Home Actualitate Cum vrea Cristian Rusu să relanseze Rus...
Actualitate

Cum vrea Cristian Rusu să relanseze Rus Savitar, grup pe care l-a răscumpărat de la Greenbridge: Vrem să aducem compania pe break-even. Începem să reconstruim cu 200 de oameni

♦ În octombrie 2023, Cristian Rusu și soția sa au reintrat în acționariatul producătorului și retailerului de mobilă ♦ Rus Savitar lucrează în prezent doar cu clienți mari precum Dedeman și din piața din Marea Britanie, restructurând câteva divizii ♦ Rețeaua Casa Rusu mai are…

Cum vrea Cristian Rusu să relanseze Rus Savitar, grup pe care l-a răscumpărat de la Greenbridge: Vrem să aducem compania pe break-even. Începem să reconstruim cu 200 de oameni
Cum vrea Cristian Rusu să relanseze Rus Savitar, grup pe care l-a răscumpărat de la Greenbridge: Vrem să aducem compania pe break-even. Începem să reconstruim cu 200 de oameni · Foto: Business Magazin

♦ În octombrie 2023, Cristian Rusu și soția sa au reintrat în acționariatul producătorului și retailerului de mobilă ♦ Rus Savitar lucrează în prezent doar cu clienți mari precum Dedeman și din piața din Marea Britanie, restructurând câteva divizii ♦ Rețeaua Casa Rusu mai are șase magazine și 200 de angajați, față de circa 1.000 în anii de creștere a businessului.

Cristian Rusu, antreprenorul care a răscumpărat grupul Casa Rusu-Rus Savitar de la fondul de investiții Greenbridge, căruia i-l vânduse în 2019, spune că de la finalul lunii octombrie anul trecut, de când a reintrat în acțio­nariat, a luat o serie de măsuri prin care treptat să readucă businessul pe o pantă ascendentă. Rus Savitar, divizia de producție a grupului, intrase în concordat preventiv la jumătatea anului trecut, și a fost timp de doi ani, în 2022 și 2023, pe pierderi.

„Am răscumpărat compania pentru că anul acesta Rus Savitar împlinește 30 de ani și normal că aveam resursele necesare să închid creditul bancar, având în vedere că făcusem vânzarea în 2019, și să scot compania de sub concordat preventiv. Ceea ce s-a și întâmplat, am ieșit vinerea trecută de sub concordat preventiv și am făcut niște restructurări importante la fabrica de mobilă și la cea de tapițerie. Ele sunt funcționale în continuare și produc, dar la un nivel mai scăzut, tocmai ca să ne reglăm veniturile și cheltuielile“, a spus Cristian Rusu într-un interviu acordat ZF.

El împreună cu soția sa Laura sunt acum singurii acționari ai Rus Savitar (fabrica) și Casa Rusu (divizia de retail). Rus Savitar este o afacere pusă pe picioare de familia Rusu în 1994, iar în 2019 a semnat cea mai importantă tranzacție din sectorul mobilei, vânzând mai întâi 75% din grup către fondul de investiții suedez Greenbridge. Cristian Rusu a mai rămas la conducerea executivă a companiei o perioadă pentru a face mai ușoară tranziția, iar apoi contractul cu fondul suedez viza și vânzarea restului de 25% din părțile sociale la finalul următorilor doi ani după prima achiziție. Ultimul deal dintre cele două părți s-a perfectat în martie 2022, după cum povestește Cristian Rusu. În 2021, el a fost înlocuit de un executiv polonez la conducerea grupului, iar Cristian Rusu nu a mai avut nicio funcție executivă în companie până când a preluat-o.

Familia Rusu a bătut palma cu grupul suedez chiar înainte de izbucnirea pandemiei, perioadă care a venit cu un val de închideri de magazine și de fabrici. Această perioadă a zguduit puternic industria mobilei, dar nu a fost singura. Au urmat apoi un val de scumpiri ale materiilor prime, dar și un declin al consumului pentru că mobila este printre primele produse pe care oamenii renunță să le cumpere atunci când au dificultăți financiare.

