cu astfel de sisteme, cu siguranță că și adoptatorii târzii se vor familiariza cu acest concept și vor face, în curând, trecerea de la stilul de viață tradițional la cel conectat. Iar dacă ne uităm la cifre, strict în România, vedem că în 2019, potrivit unor furnizori de soluții smart pentru locuințe, din ce în ce mai mulți români preferau dispozitivele conectate la sistemele smart home, creșterea acestui segment ajungând la 30% pe an la acea vreme. Studii mai recente indică o nouă evoluție și o intenție crescută a românilor (71%) de a achiziționa dispozitive smart home în următoarele 6 luni.”
La rândul lor, reprezentanții companiei și-au propus să contribuie la această revoluție tehnologică prin intergrarea de soluții smart în cadrul proiectelor din portofoliu. „H Eliade 9 Residence este, spre exemplu, unul dintre proiectele dezvoltate sub egida conceptului smart home. Sigur că acest tip de soluții se vor regăsi și în alte proiecte semnate Hagag Development Europe, cu grade variate de integrare.”
Cu privire la competitori, Yitzhak Hagag notează că piața locală nu doar că a crescut foarte mult în ultimii ani, dar continuă să evolueze constant. „Pipera, de exemplu, se situează acum pe un trend de creștere accelerată și ne bucură să vedem atât de mulți dezvoltatori puternici care împărtășesc viziunea noastră cu privire la potențialul acestei zone. Suntem recunoscători că putem contribui la dezvoltarea noului pol rezidențial din nordul Bucureștiului. Apreciez că nu doar noi, dezvoltatorii, vom culege roadele investițiilor în dezvoltarea de noi ansambluri în zonă, ci și rezidenții și bucureștenii deopotrivă. Noile dezvoltări din Pipera vor avea ca rezultat îmbunătățirea infrastructurii și a calității vieții din zonă. Pe de altă parte, în ceea ce privește proiectele noastre din centrul orașului, vorbim despre un segment nișat unde nu avem concurență la ora actuală, deși ne-am dori, ba chiar invităm fiecare dezvoltator prezent pe piața locală, desigur unde capacitatea financiară permite, să investească o parte din bugetele destinate pentru noi proiecte în restaurarea patrimoniului arhitectural și cultural al acestui oraș.”
O privire optimistă asupra viitorului
În ceea ce privește extinderea businessului, „avem planuri foarte îndrăznețe atât pentru acest an, cât și pentru anii următori și intenționăm să plasăm anual un buget de investiții generos pentru consolidarea portofoliului local și implicit a operațiunilor din România”, spune Yitzhak Hagag. La capitolul proiecte în pipeline, compania se află, actualmente, în pregătiri pentru H Eliade 9 Residence și în stand-by pentru H Știrbei Palace – unde așteaptă autorizația de construcție. „Totodată, pentru 2021 avem alocat un buget considerabil pentru dezvoltare și achiziția de noi active și suntem în curs de perfectare a tranzacțiilor pentru achiziția a două noi imobile localizate în zona de centru a Bucureștiului.” Pentru moment, atenția companiei rămâne pe București și împrejurimi, deoarece investițiile sunt concentrate aici.
Despre viitorul pieței imobiliare locale, investitorul spune că există deja foarte mult dinamism și multe proiecte noi care promit mult, iar în următorii 10 ani piața va evolua, cu siguranță, pozitiv. „Cu toate acestea, este foarte importantă poziția autorităților locale, deoarece inovația și investițiile constante pot transforma sectorul imobiliar și îl pot propulsa către rezultate excepționale – în sensul în care probabil vom cunoaște din ce în ce mai multe proiecte de regenerare urbană care au în vedere refuncționalizarea clădirilor vechi sau edificarea de construcții noi acolo unde astăzi regăsim parcele dezafectate sau neîngrijite, localizate în zonele protejate – dar noile dezvoltări depind foarte mult de deschiderea și dorința primăriei de a permite și chiar stimula dezvoltările imobiliare premium, bazate pe un business-case și un raționament solid, din zonele cheie.”
H Pipera Lake

