Cum se infiltreazã cleptocrația rusească în America - partea I

Publicația The Atlantic descrie pe larg efectele pe care această ignoranță o are asupra politicului și businessului american. Mai grav este că politicul și businessul se împletesc acum la conducerea SUA mai mult ca niciodată.

Timp de doi ani, la începutul anilor 1990, Richard Palmer a fost ofițerul CIA detașat la ambasada SUA din Moscova. Evenimentele care se desfășurau în jurul său – colapsul Uniunii Sovietice și ascensiunea Rusiei – au fost atât de haotice, traumatizante și palpitante, încât cele mai multe au depășit analizele făcute la rece. Din toate informațiile care treceau prin biroul său, Palmer a dobândit o înțelegere clară a spiritului acelor vremuri. O mare parte din restul lumii striga de bucurie că istoria a căpătat o traiectorie frumoasă, spre piețele libere și spre democrația liberală. Raportul lui Palmer despre evenimentele din Rusia a venit ca un baros. În toamna anului 1999, el a depus mărturie în fața unei comisii a Congresului pentru a-i readuce cu picioarele pe pământ pe membrii acestuia și pentru a-i avertiza cu privire la ceea ce avea să vină.

Oficialii americani, credea Palmer, au judecat greșit Rusia. Washingtonul și-a pus încrederea în elita noului regim; a crezut-o pe cuvânt atunci când și-a exprimat angajamentul față de capitalismul democratic. Însă Palmer a văzut de aproape cum interconectarea tot mai mare a lumii – mai ales a finanțelor globale – ar putea fi folosită pentru rău. În timpul Războiului Rece, KGB-ul a devenit expert în înțelegerea căilor lăturalnice ale sistemului bancar din Occident, iar ofițerii de spionaj au devenit maeștri în ceea ce privește transmiterea de cash către agenții lor din străinătate. Acest talent a facilitat acumularea de noi averi. În zilele de agonie a URSS, Palmer privea cum vechii lui adversari din serviciile de informații sovietice deturnau fonduri de miliarde de la trezoreria statului lor spre conturi private din Europa și din SUA. Acesta a fost unul dintre cele mai mari jafuri din istorie.

Washingtonul și-a făcut o poveste reconfortantă care a minimalizat importanța acestei erupții de cleptomanie: aceștia erau răufăcători din afara sistemului și oportuniști necinstiți care se grăbeau să exploateze slăbiciunea noului stat. Această situație l-a înfuriat pe Palmer. El a vrut să trezească Congresul, să-l facă să-și dea seama că hoții erau chiar elita care conducea fiecare colț al sistemului. „Pentru ca SUA să fie unde Rusia este astăzi“, a explicat el în fața comisiei Congresului, „ar avea o corupție masivă la care să ia parte majoritatea membrilor Congresului, precum și departamentele de justiție și trezorerie și agenți ai FBI, CIA, DIA, IRS, poliția federală, patrulele de frontieră, ofițeri de poliție locali, Rezerva Federală, Curtea Supremă de Justiție.“ În mărturia sa, Palmer l-a menționat chiar pe primul-ministru al Rusiei, recent instalat și puțin cunoscut (pe care l-a numit în mod eronat Boris Putin), acuzându-l că „ajută la prădarea Rusiei“.

Statele Unite, a subliniat Palmer, au devenit un complice în acest jaf. Aprecierea lui era nemiloasă. Vestul ar fi putut respinge sumele furate; ar fi putut opri fluxurile de bani către firme paravan și paradisuri fiscale. În schimb, băncile occidentale și-au etalat prada rusească adăpostită în seifurile lor. Furia lui Palmer se concentra pe provocarea unei introspecții – și pe alimentarea anxietății cu privire la pericolul pe care ascensiunea cleptocrației l-ar prezenta pentru Occident. La urma urmei, rușii ar avea un interes puternic să-și protejeze activele relocate. Ar dori să-și protejeze aceste averi de politicienii americani moralizatori care ar putea să încerce să le confiște.

Cu optsprezece ani inainte ca procurorul special Robert Mueller să înceapă investigația privind interferențele externe în alegerile din SUA, Palmer a avertizat Congresul cu privire la donațiile politice rusești către politicienii americani și partidele politice făcute cu scopul de a obține influență. Miza ar fi putut fi o contagiune sistemică: valorile rusești ar putea infecta și apoi slăbi sistemele de apărare morală ale politicii și afacerilor americane.

Acest spion a fost un profet, iar el a vorbit într-un moment de cotitură al istoriei corupției mondiale. America nu și-a putut permite să se amăgească presupunând că ar putea reprezenta un model de virtute, cu atât mai puțin să apară ca un spectator inocent. Cu toate acestea, atunci când Iegor Gaidar, un prim-ministru rus reformist din primele zile postcomuniste, a cerut Statelor Unite să ajute la găsirea miliardelor pe care KGB le ascunsese, Casa Albă a refuzat. „Ieșirile de capital sunt ieșiri de capital“ a fost modul în care un fost oficial al CIA a rezumat raționamentul american pentru a rămâne în așteptare. Însă acestea au fost ieșiri de capital la o scară fără precedent și doar prologul unei epoci de furt excesiv. Când economistul Gabriel Zucman de la Berkeley a studiat problema în 2015, el a constatat că 52% din avuția Rusiei era în afara țării.

Prăbușirea comunismului în celelalte state postsovietice, împreună cu orientarea Chinei spre capitalism au adus aportul lor la averile cleptocratice care au fost duse în străinătate pentru păstrarea lor în siguranță. Oficiali din întreaga lume au prădat întotdeauna bugetele țărilor lor și au acumulat averi din mită. Însă globalizarea bancară a făcut ca exportul banilor lor iliciți să fie mult mai convenabil decât a fost înainte – ceea ce, desigur, a încurajat și mai mult furtul. După o estimare, peste 1.000 de miliarde de dolari părăsesc acum țările în curs de dezvoltare din întreaga lume în fiecare an sub formă de bani spălați și evaziune fiscală.

La fel ca în cazul Rusiei, o mare parte din această avere obținută prin jaf se află în Statele Unite. New York, Los Angeles și Miami s-au alăturat Londrei în grupul celor mai dorite destinații din lume pentru banii spălați. Acest boom a îmbogățit elita americană care l-a făcut posibil – și a degradat valorile politice și sociale ale națiunii americane în acest proces. În timp ce toți ceilalți lăudau nașterea unei lumi globalizate care va adopta cele mai bune valori ale Americii, Palmer a văzut pericolul opusului: ca valorile cleptocraților să devină ale Americii. Această viziune sumbră se apropie acum de împlinire.

Contaminarea s-a răspândit remarcabil de rapid într-o țară bântuită de la fondarea ei de pericolul corupției. Statele Unite au avut atacuri de conștiință pe drumul spre topul noii ordini globale – lucru consemnat de jurnalistul britanic Oliver Bullough în cartea sa „Pământul banilor: De ce hoții și escrocii guvernează lumea și cum să le-o luăm înapoi“. În lunile care au urmat mărturiei lui Palmer, spiritul vremii a urmat direcția arătată de el, cel puțin pentru un timp. Articolele de ziar din toamna anului 1999 au arătat cum miliarde de dolari din bani rusești, o parte dintre ele aparent având legături cu un presupus șef al crimei organizate, au aterizat la Bank of New York. Aceste sume au luat prin surprindere administrația lui Bill Clinton, care a pregătit norme anti-spălare de bani mai dure, menite să întărească reglementările bancare. Însă administrația se afla în ultimul an de guvernare, iar adoptarea oricărei legi noi ar fi necesitat un efort legislativ și calmarea lobbyiștilor gălăgioși, așa că planurile au stagnat.

Propunerile din epoca Clinton ar fi rămas o curiozitate nebăgată în seamă  în arhivele naționale dacă Osama bin Laden nu ar fi atacat SUA. În zilele de după prăbușirea turnurilor gemene, administrația lui George W. Bush a cerut furios Washingtonului idei pe care să le înghesuie în proiectul de lege de 342 de pagini care avea să devină The Patriot Act. Un sentiment de panică națională a creat pentru un moment o oportunitate pentru birocrați să pună în practică planurile lăsate până atunci la păstrare. Titlul III din The Patriot Act, legea privind oprirea spălării banilor și cea privind finanțarea terorismului, au fost promulgate la aproape o lună după 11 septembrie.

Această secțiune a proiectului de lege a fost o realizare legislativă monumentală. Neabătuți de norii de fum ai crizei, reprezentanții marilor bănci au hărțuit Senatul, încercând să oprească schimbarea. Oficialii de la Citibank au intrat în conflicte verbale cu angajați ai Congresului în sala mare. Această furie reflectă forța pe care o are Patriot Act. Dacă o bancă descoperă bani dubioși transferați din străinătate, acum este obligată să raporteze transferul către guvern. De asemenea, banca ar putea face obiectul unor acuzații penale dacă nu a stabilit garanții suficiente împotriva fluxului de cash ilegal. Nu e de mirare că băncile au luptat ferm împotriva impunerii unui număr atât de mare de reguli noi, ceea ce le-a obligat să-și întărească diviziile de conformitate – și, mai mult decât atât, le expune la pedepse scumpe pentru permisivitate.

O mare parte din ceea ce a cerut Palmer a devenit brusc legea pământului. Însă cuibărită în Patriot Act stă lucrarea altor lobbyiști. Fiecare district de locuințe din țară are proprietăți imobiliare, iar reprezentanții grupurilor de interese pentru acest gen de afaceri au cerut scutirea de la monitorizarea tranzacțiilor străine dubioase la care obliga noua lege. Toți au înfățișat imagini cu mame din cartiere mărginașe care înfig semne cu „De vânzare” pe peluze, ușor de păcălit de către cumpărători. Lobbyiștii au convins în cele din urmă Congresul să acorde industriei o scutire temporară de la obligația de a aplica noua lege.

Scutirea s-a bazat pe o lacună legislativă – o oportunitate extraordinară de creștere pentru afaceri cu proprietățile imobiliare scumpe. Cu toate zorzoanele noi cu care a fost împopoțonat sistemul financiar, străinii tot puteau cumpăra apartamente sau vile de lux în mod anonim și cu ușurință, ascunzându-se în spatele companiilor paravan înființate în state americane precum Delaware și Nevada. Aceste state, alături de altele, au transformat înregistrarea companiilor fantomă într-o afacere extrem de profitabilă – și era uimitor de simplu de făcut astfel de aranjamente în numele unui dictator, unui traficant de droguri sau unui oligarh. Potrivit Global Witness, un ONG anticorupție din Londra fondat în 1993, achiziționarea unui card de bibliotecă necesită mai multe proceduri de identificare în multe state decât crearea unei companii paravan anonime.

O mare parte din banii care s-au strecurat în bănci înainte ca Patriot Act să devină lege erau acum folosiți pentru a cumpăra proprietăți. New York Times a descris fenomenul într-o serie de anchete publicate în 2015, numite Towers of Secrecy. Reporterii au descoperit că apartamentele din ultraluxosul Time Warner Center din Columbus Circle, Manhattan, erau deținute de o constelație de cleptocrați. Unul dintre aceste apartamente aparținea familiei unui fost senator rus, ale cărui posibile legături cu crima organizată l-au împiedicat să intre în Canada în mod legal timp de câțiva ani. Un alt apartament de la același etaj a aparținut unui om de afaceri grec care a fost arestat recent într-o  campanie împotriva corupției din guvern. Familia unui fost guvernator columbian, închis pentru că a profitat de funcție pentru a se îmbogăți, avea o locuință pe care nu o mai putea vizita.

Acești locatari – și toți neagă că ar fi făcut ceva rău – au efectuat achizițiile într-un mod care a devenit obișnuit. La nivel național, aproape jumătate din locuințele în valoare de cel puțin 5 milioane de dolari, a constatat The Times, au fost cumpărate folosind companii paravan. Proporția a fost mai mare în Los Angeles și Manhattan (unde mai mult de 80% din vânzările Time Warner Center se încadrează în această descriere). După cum a arătat Departamentul de Trezorerie în 2017, aproape una din trei achiziții imobiliare high-end pe care le monitorizează implică un individ pe care guvernul îl urmărește ca fiind „suspect“. Cu toate acestea, se face că prezența unui număr atât de mare de cumpărători obscuri nu a tulburat niciodată industria imobiliară sau, după caz, pe politicieni. În 2013, primarul orașului New York, Michael Bloomberg, a întrebat: „Nu ar fi minunat dacă i-am convinge să se mute aici pe toți miliardarii ruși?“.

Primirea călduroasă a creat o disonanță ciudată în politica americană. Luați cazul magnatului aluminiului Oleg Deripaska, un personaj cu multiple apariții în investigația privind intervenția rusă în alegerile prezidențiale din 2016. Departamentul de Stat, preocupat de conexiunile lui Deripaska cu crima organizată rusească (pe care acestea le-a negat), i-a limitat deplasările în Statele Unite ani de zile. Astfel de temeri nu au stat în calea obținerii unui conac de 42,5 milioane de dolari în partea superioară a Manhattanului și a unei alte proprietăți în apropierea zonei în care sunt concentrate ambasadele și misiunile diplomatice din Washington – Embassy Row.

De-a lungul timpului, decalajul dintre intențiile nobile ale Patriot Act și realitatea murdară de pe piața imobiliară a devenit prea largă pentru a fi ignorată. În 2016, administrația lui Barack Obama a testat un program pentru a aduce industria imobiliară în linie cu băncile, obligându-i pe brokeri să-i raporteze și pe cumpărătorii străini. Programul, implementat mai întâi în Miami și Manhattan, ar fi putut deveni scheletul unui regim de aplicare a legii cu adevărat robust. Dar apoi președinția americană s-a schimbat, iar la putere a venit un baron imobiliar. Succesorului lui Obama i-a plăcut să vândă apartamente de lux cumpărătorilor străini anonimi – și astfel s-ar putea ca acesta să fi devenit dependent de banii lor. (Sfârșitul primei părți.)