Cum se explică verdictul CCR privind legea referendumului: Nu călcați pe logică!

Pe de o parte, CCR a dezavuat dorința USL de a organiza un referendum nu numai fără cvorum de aprobare (aflat în vigoare atunci când demiterea președintelui se aprobă dacă pentru ea votează majoritatea alegătorilor înscriși pe liste), dar și fără cvorum de prezență (aflat în vigoare atunci când referendumul se validează dacă 50%+1 din alegătorii înscriși pe liste vin la vot). Pe de altă parte, CCR a dezavuat dorința PDL de a organiza referendum de demitere nu numai cu cvorum de prezență (statuat în legea referendumului din 2000), dar și cu cvorum de aprobare (statuat în legea referendumului din 2000, înlăturat de PSD în 2007, reinstaurat de PDL în aprilie 2012 și desființat din nou de USL prin legea aprobată în iunie de Parlament și prin OUG 41/2012).

Soluția de acum a CCR, care spune că e necesar cvorumul de prezență, dar nu și cel de aprobare, confirmă atât legea USL din iunie, contestată fără succes de PDL, cât și OUG 41/2012 a guvernului Ponta, care afirmă exact același lucru – desființează cvorumul de aprobare. Probleme apar doar în cazul ordonanței, care prevede, în mod ilogic, că desființarea cvorumului de aprobare ar presupune în mod necesar o “derogare” de la cvorumul de prezență din legea referendumului.

Dar are această “derogare” importanța pe care i-o atribuie unii lideri ai USL care susțin că referendumul din 29 iulie trebuie neapărat să se facă după OUG 41/2012, pentru a-i asigura validarea indiferent de prezența la vot?

CVORUMUL DE PREZENȚĂ

Legea referendumului (3/2000) prevede astfel în privința cvorumului de prezență: “Art. 5 (2). Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale”. Textul acestui articol, sub incidența căruia intră toate tipurile de referendum, nu a fost niciodată modificat direct de nicio lege ulterioară.

CVORUMUL DE APROBARE

În privința cvorumului de aprobare, Legea 3/2000 prevede pentru referendumurile privind probleme de interes național și local că este nevoie de “majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga țară / la nivelul unității administrativ-teritoriale”, în timp ce pentru referendumurile privind demiterea președintelui prevede: “Art. 10. Demiterea Președintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetățenilor înscriși în listele electorale.” Acest articol este cel care de-a lungul anilor a făcut obiectul propunerilor de modificare, atât din partea partidelor din actuala USL, cât și din partea PDL.

@ Prima modificare a făcut-o PSD în 2007, prin Legea 129/2007, astfel: “Art. 10. – Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Președintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul țării, ale cetățenilor care au participat la referendum.” Legea respectivă a fost declarată constituțională de CCR, cu motivația că rămâne la latitudinea legiuitorului să decidă ce fel de cvorum de aprobare preferă. Despre modificarea cvorumului de prezență, CCR a constatat, fără comentarii, că “valabilitatea referendumului nu mai este condiționată de participarea majorității persoanelor înscrise pe listele electorale”. Intr-o opinie concurentă (nu contrară) față de decizia CCR, judecătorul Kozsokar Gabor a comentat însă, restabilind logica elementară, că precizarea privind derogarea “este inutilă și ineficientă, întrucât, în realitate, noul text de lege nu conține nici o derogare, art.5 alin.(2) și art.10 reglementând chestiuni diferite”.

Pe baza legii 129/2007 s-a desfășurat referendumul din 19 mai 2007 de demitere a președintelui Traian Băsescu. Atunci, participarea la vot a fost de 44,45% din totalul alegătorilor, iar ponderea celor prezenți la vot care au aprobat demiterea a fost de 24,75%. La finele lui mai 2007, CCR constata în decizia sa de validare, care examina atât participarea la vot, cât și rezultatul votului, că “nu s-a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul țării, ale cetățenilor care au participat la referendum”.

@ Acest regim legal a rămas în vigoare până în aprilie 2012, când Legea 62/2012, promulgată de președinte, reinstituie formularea inițială a art.10 din legea referendumului, îngreunând așadar demiterea președintelui.

@ În mai 2012, USL revine, propunând prin parlamentarii Georgică Severin și Cornel Pieptea un proiect de lege cu un articol unic – modificarea cvorumului de aprobare din legea referendumului – care prevede: “Art. 10. Demiterea Președintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul țării, ale cetățenilor care au participat la referendum”. La sfârșitul lui iunie, legea Severin-Pieptea a fost aprobată de Senat și de Camera Deputaților.

La 27 iunie, PDL a contestat la CCR constituționalitatea legii Severin-Pieptea pe motiv de cvorum de aprobare, intenționând să obțină astfel reinstaurarea Legii 62/2012, cu argumentul că majoritatea de voturi cu care poate fi demis președintele României ca urmare a unui referendum nu poate fi mai mică decât majoritatea de voturi cu care acesta este ales. CCR a respins la 10 iulie contestația. “Niciun text constituțional nu condiționează dreptul legiuitorului de a opta pentru fixarea unei anumite majorități care să se pronunțe pentru demiterea prin referendum a Președintelui României. Demiterea Președintelui României prin referendum reprezintă o sancțiune pentru săvârșirea unor fapte grave, motiv pentru care Curtea reține că este justificat ca aceasta să fie aprobată de cetățeni cu majoritatea voturilor valabil exprimate”, arată CCR.