~1.400
de apartamente va livra ansamblul rezidențial H Pipera Lake, odată finalizat
90
mil. euro, valoarea la care se va ridica investiția consolidată în proiect
H Pipera Lake este un ansamblu rezidențial de mari dimensiuni care presupune o investiție consolidată de peste 90 de milioane de euro. Proiectul se încadrează pe segmentul affordable luxury și este dezvoltat în trei faze de construcție a câte două, respectiv trei etape fiecare, iar odată finalizat va livra aproximativ 1.400 de apartamente dispuse în 17 imobile, peste 1.600 de locuri de parcare, spații verzi generoase, zonă de promenadă pe malul lacului, dar și facilități extra pentru locatari chiar în interiorul complexului. Spre finalul acestui an se vor încheia lucrările pentru faza I (5 clădiri cu 435 de unități). La acest moment sunt predate primele trei clădiri către rezidenți, lucrându-se concomitent la blocurile 4 și 5 și la drumul principal de acces în complex, unde a fost finalizată deja o cale secundară care leagă bulevarul principal de proiect și suntem în etapa finală de proiectare a zonei de promenadă. Este un proiect care a fost foarte bine primit în piață, dovadă fiind gradul mare de ocupare de peste 80% pentru clădirile 1, 2 și 3 și peste 60% pentru clădirile 4 și 5.
H Victoriei 139

33
de apartamente premium cuprinde proiectul H Victoriei 139
>75%
rata de ocupare a proiectului
H Victoriei 139 este unul dintre proiectele de referință ale companiei, prin care a accesat nișa dezvoltărilor de tip urban renewal prin reconversia clădirilor cu valoare istorică. Este o clădire boutique cu arhitectură Art Deco care datează din perioada interbelică, amplasată ultracentral chiar pe Calea Victoriei și care la momentul achiziției era încadrată în clasa 1 de risc seismic. Proprietatea dispune de 33 de apartamente premium și spații cu destinație comercială la parterul imobilului, și a fost reconsolidată, restaurată și reintrodusă în circuitul comercial în urma unei investiții semnificative. Lucrările de construcție au fost finalizare la finalul anului trecut și suntem în expectativă pentru documentația de edificare, pentru a putea proceda mai departe la livrarea apartamentelor către clienți. Rata de ocupare este de peste 75%.
H Eliade 9 Residence

16
mil. euro, bugetul alocat pentru proiectul
H Eliade 9 Residence
Încadrat pe segmentul upper-premium, H Eliade 9 Residence reprezintă un proiect boutique, cu 35 de apartamente «smart», exclusiviste, cu suprafețe de până la 440 de metri pătrați și terase de dimensiuni ample sau grădini englezești pentru unitățile de la demisol. Clădirea are un un design exterior elegant și spații interioare impresionante, amplasat chiar lânga Vila Lac 1, în cartierul Primăverii. Bugetul alocat pentru dezvoltarea proiectului se ridică la 16 milioane de euro, iar 40% dintre unitățile disponibile sunt deja rezervate.
H Victoriei 109

8
mil. euro, investiția în proiectul H Victoriei 109
Tot pe nișa reconversiei clădirilor cu valoare istorică și tot pe Calea Victoriei, dar pe segmentul de spații de birouri de această dată, Hagag Development Europe a dezvoltat și H Victoriei 109, o altă clădire carismatică și impunătoare, aflată în stare avansată de degradare la momentul preluării. „Aceeași linie am urmat-o și aici: imobilul a fost reconsolidat și restaurat, spațiile de interior recompartimentate și fațadele readuse la imaginea lor originală. H Victoriei 109 este acum o clădire de birouri de clasă A, certificată Excellent BREEAM In-Use”, spune Yitzhak Hagag. Proiectul a presupus o investiție de peste 8 milioane de euro. Construcția a fost finalizată în primăvara anului 2020 și este, în prezent, parțial închiriată. Mai mult, în această perioadă în care lumea se pregătește de «noul normal», clădirile boutique cu poziționare centrală și facilități premium au revenit în atenția celor care se pregătesc să revină la birou. „Primim foarte multe cereri în ultima perioadă și suntem în discuții cu mai multe companii interesate să-și relocheze businessul pe Calea Victoriei și care preferă H Victoriei 109 nu doar pentru locație, servicii sau facilități, ci și pentru povestea din spatele său.”
H Tudor Arghezi 21

>10
Mil. euro, investiția totală în proiectul H Tudor Arghezi 21
Cel de al doilea proiect pe care compania îl dezvoltă pe zona de office face parte tot din aria regenerării urbane și este localizat chiar la
km 0 al Bucureștiului. Este vorba despre H Tudor Arghezi 21, un imobil edificat în anul 1966. Lucrările de construcție au demarat anul acesta, iar procesul de reconversie presupune consolidarea, recompartimentarea și refuncționalizarea clădirii, dar și refacerea împrejmuirilor construcției existente. Fațada exterioară va fi modificată în întregime și va căpăta un aspect modern, elegant, în linie cu influențele arhitectonice ale zonei. Investiția totală depășește 10 milioane de euro, iar clădirea este închiriată deja în proporție de 100%.