Cum să vii tu, mare afacerist, în garajul unuia?

Spectacolul ideilor, analiza viabilității unei propuneri de afacere, atractivitatea acesteia, intuiția și încrederea – termenii jocului dintre un potențial antreprenor și un business angel, ideea de bază a spectacolului televizat – se transformă, de cele mai multe ori, într-un soi de examen nereușit pe cifre, procente și termene. Adică omul vine, spune despre ce este vorba, invitații se uită în planul de afaceri al omului și începe ceva de genul “șoarecele și pisica” pe numere care adunate dau sau nu dau, termene care înseamnă sau nu, procente atractive sau mai puțin atractive. Amănunte care ignoră ideea omului – e adevărat, de cele mai multe ori o pastișă a unei afaceri din străinătate – și fondul problemei, care este următorul: afacerile sunt, fundamental, un joc care presupun, pe lângă capabilități tehnice și aptitudini antreprenoriale, și un dram de nebunie, de risc. Or, dacă refuzi o idee bună pentru că omul, vizibil emoționat, a greșit niște numere sau pentru că nu i se închide T-ul contabilicesc, mi se pare că nu poți juca cu succes rolul unui business angel.

Citind biografia lui Steve Jobs, veți întâlni momentul în care ditamai Don Valentine, șeful Sequoia Capital, fondul de investiții fără de care n-ar exista astăzi Oracle, Cisco, Google, YouTube sau Electronic Arts, s-a prezentat în Rolls-ul personal la ușa garajului unde unul Jobs și unul Wozniak făceau un computer. Și Don a coborât din mașină și a văzut ce făceau cei doi și le-a dat niște bani mulți și pe urmă Apple a devenit cea mai mare companie din lume. Citind, m-am gândit dacă scena s-ar putea repeta la noi. Sincer, nu cred. Cum să vii tu, mare afacerist, în garajul unuia? Când poți studia încruntat un business plan cu multe coloane cu numere și un power point cu imagini, grafice și ghidușii, într-o întâlnire cu multe personaje care se gândesc la orice, numai la vorbitor și ideea lui nu.

În artă, business angel se traduce prin mecenat, iar paralelele merg spre infinit. De decenii bune mecenatul a cam dispărut. Cauzele sunt scăderea influenței bisericii și a puterii aristocrației și apariția unor noi potentați, mulți lipsiți de anumite competențe. Toate acestea aruncă artistul într-o zonă apăsătoare, lipsită de confort (e un fel de eufemism).

Un mecena nu este un colecționar. Mecena are încredere și sprijină un om în care crede și care se poate, astfel, dezvolta artistic, în timp ce colecționarul cumpără numai ce este consacrat (este explicația sumelor din ce în ce mai nebunești care se aruncă numai pe un anumit tip de opere de artă). Un artist la început de carieră este nevoit să se transforme, tot eufemistic, într-un soi de saltimbanc, care să distreze pentru a putea atrage atenția asupra sa.

Priviți în acest număr rezultatul simbiozei dintre arhiducele Leopold Wilhem al Austriei și pictorul David Teniers cel Tânăr.

Leopold Wilhem a fost un general curajos, un model de principe și un pasionat de artă. Și-a cheltuit întreaga avere, un milion de guldeni de aur, pentru galeria sa, ba a făcut și datorii, cumpărând Bellini, Veronese, Tintoretto, Tițian, Giorgione sau Bosch. Teniers cel Tânăr, flamand influențat de Rubens, a fost un pictor delicat, cu o paletă luminoasă, în genul lui Watteau. I-a fost lui Leopold un fel de director de pinacotecă, primul din lume, și a trăit și a fost cinstit drept unul dintre marii pictori ai Europei de atunci, în umbra arhiducelui. Pentru a-l onora pe Leopold, i-a pictat galeria, în 12 tablouri de mari dimensiuni, care cuprind sutele de lucrări din colecția acestuia, cataloage delicate și amănunțite ale pasiunii, puterii și nobleței. Și tăriei de a spune nu, pentru că trebuie să știți că Leopold a refuzat o coroană de împărat pentru a putea rămâne lângă tablourile sale.

În termeni moderni, arhiducele nu numai că a intrat în garaj, ci a rămas cu totul acolo, și asta i-a plăcut.

Oare scena s-ar putea repeta la noi? Sincer, nu cred. Cum să vii tu, mare afacerist, în garajul unuia?