Home Actualitate Cum sunt tratate minim invaziv herniile...
Actualitate

Cum sunt tratate minim invaziv herniile abdominale?

Hernia abdominală este o afecțiune care se manifestă prin exteriorizarea unui organ abdominal printr-un punct slab al peretelui muscular. Fără tratament, pot apărea complicații grave, chiar cu potențial letal. Organele din interiorul cavității abdominale pot hernia în mai multe puncte,…

Cum sunt tratate minim invaziv herniile abdominale?
Cum sunt tratate minim invaziv herniile abdominale? · Foto: Business Magazin

Hernia abdominală este o afecțiune care se manifestă prin exteriorizarea unui organ abdominal printr-un punct slab al peretelui muscular. Fără tratament, pot apărea complicații grave, chiar cu potențial letal.

Organele din interiorul cavității abdominale pot hernia în mai multe puncte, însă cel mai frecvent exteriorizarea are loc în zona inghinală. Bărbații se confruntă mai des cu o hernie inghinală, însă boala poate apărea la ambele sexe. Printre factorii de risc se numără obezitatea, slăbirea musculaturii abdominale, ridicarea de greutăți sau, la femei, sarcina.

Herniile abdominale se manifestă prin durere locală, în special la efort, și prezența unei umflături sub piele. La început, aceasta poate dispărea la modificarea poziției sau prin simpla apăsare înapoi în abdomen, dar, cu timpul, se poate mări și rămâne permanent în exterior. Complicațiile herniilor abdominale pot fi severe. Ocluzia intestinală și oprirea fluxului sanguin la nivelul organului herniat sunt urgențe medicale, care pun în pericol viața. De aceea, este important ca persoanele cu hernie să meargă la medic cât mai repede.

Chiar dacă herniile mici nu deranjează pacienții, acestea nu vor dispărea fără tratament chirurgical. O operație de hernie este o intervenție prin care chirurgul reintroduce organul înapoi în cavitatea abdominală și efectuează sutura punctului slab din peretele muscular, care este întărit suplimentar cu o plasă chirurgicală.

Intervențiile chirurgicale laparoscopice sunt preferate în prezent, pentru multitudinea de avantaje pe care le are pentru pacienți: incizii de mici dimensiuni, reducerea riscului de complicații, mai puțină durere și recuperare rapidă a pacientului. O formă avansată de laparoscopie este chirurgia robotică. Tehnologia cu care este dotat robotul chirurgical face ca mobilitatea brațelor sale să fie superioară celor umane, crescând finețea și precizia gesturilor chirurgicale. În plus, robotul este dotat cu o cameră de filmat tridimensională, care asigură imagini de înaltă definiție ale câmpului operator, în timp real.

La Spitalul Clinic SANADOR, persoanele diagnosticate cu orice tip de hernie abdominală au acces la toate formele de tratament disponibile. Spitalul are în dotare cel mai performant sistem robotic existent în acest moment, da Vinci Xi. Operațiile robotice sunt realizate de chirurgi de elită, supraspecializați, într-unul dintre cele mai moderne blocuri operatorii din țară. Pacienții beneficiază de îngrijire avansată la cele mai înalte standarde, datorită Secției de Anestezie și Terapie Intensivă, acreditată ca Secție ATI de categoria I, nivel de competență extinsă. Datorită tehnologiei medicale de excepție și a echipei medicale foarte bine pregătite de la Spitalul Clinic SANADOR, sunt obținute cele mai bune rezultate atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună