Cum se vede criza prin ochii unui constructor

În biroul lui Raul Doicescu, muzica de la un post de radio comercial are sonorul un pic mai tare decât te-ai aștepta. Pereții sunt acoperiți de diplome, de picturi pe care omul de afaceri le colecționează, dar și de desene înrămate pictate de fiul său când era mic.

Diverse obiecte, de la cadouri mai mult sau mai puțin inspirate primite de-a lungul timpului și până la poza de pe birou cu fiul său (acum student la Columbia University), umplu spațiul generos în care își petrece timpul discretul om de afaceri Raul Doicescu. Interviul acordat la începutul lunii februarie nu a fost un rezultat al insistențelor BUSINESS Magazin, ci a făcut parte dintr-o bună dispoziție generată de împlinirea, pe 16 februarie, a 20 de ani de la înființarea Bog’art.

Ca în cele mai multe povești ale antreprenorilor care și-au început businessul odată cu răsăritul anilor ’90, Raul Doicescu spune că nevoia l-a împins către afaceri. Revoluția l-a prins în drum spre maternitate, unde se năștea fiul său, Bogdan, care dă și numele companiei (Bog – de la Bogdan, ‘art – de la intenția de a face artă din construcții). Patru luni mai târziu își pierdea serviciul: înainte de Revoluție, lucrase în conducerea Combinatului Fondului Plastic (împreună cu soția sa, designer de profesie), iar în primele luni ale lui ’90 s-a făcut un concurs pentru postul de director general; spune că a ieșit pe locul al doilea și a fost nevoit să plece. “În aprilie 1990 eram unul dintre primii șomeri din România. Aveam un copil de patru luni, așa că a trebuit să facem ceva”, povestește acum Raul Doicescu, omul de afaceri care deține un grup de firme a cărui cifră de afaceri a ajuns în 2011 la 108 milioane de euro, în scădere față de 2009 – cel mai bun an din istoria firmei, când businessul a atins 122 milioane de euro.

Prima idee care le-a venit soților Doicescu a fost legată de meseria de designer vestimentar a soției: “Soția mea era expertă în textile, așa că am făcut o firmă de confecții – de care ea se ocupă și acum, are 60 de angajate și face lohn pentru branduri de lux”; au început să producă haine și au deschis un magazin în Piața Unirii, care “a rezistat până când piața a fost invadată de chinezării și atunci l-am închis”. În 1992 un prieten al familiei, care avea o firmă de decorațiuni exterioare, voia să facă o amenajare interioară, o redecorare de spațiu, iar Raul Doicescu spune că, “într-un moment de nebunie, am zis că o fac eu”. “Am făcut proiectul dintr-o nebunie, a mers foarte bine și după aceea au tot venit lucrări. Să vă spun sincer, în vremea aceea am câștigat foarte mulți bani din apartamente unde am îndreptat pereții, în general lucrări pentru persoane fizice”, povestește omul de afaceri.

Lucrările au continuat să vină, în special comenzile pentru sedii de firme și încet-încet firma a devenit cunoscută. Chiar dacă afacerea cu textile trecuse în plan secund, omul de afaceri a beneficiat din nou de ajutorul soției sale: “Soția mea are un ochi mai cultivat pentru decorațiuni, ea a făcut arte plastice și a fost de mare ajutor în prima parte a dezvoltării Bog’art, când făceam numai finisaje, ea era ochiul critic care conducea lucrările”.

În 1997, compania primește prima comandă de construcție de la structură până la decorațiuni. “Noi eram buni pe nișa asta de redecorare și pe parcurs lumea a început să vrea nu numai pereți drepți, dar și integrarea de materiale mai rare până atunci, precum granit, marmură, lemn sau împerecherea lor și acesta a fost începutul”, povestește Doicescu.