Home Afaceri Cum se poate monetiza poezia?
Afaceri

Cum se poate monetiza poezia?

Dacă ești programator și ai spirit antreprenorial, șansele sunt de partea ta să poți monetiza un proiect. Dacă însă îți place poezia, șansele monetizării scad până la nivelul la care trebuie să începi să programezi și altceva.

Cum se poate monetiza poezia?
Cum se poate monetiza poezia? · Foto: Business Magazin

Se poate ca o comunitate online de mii de persoane care interacționează zilnic să nu poată fi monetizată în mai bine de zece ani? Se poate, dacă vorbim despre o comunitate culturală. După mai bine de 15 ani de când a lansat în .ro primul site de poezie pentru amatori, Radu Herinean regretă încă faptul că nu a putut duce site-ul la pasul următor: „Din păcate, din lipsa unei posibilități de monetizare, demersurile pornite din pasiune pierd de multe ori prioritatea în fața proiectelor care au clienți cu prezență mai concretă”.

Radu Herinean are la bază studii tehnice și a lucrat în prima parte a carierei sale în marketing, specializându-se ulterior în managementul riscului și în audit. A lucrat în Deloitte și în BCR, dar din 2013 a renunțat la corporații” și la cravată”, colaborează cu Cărturești ca CTO (în traducere personalizată „cool technology stuff”) și și-a dezvoltat propria firmă de dezvoltare soft, Evolution Labs.

În paralel, numele lui Radu Herinean se leagă de cea mai cunoscută comunitate de poeți amatori din online-ul românesc, site-ul poezie.ro, parte a portalului, dezvoltat ulterior, agonia.net. Conceput la începutul anilor 2000, poezie.ro are în povestea sa ceva din destinul dintotdeauna al poeților: lipsa banilor. În urmă cu mai bine de 15 ani, pe vremea când Radu Herinean lucra deja în IT (hardware, administrare rețele, sisteme de operare), a avut o perioadă mai liniștită în care a revenit la programare, pasiunea sa din liceu, și a început să studieze limbajele de programare web utilizate pentru site‑uri dinamice, dat fiind că începuseră să apară site-urile web.

„Prima versiune a poezie.ro a fost statică și nu era încă pe domeniul poezie.ro. Exersasem acolo câteva idei de pagini web, iar, în lipsă de alt conținut mai bun, am creat câteva pagini cu câteva poezii dintr-o agendă veche. Trebuie să ne aducem aminte (cei mai în vârstă dintre noi) că asta se întâmpla pe vremea când nu numai că nu aveam google.com, dar și yahoo era într-o fază ultraincipientă. Ca să nu mai lungesc povestea, după o perioadă relativ scurtă am observat o creștere foarte rapidă la contorul paginilor, așa că am pus o adresă de e-mail de contact. În câteva săptămâni, am ajuns să primesc mai multe texte literare pe e-mail, de la diverși oameni care mă rugau să le public „undeva mai în spate, pe același site, fiindcă mă pricep la calculatoare și știu cum se face”, povestește Radu Herinean începutul aventurilor sale online.

Următorul pas a fost un site dinamic, pe care puteai publica singur, iar ulterior lucrurile au luat amploare, a creat alte facilități, de la comentarii pe texte până la motoare de organizare concursuri, galerii de fotografii și alte idei conexe, cam toate dezvoltate la cererea comunității nou create. Tot la cererea comunității a început să organizeze evenimente: primul a fost un cenaclu de poezie/literatură, ținut în diferite cluburi din București, în cadrul căruia sute de participanți își citeau pe scenă creațiile, fiind urmat de diverse happening-uri, „inclusiv, dar fără a se limita la, concursuri de stand-up poetry, jam sessions cu cele mai trăsnite instrumente (de la chitară clasică la bongos și saxofon sau platane de DJ), teatru, improvizație, expoziții și așa mai departe. Tot comunitatea a organizat și a produs trei festivaluri de poezie, în Stațiunea de Cercetări Marine de la Agigea și la Mânăstirea Putna, iar ulterior a generat și a publicat mai multe volume de poezie de autor, câteva antologii (de poezie și de proză), „toate apreciate de criticii literari, chiar dacă fără vreun mare succes de casă”.

Folosirea termenului de comunitate pare uzuală acum, în era Facebook, dar ceea ce făceau poeții din online în urmă cu zece ani reprezenta una dintre primele comunități create în internetul românesc. Dezvoltarea din jurul poezie.ro l-a surprins și pe creatorul acesteia: „Comunitatea s-a conturat și s-a format de la sine. Eu nu am avut inițial niciun plan de a crea o comunitate. Când lucrurile au început să ia amploare, singura decizie pe care aș putea zice că am luat-o eu a fost să păstrez site-ul cât mai deschis pentru orice amator de poezie, iar când spun amator îi atribui toate sensurile posibile. Alternativa ar fi fost să devină un site cu pretenții elitiste, care să lanseze viitoarele mari talente ale literaturii române. Neinteresant! Am început site-ul cu câteva poezii mediocre scrise de mine, iar când unii autori au avut nevoie de o platformă elitistă s-au desprins de site și au făcut-o, de cele mai multe ori pe aceeași rețetă, dar cu alte criterii. Acum există suficiente site-uri elitiste, dar un singur site important «popular», unde oricine își poate încerca talentul și poate obține reacții care să îl ajute să evolueze”.

Poezia nu a îmbogățit niciodată pe nimeni. Online-ul însă a îmbogățit pe mulți dintre cei care l-au încercat. A reușit aura online-ului să atragă finanțare și pentru poezie? „Nu”, este răspunsul clar al lui Radu Herinean: „Nu am monetizat niciodată poezie.ro. Au existat câteva tentative de monetizare prin reclame sau sponsorizări, dar ele nu reușeau să aducă nici măcar fondurile necesare găzduirii site-ului într-un data center, așa că am renunțat la asta și am recurs la cunoscuți și prieteni pentru găzduire”. Herinean a mai avut discuții în diverse domenii adiacente, gen carte, film, publicitate, jocuri, care își doreau acces la comunitatea creată, „dar niciodată nu am primit o propunere care să merite, dat fiind că asocierea cu alte branduri nu ar fi adus mari beneficii majore și ar fi generat mai degrabă o poluare a mediului pur literar”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună