Cum să faci un bloc în două zile
Cererea mare îi face pe constructori să grăbească pasul astfel încât acum au ajuns să se laude cu termene record de predare.
Campioane la viteză în materie de construcții sunt India și China, scrie The Indepenent. O companie anglo-indiană, Synergy Thirslington, a ridicat în numai 48 de ore un bloc cu zece etaje într-un cartier-dormitor al capitalei provinciei Punjabi, Chandigarh. La construcția blocului, numit Instacon, s-au folosit panouri din spumă poliuretanică pentru pereți, realizați întâi în fabrica firmei și apoi montați pe șantier. Oficialii constructorului susțin că au în plan o casă care poate fi ridicată în douăzeci de ore, răspunzând astfel cererii foarte mari de locuințe din India.
O companie din China, Broad, a reușit să termine două hoteluri “instant” în orașul unde își are sediul, Changsha. Primul hotel, înalt de 15 etaje, a fost gata în șase zile, iar un altul de 30 de etaje în două săptămâni, folosind în proporție de peste 90% elemente prefabricate. Motivul grabei îl constuie, pe lângă costurile mai mici, dorința de a evita sezonul ploios, afirmă constructorul. Broad susține că soluția sa constructivă a fost supusă unor încercări seismice, verificându-se rezistența la un cutremur de magnitudine 9, iar în prezent are planuri să atace segmentul zgârie-norilor, dorindu-și să construiască cea mai înaltă clădire de acest tip din lume, Sky City de 220 de etaje, în numai șase luni.
Un alt proiect prefabricat va fi construit la New York, fiind proiectat de către nArchitects, în urma câștigării unui concurs pentru locuințe mai mici decât standardul actual destinate ocupării de una sau două persoane. Clădirea AdAPT va fi formată din apartamente modulare prefabricate și apoi asamblate pe șantier.