Cum se combate dorul de casă. Compania care face bani din nostalgia oamenilor
Când te cuprinde dorul de casă, ar prinde bine să ai ceva care să-ți amintească de ea, după cum s-a gândit o companie din Marea Britanie, care oferă servicii de expediții internaționale celor care se mută în străinătate. My Baggage…
Când te cuprinde dorul de casă, ar prinde bine să ai ceva care să-ți amintească de ea, după cum s-a gândit o companie din Marea Britanie, care oferă servicii de expediții internaționale celor care se mută în străinătate. My Baggage a lansat apă de ploaie britanică îmbuteliată pentru cetățenii țării care locuiesc în străinătate și cărora li se face dor de casă, scrie The Guardian. Sticlele sunt prevăzute cu un dop special, care permite apei să curgă la fel cum ar curge apa de ploaie la o aversă, pentru cei care doresc să și-o toarne în cap ca să-și amintească de aversele de acasă. Momentan se primesc doar precomenzi pentru apa de ploaie la sticlă, la un preț de 20 de lire sterline bucata, livrările urmând a începe din luna iulie a acestui an. Pe lângă expați, firma se așteaptă să stârnească și interesul turiștilor aflați în căutare de suveniruri.