@ Între timp, guvernul Ponta a emis OUG 41/2012, publicată în MO din 5 iulie, care modifică legea referendumului în mod identic cu textul din Legea 129/2007: “Art. 10. Prin derogare de la art. 5 (2), demiterea Președintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetățenilor care au participat la referendum.”

CE URMEAZĂ?

În decizia din 10 iulie privind constituționalitatea legii Severin-Pieptea, CCR a amintit și de existența OUG 41/2012 cu același obiect, precizând că ea instituie o derogare de la regula cvorumului de prezență. In acest context, CCR a simțit nevoia să afirme în privința regulii cvorumului de prezență că “întrunirea majorității absolute care constă în jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente (…) reprezintă o condiție esențială pentru ca referendumul să poată exprima în mod real și efectiv voința cetățenilor, constituind premisa unei manifestări autentic democratice a suveranității prin intermediul poporului, în conformitate cu principiul statuat în art.2 alin.(1) din Legea fundamentală.” Această precizare nu vine să conteste legea Severin-Pieptea, ci doar să confirme raportul firesc de coroborare între art.10 și art. 5(2), raport pe care legea respectivă nu îl contrazice cu nimic.

Insistența CCR asupra cvorumului de prezență este în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția, instituția de referință a Consiliului Europei în materie de drept constituțional. În general, după cum reiese din mai multe documente ale Comisiei, instituția nu recomandă instituirea unui cvorum de prezență (care stimulează strategiile bazate pe absenteism ca mijloc de invalidare a referendumurilor) și nici a unui cvorum de aprobare (care riscă să ducă la situații când proiectul supus referendumului este aprobat cu majoritatea celor prezenți la vot, dar nu și cu majoritatea alegătorilor de pe listele electorale). Totuși, Comisia precizează că sunt situații când un cvorum de prezență este necesar pentru a da autoritate rezultatului votului, iar atunci când legea generală a referendumului dintr-o țară prevede cvorumuri, este recomandabil ca acestea să se aplice unitar pentru toate tipurile de referendum și să se asigure stabilitatea legislativă (lucru amintit și de CCR în decizia sa).

În acest context, este riscantă insistența unor fruntași ai USL de a susține în continuare OUG 41/2012 în dauna legii Severin-Pieptea, mizând pe presupunerea că precizarea din ordonanță privind “derogarea” ar duce la validarea referendumului chiar și în condiții de prezență sub 50%+1 a alegătorilor înscriși pe liste. În deciziile din 2007 ale CCR privind legea 129/2007 și validarea rezultatelor referendumului de demitere de atunci – invocate de USL acum ca argumente – nu apărea nici ideea că numai asigurarea unui cvorum de prezență corespunde prevederilor art.2 din Constituție, nici ideea că toate tipurile de referendum trebuie să aibă reglementări unitare în materie de cvorumuri. Aceste idei sunt esențiale pentru înțelegerea deciziei de acum a CCR și deci pentru determinarea sensului în care guvernul Ponta ar urma să-și respecte propriile promisiuni, făcute inclusiv oficialilor de la Bruxelles, de a pune de acord cu deciziile CCR toate textele de lege privind referendumul.

“În legătură cu referendumul, vreau să vă informez, stimați colegi, membri ai Cabinetului, eu am adresat astăzi o scrisoare președinților celor două camere, rugându-i, pentru că nu am dreptul constituțional să convoc eu, dar rugându-i să convoace cât mai rapid în sesiune extraordinară camerele Parlamentului, pentru a pune în acord toate textele de lege cu deciziile Curții. Asta este opinia mea și opinia noastră, a Guvernului, eu cred că toate deciziile Curții Constituționale sunt bune și trebuie respectate și am procedat în consecință”, a declarat Victor Ponta în ședința de guvern din 11 iulie. Singurul text în vigoare care nu este în acord cu decizia CCR este OUG 41/2012.

Președintele Crin Antonescu, care a primit decizia CCR privind legea Severin-Pieptea, are acum două variante: să promulge legea în termen de 10 zile de la data primirii deciziei sau s-o retrimită spre reexaminare Parlamentului, dar nu pentru a o pune de acord cu decizia CCR (din moment ce legea este deja în acord cu decizia CCR), ci în virtutea unor eventuale obiecții proprii. În acest din urmă caz, președintele trebuie să promulge legea în 10 zile de la primirea legii reexaminate de Parlament.

Există și varianta ca președintele să promulge legea imediat, iar în sesiunea parlamentară extraordinară convocată pentru 17-18 iulie să fie dezbătută OUG 41/2012, pentru transformarea ei în lege, care va rămâne ultimul act normativ adoptat înainte de referendum. În acest caz, legea rezultată va fi inevitabil atacată de PDL la CCR. Va fi interesant dacă CCR și-ar menține atunci insistența asupra păstrării cvorumului de prezență sau dacă, la fel ca în 2007, va lua act fără comentarii de faimoasa “derogare” lipsită de logică.