Cum să faci sute de mii de euro cu un site în România
Compania românească bespecial.ro și-a început activitatea în mediul online în 2006, când piața de e-commerce era la început și consumatorii erau foarte reticenți cu privire la acest canal de vânzare. Acum, acesta este principalul segment pentru retailerul bespecial.ro, care a…
Compania românească bespecial.ro și-a început activitatea în mediul online în 2006, când piața de e-commerce era la început și consumatorii erau foarte reticenți cu privire la acest canal de vânzare. Acum, acesta este principalul segment pentru retailerul bespecial.ro, care a reușit să își mărească afacerile cu circa 5% la finalul anului trecut, până la 200.000 de euro.
În online, am fost prezenți întotdeauna. Am avut o perioadă în care am activat și online și offline, dar online-ul a fost primul pas. În 2006, când lumea avea mai puțină încredere în e-commerce noi eram prezenți pe acest canal de vânzare. Pandemia a avut rolul de a accelera lucrurile în online și de a educa într-o oarecare măsură utilizatorii. Probabil și nevoia a accelerat educarea utilizatorilor.

Probabil s-au informat mai mult și despre ce înseamnă argint, accesorii din piele”, a spus Corina Ștefan, reprezentantul de comunicare al companiei bespecial.ro, care vinde bijuterii din argint și metale prețioase și accesorii din piele, în cadrul celei mai recente emisiuni ZF Ecosistemul Marketplace. Astfel, asupra businessului bespecial.ro pandemia nu a avut un impact negativ, având în vedere că la finalul anului 2020 compania a înregistrat același flux de vânzare ca în anul precedent, a mai spus Corina Ștefan.
„A fost o perioadă în care nu ne-am fi gândit că lumea ar cumpăra bijuterii din argint sau accesorii din piele, dar fluxul de vânzări a fost similar cu cel din 2019, și cumva nivelul de încredere a fost mai ridicat. A fost un an bun.” Astfel, retailerul online bespecial.ro a înregistrat afaceri de 200.000 de euro la finalul anului 2020, în creștere cu circa 5% față de anul precedent, iar pentru anul în curs, reprezentanții companiei vizează o creștere de minimum 35% a cifrei de afaceri. „Pentru finalul anului în curs ne dorim o creștere a cifrei de afaceri între 35% și 50%, dar acest lucru nu depinde numai de noi ci și de contextul pandemic care poate avea două direcții – utilizatorii să se întoarcă în magazinele fizice sau să rămână în mediul online.”
În prezent, bespecial.ro deține un site propriu și este prezent și pe platforma Marketplace a retailerului eMAG. „Vindem pe marketplace de 7-8 ani. Am început cu câteva produse și în timp am introdus întreaga gamă de produse, adică peste 5.000 de produse. În prezent, comenzile înregistrate pe platforma eMAG reprezintă aproximativ 10% – 15% din veniturile companiei.”
Până de curând, compania mai avea și un showroom de prezentare pentru bijuteriile și accesoriile pe care le comercializează, însă, în urma pandemiei reprezentanții au decis să închidă acest spațiu.
„În primul rând a fost lockdown, iar în urma acelei perioade oamenii au început să aibă mai multă încredere în e-commerce și au comandat direct din online, chiar au și plătit direct cu cardul. Plățile online cu cardul au crescut anul trecut. Astfel, a fost luată decizia de a se renunța la spațiul de prezentare, la acel showroom.” De asemenea, pe parcursul anului 2020, valoarea bonului mediu și-a păstrat valoarea în jurul sumei de 150 de lei, iar media numărului de comenzi a fost și ea similară cu cea înregistrată în anul precedent.
„Media numărului de comenzi a fost similară cu cea din anul precedent, însă am avut perioade mai bune și perioade mai slabe. Adică erau momente când fluxul de comenzi creștea, apoi erau momente când acesta scădea, în funcție de ce se întâmpla în mediul social, medical și economic”, a mai spus Corina Ștefan. Ea a adăugat că principalele «atracții» ale anului 2020 au fost bijuteriile care nu au dimensuni fixe și pot fi ajustate, dar și cele care sunt vizibile în fața camerei de filmat, având în vedere că în 2020 evenimentele, conferințele și majoritatea interacțiunilor s-au mutat în mediul online. „Bijuteriile fără dimensiune fixă și cele care sunt colorate, cu pietre prețioase, care se văd în partea superioară a camerei au fost mult mai căutate, dar au fost căutate și brățările pentru bărbați. Nu au mai fost doar o chestie de stil, iar doamnele care au vrut să facă un cadou unui bărbat, nu au mai achizițonat doar portofele ci s-au îndreptat și spre bijuterii. Bijuteriile antistres s-au vândut foarte bine anul trecut.”
Astfel, în continuare, reprezentanții companiei bespecial.ro vizează extinderea gamei de produse cu noi colecții de bijuterii și accesorii din piele. „Este un proces continuu în zona cadourilor și continuăm să ne extindem gamele și categoriile de produse. Bijuteriile și accesoriile din piele sunt achiziționate în principal din Asia, Europa, Israel, însă contează mult feedbackul consumatorilor și ceea ce doresc ei să găsească. Am avut și avem și produse românești, dar din păcate sunt puține la ora actuală.” Compania bespecial.ro a luat naștere în 2006, când cei doi fondatori căutau inelul de logodnă potrivit pentru propria nuntă, iar pentru că nu au găsit ce își doreau pe piață au decis să deschidă propriul business cu bijuterii de argint.
„La început am avut în special inele de logodnă, dar în timp gama de produse s-a diversificat, iar în prezent avem peste 5.000 de repere listate pe site-ul online, în special bijuterii din argint, dar și accesorii din piele, precum portofele, genți de damă, curele. Dar baza a rămas tot categoria bijuteriilor din argint ce pot fi dăruite – coliere, brățări sau cercei a căror dimensiune poate fi adaptată”, a povestit Corina Ștefan. În trecut, retailerul românesc bespecial.ro a fost prezent și pe platformele Marketplace ale eMAG din Bulgaria și Ungaria, însă activitatea pe cele două piețe nu a durat mult.
„Ne-am retras de pe cele două piețe pentru că nu am atins numărul de clienți pe care l-am dorit atunci.” Însă, odată cu reorganizarea gamelor de produse, reprezentanții companiei românești vizează extinderea pe piețe externe. „Da, vizăm și extinderea internațională și avem și planuri de fulfilment după ce ne atingem obiectivele setate pentru anul în curs, printre care creșterea de minim 35% a cifrei de afaceri”, a mai spus Corina Ștefan. De asemenea, în cadrul companiei bespecial.ro lucrează în prezent trei persoane. „Mergem pe principiul eficienței și externalizăm cât mai multe procese”, a conchis reprezentanta companiei bespecial.ro.
