Cum se transformă hobbyul unei tinere dintr-un atelier mic din București într-o afacere
Bella Carta este un studio de design care poartă în spate o experiență de zece ani. Totul a pornit ca un hobby, mai mult decât ca o afacere, având la bază pasiunea Ralucăi Copil pentru hârtie și papetărie. Deși pe…
Bella Carta este un studio de design care poartă în spate o experiență de zece ani. Totul a pornit ca un hobby, mai mult decât ca o afacere, având la bază pasiunea Ralucăi Copil pentru hârtie și papetărie. Deși pe piața din România, la acel moment, existau mulți furnizori de invitații de nuntă, ea a identificat un segment de piață prea puțin acoperit pe atunci – cel al invitațiilor cu elemente personalizate, atât ca design grafic, cât și ca materiale folosite.
Bella Carta este un studio de design și tipar letterpress care creează cu multă pasiune papetărie pentru evenimente private sau pentru afacerile care doresc să-și transpună identitatea de brand în formă fizică”, povestește Raluca Copil. A pus la bătaie o investiție de circa 25.000 de euro în echipamente și cursuri de instruire și specializare și și-a format o echipă de trei angajați care își valorifică ideile și creativitatea pentru a face cele mai inedite invitații de nuntă. „În urma introducerii în portofoliul nostru a unor noi metode și tehnici de print, ne vom diversifica oferta de produse către un segment și mai premium, în zona papetăriei personale de lux.
Clienții noștri sunt atât persoane fizice, cât și companii care apreciază articolele de papetărie de lux, lucrate cu materiale atent selectate.” Toată producția are loc într-un atelier din București, unde Raluca și ajutoarele ei lucrează atât invitații de nuntă și de botez, papetărie pentru companii – cărți de vizită, gift vouchere, thank you cards, etichete, ambalaje –, cât și o gamă de felicitări și carduri pe care le comercializează într-o rețea de magazine. „Fiind produse personalizate, care se realizează, în general, manual, în tiraje mici, prețul fiecărui proiect poate varia destul de mult. În general, invitațiile noastre au avut prețuri medii cuprinse între 17 și 20 de lei în 2021”, spune Raluca Copil.
Cum piața evenimentelor a fost puternic afectată de pandemie, astfel că unele proiecte planificate au fost amânate, și businessul Bella Carta a avut puțin de suferit, însă Raluca spune că a reușit să păstreze echipa, ceea ce a fost o performanță. „Anul 2020 a fost unul foarte dificil, deoarece au fost suspendate sau anulate toate evenimentele private și corporate. De asemenea, lucrându-se de acasă, nu au mai fost necesare nici elementele de papetărie corporate. Practic, toate sursele de venit erau blocate.” Nici anul 2021 nu a fost cu mult diferit, adaugă Raluca Copil, însă revenirea treptată a activității și a ritmului de viață anterior pandemiei a făcut mai ușoară misiunea de a acoperi cheltuielile lunare curente, fără ca businessul să mai genereze pierderi.

Fiind produse personalizate, care se realizează, în general, manual, în tiraje mici, prețul fiecărui proiect poate varia destul de mult. În general, invitațiile Bella Carta au avut prețuri medii cuprinse între 17 și 20 de lei în 2021.


Toată producția are loc într-un atelier din București, unde Raluca și ajutoarele ei lucrează atât invitații de nuntă și de botez, papetărie pentru companii – cărți de vizită, gift vouchere, thank you cards, etichete, ambalaje -, cât și o gamă de felicitări și carduri pe care le comercializează într-o rețea de magazine.
Cinci idei de afaceri de la zero
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât și vechile generații de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susținut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiți mai jos o selecție de businessuri pornite de la zero și mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Bellissimo – brand de lumânări (București)
Fondator: David Samoilă
Prezență: online și la târguri

Luana’s Boutique – brand de haine și accesorii pentru copii (jud. Argeș)
Fondatoare: Luana Mihai
Investiție inițială: 15.000 de euro
Cifră de afaceri estimată pentru 2022: 50.000 de euro
Prezență: online și la târguri

Beauty Studio Artist – salon de înfrumusețare (Sibiu)
Fondatori: Isabela și Răzvan Bobdan
Investiție inițială: 15.000 de euro
Cifră de afaceri estimată pentru primul an de activitate: 60.000 de euro
Prezență: Sibiu

Paul the bunny – jucării și accesorii pentru copii (Brașov)
Fondator: Nicoleta Costache
Prezență: online

Maya Concept – magazin de accesorii (Iași)
Fondatoare: Alina Apescăriței
Investiție inițială: 30.000 de euro
Cifră de afaceri în 2021: 1,6 mil. lei (circa 320.000 de euro)
Prezență: un magazin în Iași
ZF, Banca Transilvania și Vodafone au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiție, curaj și determinare. Poveștile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF și pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi și firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariați, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Intrați pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero și descoperiți universul de companii create de micii antreprenori.
