Home Actualitate Cum se conduce țara: șontâc-șontâc până...
Actualitate

Cum se conduce țara: șontâc-șontâc până la alegeri

Declarația penelistului Călin Popescu-Tăriceanu că acordul de coabitare între palatele Cotroceni și Victoria va funcționa "șontâc-șontâc" până la alegerile prezidențiale de la anul, fiindcă nu se mai pune problema suspendării unui președinte aflat în ultimul ani de mandat, caracterizează corect situația politică actuală.

Cum se conduce țara: șontâc-șontâc până la alegeri
Cum se conduce țara: șontâc-șontâc până la alegeri · Foto: Business Magazin

După ce a convocat CSAȚ pentru cazul CFR Marfă chiar dacă premierul Victor Ponta pleca în concediu, președintele Traian Băsescu s-a afirmat din nou în vechea postură de premier din umbră al opoziției: a vizitat șantierul ruinat al autostrăzii Nădlac-Arad, calificându-l drept “o emblemă a neputinței și a proastei guvernări”, din moment ce Guvernul a preferat să nu mai aloce bani de la buget, deși ar fi recuperat investiția din fonduri europene.

Deși eșecul respectivului proiect nu e de atribuit numai actualului guvern (CNADR a reziliat contractul după falimentul constructorului Alpine Bau), Băsescu a pus un deget corect pe rană, întrucât o trăsătură distinctivă a guvernării USL este faptul că a menținut deficitul bugetar în limitele convenite cu FMI prin cea mai simplă metodă – reducând bugetul investițiilor de infrastructură -, iar pentru cele care încă mai sunt de actualitate fie n-au mai venit bani europeni (programul POS-T a fost blocat de UE), fie împărțirea chinuitoare a prăzii între PSD (Dan Șova – CNADR și marile proiecte de infrastructură) și PNL (Relu Fenechiu – transporturi feroviare, navale și aeroporturi) a produs binecunoscutul efect “copilul cu multe moașe”.

Dincolo însă de aceste înțepături de vacanță, coabitarea funcționează însă, după propria expresie împăciuitoare a aceluiași Băsescu: “indiferent cum ne criticăm unii pe alții, că latini suntem”, România va avea anul acesta încă un an de creștere economică, banii europeni vor fi folosiți până la urmă și avem “toate motivele să fim optimiști”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună