Cum se prepară cea mai rapidă înghețată din lume (VIDEO)
Eșecul în bucătărie îi determină pe unii să încerce din nou, iar pe alți să caute explicația științifică a nereușitei lor pentru a se asigura că data următoare se vor descurca mai bine în calitate de bucătari.
Așa s-a întâmplat cu Peter Barham, profesor de fizică la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, care, după ce a dat greș cu o omletă ce părea simplu de preparat, s-a apucat să studieze rețetele pentru a înțelege științific principiile care duc la reușita preparatelor, scrie Financial Times. Primul om de știință care s-a preocupat de acest subiect a fost Nicholas Kurti, întristat de faptul că omenirea e în stare să măsoare temperatura din atmosfera altor planete, dar habar nu avea ce se petrece într-un sufleu.
Ideea de unei colaborări între oamenii de știință și bucătari i-a venit însă lui Elizabeth Thomas, care ținea cursuri de gătit în SUA, după ce și-a dat seama că soțul său, fizician de formație, o putea ajuta cu răspunsuri în domeniul bucătăriei. Așa a apărut Atelierul Internațional de Gastronomie Fizică și Moleculară organizat în anii ’90 la Erice, în Sicilia, la care participau și Kurti și Barham. Nu a trecut mult până când un bucătar renumit, Heston Blumenthal din Marea Britanie, i-a cerut ajutorul lui Barham, cu care se mai consultă și în ziua de azi din când în când.
Colaborarea dintre oamenii de știință și bucătari a dus și la rezolvarea misterului sufleurilor acum un deceniu, iar o problemă căreia încearcă să-i dea de capăt în ziua de azi este punctul în care un preparat “obosește” simțurile cu complexitatea sa, dat fiind că, spre exemplu, oamenii tind să mănânce mai puțin din dulciurile prea complexe și mai mult din cele mai simple.
Peter Barham în 2011, încercând să bată un nou record de viteză la prepararea înghețatei din lapte, zahăr, arome și azot lichid (precedentele recorduri îi aparțineau lui însuși – 18,78 secunde în 2005 – și lui Andrew Ross – 10,34 secunde în 2010):