Povestea unei răscumpărări la patru ani de la vânzare

În 2022 (ultimele date disponibile la Ministerul de Finanțe) arată că Rus Savitar a avut afaceri de 127,8 milioane de lei, în scădere cu 9% față de anul precedent, și a trecut pe o pierdere netă de peste 6 milioane de lei, față de un profit net de 9 milioane de lei în 2021.

„În 2023 lucrurile s-au înrăutățit. Com­pania a avut o pierdere la nivel de EBITDA de peste 6 milioane de lei, iar pierderea netă a fost și mai mare. Pe deasupra, exista acel credit pe care fondul de investiții l-a contractat în momentul în care au achiziționat compania de la noi și care în luna aprilie a anului trecut a devenit insuportabil. Renegocierile au eșuat și banca atunci a decis să declare creditul scadent anticipat și le-au dat un termen foarte scurt să achite. Mai rămăseseră vreo 65 de milioane de lei de achitat către UniCredit Bank, lucru pe care normal că nu aveau cum să-l facă“, a explicat Cristian Rusu, care a adăugat că intrarea în concordat preventiv a fost măsura pe care grupul a găsit-o pentru a avea șansa să facă un plan de restructurare. Însă, el spune că acest plan nu a fost aprobat de bancă, iar singura șansă de a salva această companie a fost să o vândă. Așa a fost întrebat Cristian Rusu dacă vrea să răscumpere compania.

„A fost o sumă pe care am plătit-o la răscumpărare, plus obligația de a plăti toate obligațiile de plată ale companiei au trecut în sarcina noastră, dar sunt lucruri care le-am gândit-o la început și care le-am asumat în momentul în care am decis să răscumpărăm“. El nu a dat detalii despre valoarea tranzacției, însă fondul de investiții din Suedia declara recent pentru un ziar suedez că au decis să treacă această investiție la categoria pierderi (pe zero în bilanț) pentru a o putea vinde. În 2019, tranzacția prin care fondul a cumpărat grupul Rus Savitar- Casa Rusu a fost de ordinul zecilor de milioane de euro, conform datelor ZF. Cu toate acestea, Cristian Rusu spune că are resursele necesare pentru a aduce compania pe linia de plutire pentru ca mai apoi să înceapă din nou să crească.

„Reducând activitatea, așa cum am decis, fabrica lucrează strict pentru clienții fabricii, alții decât Casa Rusu, adică pe intern lucrează cu Dedeman și pe export lucrează strict cu clienții din piața din Marea Britanie, dar am redus numărul produselor la nivelul produselor care produceau într-adevăr o marșă care să ne permită să fim profitabili și am regândit gama de produse în așa fel încât să putem produce eficient și să avem o activitate de producție care să ne ducă pe plus anul ăsta“, a menționat antreprenorul, care adaugă că alegerile în ceea ce privește restructurarea au fost destul de simple, pentru că „am știut exact ce trebuie să tăiem, care e necesarul de produse finite și ce sectoare trebuiesc restructurate astfel încât să reușim să stabilizăm compania“.

În plus, printre măsurile luate de Cristian Rusu după revenirea la conducerea companiei este și păstrarea magazinelor care aduceau profit, astfel că a închis 12 astfel de locații și a mai rămas cu șase unități deschise sub brandul Casa Rusu.

„Am început să închidem magazinele care erau foarte neprofitabile pentru că, sincer, puține magazine mai erau profitabile, dar erau unele care generau pierderi mari. Încercăm o restructurare a business-ului până în zona de break-even, după care intenția mea este să îl cresc înapoi. Dar trebuie să o duc în zona în care companiaeste stabilă financiar, nu doar din punct de vedere a datoriilor pe care deja le-am achitat, ci trebuie să ajungem și la o sănătate financiară care să ne permită să începem să creștem din nou“, a punctat managerul.

În plus, grupul mai are în prezent 200 de angajați, față de circa 1.000 cât aveau ambele companii în 2021 și în anii de creștere.

„Acesta nu mai este un plan de restructurare impus de cineva. E un plan de restructurare impus de noi intern, pentru că altfel nu puteam să o întoarcem din declinul în care a pornit din 2022 și mult mai accelerat în 2023. Această restructurare era o măsură necesară, dar mă bucur că totuși am salvat acești 200 de oameni și cu acești 200 de oameni începem să reconstruim“, a punctat el.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună