Cum să-și dorească tinerii să se angajeze la firmele românești dacă ani de zile peste tot s-a spus că patronii români sunt proști și hoți, iar capitalul românesc este tot timpul atacat și pus la zid

Când sunt întrebați unde vor să lucreze, în toate sondajele, tinerii, noua generație pun pe primul loc multinaționalele, pe locul doi este statul sau companiile de stat, iar de abia pe locul trei sunt companiile românești.

Percepția dar și realitatea este că multinaționalele plătesc mai bine, oferă un mediu de lucru curat cu beneficii în spate, aduc cursuri de pregătire, plus ca au un brand internațional, ceea ce contează într-un CV.

Statul, prin administrația publică și instituțiile de stat oferă salarii bune, de multe ori chiar peste multinaționale, asigură siguranța locului de muncă, programul este fix, nu este presiunea rezultatelor, plus că poți să ieși la pensie de la stat fara niciun fel de problemă. La fel este și la companiile de stat.

Firmele antreprenoriale românești vin pe locul trei în preferințele tinerilor. De multe ori tinerii nici nu iau în considerare să lucreze într-o firmă românească mai ales dacă are particula SRL, nu îi interesează să vadă cum este acolo nici măcar în practică, nu vin la discuții și nici măcar nu ajung să vadă care este nivelul salarial, chiar dacă în ultimul deceniu firmele românești au majorat salariile și de multe ori salariile de intrare si de middle management sunt peste cele din multinaționale.

Săptămâna trecută, joi, la conferința de la Craiova „ZF Investiți în România” realizată împreună cu CEC Bank, Mihai Anghel, proprietarul Cerealcom Dolj și unul dintre cei mai mari agricultori ai României, a răbufnit: Cum să își dorească tinerii să vină să lucreze la noi, dacă antreprenorii, patronii români și cei care ne-am asumat să facem o activitate economică privată suntem văzuți și promovați ca fiind hoți și tot timpul li se induce acest lucru.

Stefan Cherciu, proprietarul companiei care produce feresterele QFort, una dintre cele mai mari din Craiova și care a ajuns cu aceste ferestre în top trei jucători din Italia, este și mai dur: Tot timpul ni s-a spus de către cei care ne-au condus, de străinii care ne conduc că suntem proști și hoți, iar acum vedem acest rezultat, tinerii nu vor să lucreze la noi.

El spune că în Polonia tinerii preferă în primul rând să lucreze la companiile poloneze și după aia vin multinaționalele, companiile străine.

Noi suntem niste proști care muncim, care dăm de lucru, care plătim taxe și impozite și care facem și profit, spune el.

Mihai Anghel, merge mai departe și crede că asupra spiritului românesc se desfășoară practic un genocid, iar învățământul și cultura sunt la pământ. Spre exemplu, menționează el, cum poate școala să susțină economia daca ceea ce se predă copiilor este ceea ce “învățam eu acum 50 de ani”. Învățământul academic a scăzut foarte mult, iar tinerilor li se dă un carton cu iluzia că știu ceva, ca s-au pregătit pentru ceva.

Stefan Cherciu spune că tinerilor de astăzi de 17-18 ani li se oferă 700-800 de euro pe lună și tot nu vor să vină la muncă. El dă ca exemplu programul de școală duală unde din peste 100 de copiii pe care i-a avut in companie, în final au ramas doar câțiva.

Iar tot acest lucru vine din faptul cum este promovată cultura muncii.

Pe lângă imaginea pe care o au patronii români în societate, companiile românești trebuie să se lupte cu administrația, cu birocrația fanariotă centrală și locală, cu schimbările continue de legislație și nu în ultimul rând cu clasa politică românească, care nu este în stare să facă un proiect pentru România, să arate o direcție unde vrem să mergem cu mijloacele pe care le avem și trebuie să ajungem.

Cătălin Stroe, proprietarul Ruris, un producător român de echipamente agricole spune: Toți antreprenorii români avem câte o provocare nouă în fiecare zi, legislația se schimbă, ni se promite că avem un drum care să lege Constanța de Craiova care nu se mai întâmplă. Nu avem nicio direcție în care să ne ducem.

Deși dobânzile au crescut, ceea ce pune o presiune pe companii, principala problemă a antreprenorilor români nu este neaparat legată de costul sau accesul la finanțare, ci de forța de muncă, de disponibilitatea multor tineri de a dori să muncească. Bineînțeles că salariul este o problemă, mai ales că piața forței de muncă nu mai este natională, ci internațională, dar nici statul nu susține companiile să plătească mai bine prin scăderea fiscalității pe forța de muncă.

Până una alta, această criză vine cu un paradox: economia și business-urile sunt afectate de creșterea prețurilor, de explozia prețurilor la energie, de inflație, de scăderea puterii de cumpărare a populației, dar piața muncii nu este deloc afectată, ci dimpotrivă companiile vor să angajeze oameni și nu au de unde sa îi ia.

În România sunt 5 milioane de angajați oficial, cu acte, din care 2,6 milioane lucrează pentru companiile antreprenoriale românești.

Conform estimărilor sunt 2 milione de români, care ar putea să munceasca dar nu se regăsesc nicăieri pe piața oficială a muncii.

Businessul din România este extrem de polarizat: 50% din cifra de afaceri este realizată de companiile românești – micro, mici, mijlocii și mari, iar 50% este realizată de companiile multinaționale. Firmele românești raportează o marjă de profit de 9%, față de 4% cât raportează multinaționalele.