Cum se descurcă un profesor debutant cu salariul de 2.400 de lei în România, unde valoarea coșului minim de consum în 2023 este de 8.600 de lei

Când eram în gimnaziu și am reușit să mă calific la olimpiada de limba română, etapa națională, profesoara mea și-a oferit timpul – din două în două zile, timp de trei săptămâni din ce-mi aduc aminte – pentru pregătirea mea pentru competiție. Veneam dintr-un oraș mic, astfel că era mare lucru pentru mine să merg la Iași, pentru prima dată pe cont propriu, la un liceu faimos, nu ca al meu, și să reprezint județul.

O altă colegă de liceu, care a participat la aceeași olimpiadă cu mine, dar la o altă clasă, și despre care îmi aduc aminte că a împărțit cu mine camera de la căminul unde am stat în Iași, a avut însă o evoluție spectaculoasă: Oana Țifrea-Marciuska este acum AI scientist and engineer la Bloomberg, face parte din echipa de ingineri din grupul de inteligență artificială al grupului media, care dezvoltă și menține Bloomberg Knowledge Graph (rețeaua semantică de concepte financiare, relații și instanțe a Bloomberg).

„Îmi amintesc că odată, când eram încă la școală, ne-am uitat la un interviu la televizor cu niște români care studiau la licență la Oxford. M-am gândit atunci că nu voi putea merge niciodată acolo. Ani mai târziu, eu sunt persoana care este întrebată despre cariera ei. 🙂 Viața poate fi amuzantă uneori”, povestea Oana în interviul pentru Business Magazin despre una dintre experiențele din școală care poate măcar la nivel de subconștient i-au influențat evoluția. Câțiva ani mai târziu bifa și studiile la Oxford, dar și numeroase alte experiențe – academice și profesionale, care au venit la pachet cu posibilitatea să trăiască în șase țări. Cu siguranță timpul investit de profesorii ei în pregătire – pentru concursurile școlare și nu numai – a avut o contribuție importantă în evoluția despre care putem să spunem fără ezitări că o califică drept un bun ambasador român peste granițe.

Meditații gratuite au făcut însă profesorii mei cu mulți alți colegi și din generațiile anterioare mie, cât și din cele care au urmat – pentru toate olimpiadele, indiferent de nivel, și pentru cele locale, județene, cât și în cazul altor tipuri de concursuri – fie ele educaționale sau sportive. Tot timpul ne-au însoțit cu trenul sau cu autocarul în orașele unde ne deplasam, asumându-și și responsabilitatea pentru câțiva elevi care, la vremea aceea, nu prea ieșeau din oraș. Mi-am amintit de meditațiile mele gratuite pentru că mulți dintre cei care critică greva profesorilor folosesc ca argument împotriva măririlor salariale faptul că ei câștigă venituri suplimentare din „meditații”. Eu n-am auzit însă pe mulți să vorbească despre orele suplimentare investite în formarea elevilor, despre timpul pe care îl alocă educației lor, nu doar prin prisma informațiilor pe care le au de furnizat la școală, ci și a valorilor de care au nevoie acești copii ca să evolueze – prin urmărirea unui film despre Universitatea Oxford, de exemplu, sau prin spectacole de teatru montate în engleză după orele de curs.

Cei mai mulți dintre profesori nu livrează doar programa școlară și nu vin să ponteze în fiecare zi la serviciu, ca în cazul altor activități – iar deseori, pentru că programa școlară nu este sincronizată cu nevoile companiilor de azi, timpul suplimentar investit de ei în educație este cel care contează cel mai mult. Poate acum există after-school în orașele mari, dar conceptul acesta lipsește cu desăvârșire în România din afara bulei corporatiste, adică România din provincie – unde singura șansă de evoluție este educația. Nu prea se vorbește nici despre responsabilitatea imensă pe care profesorii o au atunci când elevii lor sunt în sala de clasă și, mai ales, în afara ei, implicați în tot felul de activități formatoare, pe care nu îi obligă nimeni să le organizeze pentru elevii lor. Acesta este motivul pentru care mi se pare absurd că profesorul, cel care formează generațiile următoare de antreprenori, angajați, CEO, cercetători, medici ș.a.m.d., să fie inclus, sec, în categoria „bugetar” și a cărui mărire salarială să fie considerată un risc pentru crearea unui precedent pentru alte categorii de bugetari, care ar putea să își ceară la rândul lor drepturile.

Cu siguranță există un nivel de responsabilitate și în cazul angajaților din penitenciare – dar în cazul profesorilor vorbim totuși despre o investiție în viitor – chiar dacă pare un clișeu să folosesc această expresie –, aici este cât se poate de valabilă. Nu știu cât câștigau profesorii mei la vremea în care am fost eu la școală, însă acum, salariul minim net al unui profesor debutant, în caz că nu ați aflat deja, este de 2.400 de lei pe lună – asta în condițiile în care coșul minim de consum pentru o familie cu doi copii a ajuns în 2023 la o valoare de 8.600 de lei. Mare parte din acest buget se duce pe facturi și pe cheltuielile ce țin de locuință, aproape 3.700 de lei. Aproape 1.900 de lei sunt cheltuiți pe mâncare, apoi pe îmbrăcăminte și încălțăminte peste 800 de lei, iar pentru igiena personală aproape 300 de lei. Nici nu trebuie să faceți calculele ca să vedeți că un cuplu de profesori tineri, debutanți, nu pot să-și acopere nici nivelul de subzistență din salariu. Cu siguranță nici nu pot visa la adidașii Balenciaga pe care unii elevi de clasa a VI-a îi poartă cu mândrie în timp ce alți copii își calculează, în joacă, „sumele” pe care le poartă – de multe ori peste acest salariu minim tot discutat în ultima vreme.

Liceul meu, despre care probabil nu ați auzit, dar vă spun eu, este Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu” și generează niște copii „buni”, cum s-ar zice – majoritatea colegilor mei sunt fie angajați în companii de IT, fie în alte roluri în companii cunoscute din Cluj sau București. Cei care au rămas acolo au devenit antreprenori – oferind la rândul lor alte locuri de muncă oamenilor din oraș. Ce vreau să spun este că degeaba faci autostrăzi, dacă acestea vor ajunge în cele din urmă în orașe și localități unde nu există oameni bine pregătiți și, mai ales, cu valorile necesare care să atragă și investitorii la care tot visăm. Pentru mulți dintre copiii din aceste locuri, uneori profesorul de la stat este singurul care poate să le asigure evoluția, lor și întregii țări odată cu ei.  

Ioana Matei, editor  Business Magazin